Petrecere de pomină la Secuia, în miez de noapte! Polițiștii și jandarmii au dat 26 de amenzi!

Petrecere de pomină la Secuia, în miez de noapte! Polițiștii și jandarmii au dat 26 de amenzi!

SCANDAL… Peste 195 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19. Așa a fost descoperit un caz grav de încălcare a legii, situație care a impus amendarea a zeci de persoane, la o crâșmă din apropierea Vasluiului. Concret, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a.c., începând cu ora 22.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui a Poliției Municipiului Vaslui, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea unui eveniment privat (petrecere de botez), organizat într-un spațiu public închis (interiorul unui bar), din satul Secuia, comuna Muntenii de Jos, cu participarea unui număr mare de persoane. Ca urmare a celor constatate, polițiștii care au descins la fața locului au aplicat un număr de 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de …
Unii vasluieni umblă fără mască pe străzi! Polițiștii au dat amenzi de 8.000 de lei!

Unii vasluieni umblă fără mască pe străzi! Polițiștii au dat amenzi de 8.000 de lei!

AMENDAȚI… Peste 190 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19. Au fost derulate 15 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special centrele comerciale și zonele adiacente, zonele aglomerate, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 95 de mijloace de transport persoane (dintre care 28 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 500 de persoane. Echipele de control au depistat 36 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 8.000 lei. Totodată, polițiștii au depistat și 15 de…
Aproape 140 de vasluieni au fost amendați pentru că nu purtau mască! În doar trei zile!

Aproape 140 de vasluieni au fost amendați pentru că nu purtau mască! În doar trei zile!

ACȚIUNE… Sute de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 72 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19. Conform conducerii IPJ Vaslui, au fost derulate 35 de misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 180 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 255 de mijloace de transport persoane (dintre care 111 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 1.750 de persoane. Echipele de control au depistat 137 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 27.500 lei. Totodată, poli…
Polițiștii vasluieni au tras pe dreapta zeci de microbuze! Vezi ce au descoperit!

Polițiștii vasluieni au tras pe dreapta zeci de microbuze! Vezi ce au descoperit!

VERIFICĂRI… În perioada 12-18 octombrie a.c., Serviciul Rutier Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a desfășurat o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere, în special, a celor ce pot fi produse ca urmare a nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă. Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În urma controalelor, polițiștii rutieri vasluieni participanți la acțiune au verificat peste 570 de autovehicule și au aplicat 188 de sancțiuni contravenționale. Au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule de transport de persoane și 101 de sancțiuni contravenționale celor c…
Acțiune de noapte, în week-end, cu zeci de polițiști și polițiști locali în stradă! Amenzi de 40.000 lei!

Acțiune de noapte, în week-end, cu zeci de polițiști și polițiști locali în stradă! Amenzi de 40.000 lei!

„RECOLTĂ” BOGATĂ… Peste 45 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și nouă polițiști locali au acționat în week-end pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 380 de persoane și controlate peste 210 vehicule și mopede. De asemenea, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, dintre care 48 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 23 pentru abateri prevăzute de alte acte normative. Ca măsură complementară, au fost reținute 9 permise de conducere (8 pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru nerespectarea semnalelor și indicațiilor polițistului rutier), fiind ridicate patru certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 40.000 de lei. Articol original
Inspectorii ITM Vaslui au verificat crâșmele și sălile de păcănele, în august. S-a lăsat cu amenzi!

Inspectorii ITM Vaslui au verificat crâșmele și sălile de păcănele, în august. S-a lăsat cu amenzi!

În luna august, inspectorii ITM din județ au intrat în cafenele, piețe, săli de jocuri sau terase, pentru a vedea dacă angajații de acolo poartă mască. Acțiunile de control, la care au participat polițiști, jandarmi și reprezentanți ai altor instituții de control, s-au desfășurat în zilele de vineri, sâmbăta și duminică și au vizat în principal locațiile aglomerate: restaurantele, barurile, cluburile, cafenelele, hotelurile, motelurile și pensiunile cu terase, piețele agroalimentare, centrele comerciale și sălile de jocuri din județul Vaslui. S-au verificat un număr de 124 de astfel de locații. Astfel, au fost constatate 86 neconformități, acestea fiind, în principal, următoarele: nu se realizează triajul epidemiologic a lucrătorilor și persoanelor care au acces în spații închise, pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-Co-2; este permis accesul persoanelor și desfășurarea activității în spații închise fără mască de protecție; angajatorii nu au elaborat instrucțiuni cu pr…