Roboții dintr-un depozit al unui lanț de supermarketuri au declanșat un incendiu care a întârziat mii de comenzi

Roboții dintr-un depozit al unui lanț de supermarketuri au declanșat un incendiu care a întârziat mii de comenzi

Recent, trei roboți autonomi au declanșat un incendiu într-un depozit după ce s-au lovit unul de altul și au provocat o combustie. Incidentul nefericit, sau poate primul semn al unei eventuale revoluții a roboților, a creat un haos total într-un depozit Ocado, un lanț de supermarketuri din Regatul Unit. Compania folosește roboți în depozitele sale pentru a pregăti și trimite în jur de 150.000 de comenzi în fiecare săptămână, scrie Futurism . O tehnologie care continuă să fie imperfectă Reprezentanții Ocado au transmis că incendiul a dus la oprirea activității timp de câteva zile și a întârziat mii de comenzi. Deși roboții din depozite s-au dovedit a fi extrem de utili la locul de muncă, desfășurând operațiuni mult mai rapid decât colegii lor umani, incidentul arată cât de multe se pot întâmpla din cauza unei simple erori. Până la urma, vorbim aici despre o tehnologie care continuă să fie imperfectă. Poate că automatizarea depozitelor nu este chiar atât de spectaculoasă pe cât …
Operație în premieră națională, la Iași. O femeie a fost operată cu un robot de chirurgie craniană

Operație în premieră națională, la Iași. O femeie a fost operată cu un robot de chirurgie craniană

O femeie de 68 de ani a fost operată cu precizie pe creier, cu ajutorul robotului de chirurgie craninană, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. “Pacienta în vârstă de 68 de ani s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe cu dureri severe de cap, dar și cu un sindrom confuzional. În urma investigațiilor medicale a rezultat că pacienta prezenta o tumoră cerebrală profundă, inoperabilă. Pentru stabilirea unui diagnostic corect, imperios necesar pentru tratamentul complementar ulterior s-a decis utilizarea robotului de chirurgie craniană ”, arată o postare de pe pagina de Facebook a unității medicale.. Medicii spun că au reușit să realizeze o intervenție chirurgicală de mare precizie în vederea stabilirii unui diagnostic corect cu ajutorul robotului de chirurgie craniană Medtronic Stealth Autoguide. „Tehnologia modernă ne-a ajutat să avem un plan de operație performant care ne-a indicat cu exactitate punctul pe unde se poate pătrunde spre compartimentul intracr…
Ce s-a întâmplat în creierul voluntarilor cărora li s-a atașat un deget robotic la mână

Ce s-a întâmplat în creierul voluntarilor cărora li s-a atașat un deget robotic la mână

Noi cercetări cu un deget robotic au produs rezultate surprinzătoare. În doar câteva zile, oamenii care au avut degetul robotic atașat la mână au reușit să îl folosească în mod natural pentru a desfășura sarcini complexe precum construirea de turnuri din blocuri de lemn sau amestecarea cafelei în timp ce țineau ceașca în mână.   Mai mult, analizele cerebrale au arătat că prezența „celui de-al treilea deget mare” a schimbat, de fapt, procesele care aveau loc în creier, chiar și atunci când degetul robotic a fost scos de la mână. Atașarea la mână a unui deget robotic timp de câteva zile a schimbat percepția creierului în privința degetelor adevărate. Înțelegerea procesului care a avut loc aici este crucială pentru îmbunătățirea relației corpurilor noastre cu unelte, dispozitive robotice sau proteze. Deși aceste metode de augmentare pot fi incredibil de utile, mai întâi trebuie să le înțelegem impactul asupra creierului nostru. Studiul a fost publicat în jurnalul Science Robotics . …
Armata Rusiei pregătește prima unitate militară cu tancuri-robot Uran-9

Armata Rusiei pregătește prima unitate militară cu tancuri-robot Uran-9

Armata Rusiei pregătește prima unitate militară care are în componență tancuri-robot, a relatat agenția de știri TASS. Tancul pilotat de la distanță, numit Uran-9, poate fi echipat cu turele automate, aruncătoare de flăcări și rachete anti-tanc . Astfel, acesta este încă un semn că ne îndreptăm spre un viitor în care sistemele de arme automate vor fi prezente pe câmpul de luptă. „După cum a raportat Vasily Tonkoshurov, șeful Statului Major al Armatei, ministrului apărării, prima unitate cu roboți de luptă va fi înființată în Forțele Armate Ruse pentru a folosi cinci sisteme robotizate Uran-9 sau 20 de vehicule de luptă”, a anunțat Ministerul Apărării din Rusia. Ministerul a mai transmis că „o unitate experimentală este în curs de înființare în incinta unuia dintre centrele de cercetare științifică ale Ministerului Apărării”. Utilizarea tancurilor Uran-9 nu a decurs fără probleme Tancurile Uran-9 vor fi însoțite de mulți alți roboți în viitor, care vor avea o serie de diferite în…
Un bărbat diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică și-a construit propriul robot care să-l hrănească

Un bărbat diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică și-a construit propriul robot care să-l hrănească

După ce inginerul Matt McKeown în vârstă de 39 de ani a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală neurodegenerativă, acesta a cumpărat și a construit rapid cât mai multe instrumente astfel încât să încerce să compenseze pentru mușchii săi tot mai slăbiți. După ce vârfurile degetelor sale au devenit paralizate , McKeown a început să apuce obiecte cu ajutorul cleștilor. În cele din urmă, inginerul și-a construit propriul robot asistent care să-l ajute să se hrănească atunci când nu mai putea să apuce tacâmurile. Robotul îl ajută pe McKeown să apuce alimente sau să bea apă și a provenit dintr-o dorință de a rămâne independent pe cât posibil. Totodată, McKeown nu a dorit să cheltuiască mii de dolari pentru o versiune comercială a unui astfel de robot. Mulți oameni care suferă de SLA nu își pot permite roboții din comerț Robotul lui McKeown, construit cu ajutorul unui prieten, a costat doar 300 de dolari. În schimb, roboții din comerț pot ajunge să coste și până…