4 iunie, ziua care a consfințit reîntregirea României

4 iunie, ziua care a consfințit reîntregirea României

Astăzi, conform legii promovate de senatorul PSD Titus Corlățean votată în Parlament și promulgată de președintele României, în toată țara ar fi trebuit să se marcheze oficial împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Puterile occidentale au recunoscut atunci unirea Transilvaniei cu România, cu Patria Mamă. Un moment ce a marcat intrarea cu adevărat a țării noastre în Europa, pe drumul democrației, al modernității sociale, economice și politice. „La 4 iunie 1920 a fost semnat la Versailles Tratatul de la Trianon, care a însemnat atât consfințirea juridică și politică a recunoașterii internaționale a Marii Uniri a Transilvaniei cu Patria Mamă, România, dar și confirmarea drepturilor civile și politice ale românilor care constituiau populația majoritară în Transilvania. La data de 11 noiembrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 256 pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon în România. Legea menționată, al cărei inițiator sunt, a reglementat…
România și sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice

România și sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice

Prezent la Conferința ”România și sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice. O contribuție strategică transatlantică pentru securitatea Euro-Atlantică” – organizată de Comisia parlamentară pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatorul Titus Corlățean a subliniat contribuția României în plan bilateral, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA și al Alianței Nord Atlantice, la promovarea acestui proiect care garantează securitatea națională a statelor membre NATO și a reafirmat rolul țării noastre de pilon robust în flancul estic al Alianței Nord Atlantice ca furnizor de securitate. „De asemenea, președintele Comisiei pentru politică extrenă a Senatului a prezentat momentele importante ale procedurii de ratificare în decembrie 2011 a Acordului, precedate de întâlnirile membrilor Comisiei pentru politică externă și Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională cu negociatorii români și americani ai documentului. Senatorul Corlăț…
Senatorul Titus Corlăţean își continuă misiunea în Comitetul de experți MONEYVAL

Senatorul Titus Corlăţean își continuă misiunea în Comitetul de experți MONEYVAL

Cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 25-28 ianuarie a.c.), senatorul Titus Corlățean, președintele executiv al PSD Dâmbovița, a fost desemnat ca reprezentant, pentru anul 2021, al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei / Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului, la MONEYVAL – Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului al Consiliului Europei. Numirea social-democratului Titus Corlățean pentru un nou mandat s-a realizat cu unanimitate. Această nominalizare reconfirmă continuarea, pentru al treilea an consecutiv, a funcției de reprezentant al APCE la MONEYVAL. „MONEYVAL este un organism permanent de monitorizare al Consiliului Europei compus din 27 de state membre și care are ca mandat evaluarea respectării standardelor internaționale în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și a eficienței implementării acestora, precum și formularea de recomandări autoritățilo…
Sarah McBride, prima femeie trans numită în funcţia de senator al Statelor Unite ale Americii

Sarah McBride, prima femeie trans numită în funcţia de senator al Statelor Unite ale Americii

Sarah McBride, în vârstă de 30 de ani, face parte din partidul Democrat și este prima femeie trans numită în funcţia de senator. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBTQ+. În 2012, Sarah McBride a câştigat un internship la Casa Albă. McBride a fost numită miercuri în funcţia de senator al statului Delaware. Este cea mai înaltă funcţie ocupată până acum de către un membru al comunităţii LGBTQ+. Sarah McBride are 30 de ani şi face parte din partidul Democrat . Încă din copilărie, aceasta a avut înclinaţii către politică, însă problemele identităţii de gen au împiedicat-o să viseze către o astfel de carieră. Delaware, un stat cunoscut pentru înclinaţiile puternice către democraţie Şi cu toate acestea, Sarah a ajuns la doar 17 ani liderul partidului Tinerilor Democraţi, iar în acelaşi an, şi-a început şi tranziţia. La 22 de ani, aceasta a câştigat un internship la Casa Albă, iar acum, a devenit senatoare în Delaware, un stat cunoscut pent…