SUA: Imunologul Anthony Fauci are îndoieli în privinţa vaccinurilor anti-COVID-19 ale Rusiei şi Chinei

SUA: Imunologul Anthony Fauci are îndoieli în privinţa vaccinurilor anti-COVID-19 ale Rusiei şi Chinei

Imunologul Anthony Fauci, vocea raţiunii ştiinţifice din Statele Unite cu privire la pandemia de COVID-19, şi-a exprimat vineri îndoieli cu privire la siguranţa vaccinurilor dezvoltate în prezent de Rusia şi China, informează AFP. "Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra", a declarat Fauci în timpul unei audieri în Congresul american. "Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult", a adăugat respectatul director al Institutului american de boli infecţioase, care consideră că SUA nu vor fi nevoite să depindă de vaccinurile altor ţări. Rusia a anunţat săptămâna aceasta că speră să înceapă producţia industrială a două vaccinuri COVID-19 concepute de cercetătorii din centrele de cercetare de stat începând din septembrie sau octombrie. Kiril Dmitriev, preşedintele unui fond suveran ce finanţează dezvoltarea unuia din cele d…

Ciad: Cel puţin zece civili ucişi într-un atac atribuit grupării jihadiste Boko Haram

Ciad: Cel puţin zece civili ucişi într-un atac atribuit grupării jihadiste Boko Haram

Cel puţin zece civili au fost ucişi şi alţi şapte răpiţi vineri în Ciad, într-un atac atribuit grupării jihadiste Boko Haram de către un ofiţer al armatei şi de prefectul local, informează sâmbătă AFP. "În jurul orei trei dimineaţa, elemente ale Boko Haram au atacat Tenana, ucigând două femei şi opt bărbaţi" din acest sat situat în regiunea Lac, zonă frontalieră din vestul Ciadului la graniţa cu Nigeria, Niger şi Camerun. "Au răpit şapte bărbaţi, au jefuit şi au ars satul înainte de a se retrage", conform sursei militare citate sub protecţia anonimatului. În această regiune mlăştinoasă în care se află câteva insuliţe şi unde s-au refugiat jihadiştii, armata din Ciad a lansat o vastă ofensivă împotriva Boko Haram în luna aprilie, după moartea a 98 de soldaţi în atacul asupra uneia din bazele sale din Bohoma. Prefectul din Fouli, Yacoub Mahamat Seitchimi, a confirmat bilanţul atacului de vineri, fără a oferi detalii suplimentare. Contactat de AFP, ministrul comunicăr…
Focar de coronavirus la o fermă de căpșuni din Spania. Șapte muncitori români sunt infectați

Focar de coronavirus la o fermă de căpșuni din Spania. Șapte muncitori români sunt infectați

Șapte muncitori sezonieri români care lucrează la o fermă de căpșuni din localitatea Chane din provincia Segovia, Castilia și León, au fost depistați pozitiv la infecția cu noul coronavirus, anunță stiridiaspora.ro Autoritățile au extins ancheta epidemiologică la alte 20 de persoane care au intrat în contact direct cu cei șapte.  Direcția generală de sănătate publică din Junta de Castilla y León, prin Serviciul său de epidemiologie din Segovia, continuă supravegherea focarului activ de COVID-19, relatează publicația elnortedecastilla.es . Până în prezent, numărul persoanelor depistate cu COVID-19 este de șapte, toți cetățeni români, lucrători sezonieri care muncesc în ferma de căpșuni a companiei Viveros Campinas. Cei șapte români infectați sunt asimptomatici Autoritățile sanitare spaniole au extins ancheta epidemiologică, numărul de persoane supuse studiului de contact a fost extins la douăzeci. Dintre acestea, nouă persoane au avut rezultat negativ în primul test de detecție…
Nelu Tătaru spune că, în prezent, „se consumă boala celor care au refuzat internarea”

Nelu Tătaru spune că, în prezent, „se consumă boala celor care au refuzat internarea”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Sibiu, că dacă românii vor respecta regulile de protecție sanitară, atunci se va putea vorbi peste două-trei săptămâni de o aplatizare și de o scădere a numărului de cazuri. „Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creștere a numărului de cazuri. (…) Dacă respectăm regulile putem vorbi peste două trei săptămâni de o aplatizare și de o scădere a numărului de cazuri. Dacă nu vom respecta regulile ne așteptăm la o creștere relativă, progresivă a numărului de cazuri de COVID-19 ”, a declarat Nelu Tătaru. El a mai spus că, în prezent, „se consumă boala celor care au refuzat internarea”, potrivit Mediafax . „Suntem într-o recrudescență cu o creștere a numărului de cazuri de opt săptămâni. Din prima săptămână a lunii iunie, când ajunsesem la 120-130 de cazuri noi, a urmat o creștere. În toată această perioadă am avut măsuri de relaxare, am avut de pe 3 iulie până pe 21 și lipsa unui cadru legislativ, a unor pârghii pentru a putea…
În urmă cu 12 ani se stingea din viaţă fondatorul letrismului

