Misiune oficială în Germania în sprijinul familiei Furdui, despărțită de luni de zile de copii

Misiune oficială în Germania în sprijinul familiei Furdui, despărțită de luni de zile de copii

Senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean, președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului României, s-a aflat, în perioada 6-9 iulie 2021, într-o misiune oficială în Germania. Parlamentarul social-democrat a fost însoțit de deputatul Ben-Oni Ardelean, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Scopul acestei vizite l-a reprezentat situația soților Camelia și Petru Furdui, analizarea la rece a acestui caz și declanșarea unor demersuri pe lângă autoritățile germane în vederea reunificării acestei familii. Statul german le-a luat cei șapte copii sub motivația că au manifestat asupra lor un comportament abuziv. Senatorul PSD s-a implicat imediat ce a aflat despre această dramă. Totul a început în luna aprilie când fiul cel mare al soților Furdui, probabil pe fondul unei răzbunări puerile, a relatat profesorilor de la școala unde învața că părinții au un comportament violent față de sora lui cea mică. Protecția Copilului din Germania a acționat…
Biologii au „readus la viață” genul unor celule ciudate și galbene, uitat timp de 140 de ani

Biologii au „readus la viață” genul unor celule ciudate și galbene, uitat timp de 140 de ani

Adânc în țesuturile actiniilor, coralilor și meduzelor există celule ciudate și galbene care diferă din punct de vedere genetic de animalele marine. După mai bine de un secol de la desemnarea acestor celule la un gen acum uitat, un nou studiu a „readus la viață” denumirea și a descris șase noi specii din întreaga lume. „Având în vedere că echipa noastră este alcătuită din oameni de știință din șapte țări, am putut colecta toate aceste mostre în timpul pandemiei. Acest studiu evidențiază modul în care spiritul descoperirii științifice aduce oamenii împreună, chiar și în vremuri de restriște”, a explicat Todd LaJeunesse, biolog și autor coordonator al noului studiu, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA Descrise pentru prima oară în 1881, celulele galbene au fost inițial clasificate în genul Zooxanthella de către omul de știință Karl Brandt. De asemenea, Brandt a introdus termenul „zooxanthellae” , care este folosit în mod colocvial chiar și astăzi. Genul Philozoon , n…
Castelul Cantacuzino din Bușteni, palatul în stil neoromânesc construit de Nababul

Castelul Cantacuzino din Bușteni, palatul în stil neoromânesc construit de Nababul

Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (zis și Nababul), fost prim-ministru al României. Castelul are o mare valoare arhitectonică, istorică și artistică. Castelul Cantacuzino din Bușteni a fost construit în stilul neoromânesc, fiind înconjurat de un parc prin care se poate ajunge la numeroase fântâni arteziene, cascade și o grotă. Castelul Cantacuzino a fost construit în piatră, conform planurilor arhitectului Grigore Cerchez. De asemenea, castelul acoperă o suprafață de 3.148 metri pătrați. Printre altele, Castelul Cantacuzino din Bușteni are șemineuri realizate din piatră de Albești, ce au fost decorate cu cu mozaicuri policrome și care întăresc atmosfera de reședință boierească a castelului. O colecție impresionantă cu blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu familia Cantacuzino Totodată, Castelul Cantacuzino din Bușteni deține o colecție impresionantă cu blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu fa…
Dispute în familie, din cauza actualizărilor de dispozitive. 35% dintre adulți se ceartă din acest motiv

Dispute în familie, din cauza actualizărilor de dispozitive. 35% dintre adulți se ceartă din acest motiv

35% dintre adulți se ceartă cu membrii familiei cu privire la actualizarea dispozitivelor. Este rezultatul unui sondaj comandat de Kaspersky și realizat în zeci de țări din întreaga lume. Specialiștii de la Kaspersky au dorit să exploreze atitudinea utilizatorilor față de actualizarea dispozitivelor și au constatat că activitatea a devenit o problemă de familie. Potrivit cercetării, mai mult de jumătate dintre respondenții care au familie (62%) sunt de acord că rudele în vârstă și copiii au nevoie de ajutor pentru actualizarea dispozitivelor. În plus, actualizările pot afecta relațiile de acasă, 35% dintre oameni recunoscând că au dispute cu membrii familiei pe această temă. Specialiștii spun că disputele dintre membrii familiei cu privire la dezinteresul sau reticența lor față de aceste actualizări regulate nu reprezintă un lucru surprinzător, dat fiind faptul că 34% dintre adulții chestionați consideră că instalarea actualizărilor este frustrantă și enervantă. „Instalarea actua…
Marea ducesă Anastasia Romanov, fiica cea mai mică a ultimului împărat al Rusiei

Marea ducesă Anastasia Romanov, fiica cea mai mică a ultimului împărat al Rusiei

Anastasia Romanov (născută Anastasiya Nikolayevna) s-a născut la data de 18 iunie 1901 în Peterhof, lângă Sankt Petersburg, Rusia și a murit la 17 iulie 1918 în Ekaterinburg. Anastasia a fost o  mare ducesă a Rusiei și fiica cea mai mică a țarului Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei. Anastasia Romanov a fost ucisă alături de ceilalți membri ai familiei sale într-o pivniță în care aceștia fuseseră închiși de bolșevici după Revoluția din Octombrie. Deși există o oarecare incertitudine cu privire la data la care familia a fost ucisă, 16 sau 17 iulie 1918, majoritatea surselor indică faptul că execuțiile au avut loc ziua cea din urmă. După execuții, mai multe femei din afara Rusiei s-au dat drept marea ducesă Anastasia. Astfel, marea ducesă a devenit un subiect popular de conjectură și publicitate în acea perioadă. Fiecare dintre femei a susținut că a supraviețuit execuției și că a reușit să scape din Rusia. De asemenea, unele femei chiar au pretins că sunt moștenitoarele aver…