În urmă cu 12 ani se stingea din viaţă fondatorul letrismului

Isidore Isou Goldstein a lansat letrismul – o teorie literară formalistă care consideră că esenţa poeziei constă în expresivitatea sunetelor îmbinate eufonic arbitrar – la sosirea sa la Paris, în 1946. Citeşte şi Operaţiunea ”Neptun”: 200 de tone de aur românesc, ascuns într-o peşteră – FOTO   Citeşte şi Ai Weiwei şochează publicul cu o expoziţie în care apare încarcerat, într-o catedrală din Spania – VIDEO   La fel ca poeţii dadaişti, el a proclamat moartea poeziei cuvintelor şi a propus înlocuirea ei cu o poezie a literelor şi semnelor. Dintre lucrările sale amintim: „La dictature lettriste” (1946), „Introduction a une nouvelle poésie et a une nouvelle musique” (1946) şi „Essai sur la définition et le bouleversement total de la prose et du roman” (1950). Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 31 iulie: 1782 – Caragea Vodă a înfiinţat cel dintâi paşaport: “Pasusul”. 1784 – A murit filosoful, prozatorul, dramaturgul şi criticul de arta Denis Dide…
Caz șocant, în Italia: român prins când încerca să-și vândă copilul unor turiști, pe plajă

Caz șocant, în Italia: român prins când încerca să-și vândă copilul unor turiști, pe plajă

Caz șocant, în stațiunea italiană Ostia. Mai mulți turiști au alertat poliția după ce au fost abordați de un bărbat român care se plimba cu un copil de 2 ani de mână și care i-a întrebat dacă vor să-l cumpere pentru micuț pentru a întreține raporturi sexuale cu acesta. La vederea forțelor de ordine, bărbatul a fugit. Inițial, s-a crezut că băiețelul fusese răpit, dar, ulterior, și-au dat seama că era chiar copilul bărbatului. Bărbatul a fost reținut de polițiști, iar copilul a fost dus la spital.
CHA CHA LITIX! Episodul 35. Rușii se pot răzbuna pe aripioarele picante

CHA CHA LITIX! Episodul 35. Rușii se pot răzbuna pe aripioarele picante

CHA CHA LITIX! Episodul 35. Rușii se pot răzbuna pe aripioarele picante
Virgil Musta a identificat o problemă care agravează cele mai multe cazuri de coronavirus din România: "Noi nu avem această cultură..."

Virgil Musta a identificat o problemă care agravează cele mai multe cazuri de coronavirus din România: "Noi nu avem această cultură..."

„Noi nu avem (n.r. – românii) cultura de a ne verifica sănătatea în mod periodic. Dacă s-ar întâmpla o dată pe an de exemplu, să efectuăm controale, s-ar descoperi din timp anumite afecțiuni”, a declarat medicul Virgil Musta. „Am avut tineri care au venit în spital fără simptomatologie, cu o stare bună de sănătate și în 48 de ore, au început să apară simptome. Au rămas în internare, apoi au mai dezvoltat alt simptom. După aceea, am constatat că dezvoltă o boală severă. Norocul lor a fost faptul că s-au aflat în spital și s-au putut lua măsuri din timp. Dacă se întâmpla acasă, ajungea ca alții, într-o situație gravă, când sunt declanșate anumite mecanisme și nu mai ai ce să faci”, a mai declarat Virgil Musta pentru B1.ro.
Un excentric afacerist român s-a infectat cu coronavirus

Un excentric afacerist român s-a infectat cu coronavirus

Un celebru milionar român a fost infectat cu noul tip de coronavirus și a povestit prin ce agonie a trecut, din cauza teribilului virus. Milionarul Nick Rădoi nu a luat în seamă pericolele coronavirusului, dar a fost el însuși infectat. Antreprenorul locuiește în SUA, țara care a înregistrat o explozie a valului de coronavirus. „Pe oamenii care au fost ca mine, neglijenți, îi rog să facă ceea ce fac eu acum. Îmi pun două măști pe față, mi-e frică să mă întâlnesc cu oamenii, mă spăl de zeci de ori pe mâini dacă ating o scară sau altceva. Aș dori ca toți cei care nu cred, să dea importanță, pentru că este foarte nasol să treci prin acest virus. Mai bine protejează-te și încearcă să ai grijă de tine. Eu am avut nevoie în jur de două-trei săptămâni să mă fac bine. Și eu, și fratele meu. Au fost multe rugăciuni din partea familiei”, a mărturisit milionarul român, unor surse citate de  click.ro . „Eu sunt un om sănătos, nu fumez, nu beau, nu am probleme medicale. Nici eu, nici fratele me…