Pieton surprins la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră din Huşi

Pieton surprins la volan, sancționat penal de polițiștii de frontieră din Huşi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un tânăr vasluian care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept. În ziua de 23 iunie a.c., în jurul orei 02.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism condus de un vasluian, în vârstă de 22 de ani. ”La controlul de frontieră, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat, sancţiune aplicată începând cu data de 01.05.2021 și că este cercetat penal de către polițiștii din cadrul I.P.J. Vaslui întrucât, ulterior datei de 01.05.2021, a fost depistat…
Ieșean prins cu alcoolemie de peste 1 la mie pe străzile din Negrești

Ieșean prins cu alcoolemie de peste 1 la mie pe străzile din Negrești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal din orașul Negrești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”. Articolul Ieșean prins cu alcoolemie de peste 1 la mie pe străzile din Negrești apare prima dată în Actual Vaslui . Articol original
Un pieton s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan de polițiștii de frontieră

Un pieton s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volan de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității Stuhuleț, comuna Berezeni, un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetățeanul român D.R., în vârstă de 31 de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. ”În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că D.R. nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a spus Irina Mirică, purtătorul de…
Lexus neînmatriculat descoperit în trafic

Lexus neînmatriculat descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat. În ziua de 3 mai a.c, în jurul orei 02.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism marca Lexus, ale cărui plăcuțe de înmatriculare lipseau, fiind înlocuite cu unele de hârtie aplicate pe parbriz, respectiv, lunetă, și care era condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani. ”La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circul…
Tânăr din R.Moldova, cu cetățenie română, oprit de Poliția de Frontieră! S-a ales cu dosar penal!

Tânăr din R.Moldova, cu cetățenie română, oprit de Poliția de Frontieră! S-a ales cu dosar penal!

GHINION… Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui efectuează cercetări în privința unui bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea acest drept. Pe 14 ianuarie, în jurul orei 10.30, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Râșești, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul care conducea ansamblul rutier este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșir…
Inconștiență! Doi vasluieni vor rămâne cu infirmități, după ce s-au jucat cu petarde!

Inconștiență! Doi vasluieni vor rămâne cu infirmități, după ce s-au jucat cu petarde!

INCREDIBIL… Doi vasluieni, unul de 41 de ani, din Codăești, și un altul de 49 de ani, din comuna Lipovăț, au ajuns în noaptea de Revelion la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iași. Oamenii legii au constatat că aceștia ar fi fost neglijenți și chiar au manifestat inconștiență, la manevrarea unor petarde. Conform unor surse, petardele le-au explodat în mâini celor doi bărbați. Aceștia au strâns pumnii și au vrut să vadă ce se petrece la explozia petardelor, suferind răni grave. Sursele noastre spun că bărbatul din Lipovăț și-a pierdut un deget, după ce a ținut petarda în pumn. Am mai aflat că ambulanța ar fi ajuns destul de greu la Lipovăț, pentru că nu era medic disponibil la acel moment. Și mai ciudat: rănitul s-a ales și cu dosar penal! Cei doi vasluieni au fost operați de medicii ieșeni de la Secția de Chirurgie Plastică și Reperatorie și vor avea nevoie de luni întregi pentru recuperare. Articol original
Nu ieșiți din case, în Noaptea Revelionului! Riscați amendă de 2.500 de lei și chiar dosar penal!

Nu ieșiți din case, în Noaptea Revelionului! Riscați amendă de 2.500 de lei și chiar dosar penal!

NEBUNIE… Vasluienii nu pot ieși din case după ora 23.00, decât dacă au un motiv întemeiat și dacă prezintă o declarație pe proprie răspundere. Asta, o știe toată lumea. Important de precizat este un lucru: dacă gândeați că puteți ieși din case în seara Revelionului, la miezul nopții, ei bine, acest lucru nu va fi posibil! Interdicția este valabilă și pentru noaptea dintre ani, deși mulți credeau că vor putea ieși pe străzi, la miezul nopții. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat că oamenii care ies din case pentru a vedea artificiile, după ora 23.00, vor primi amenzi de până la 2.500 de lei. Oficialul mai spune că pot primi dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și cei care se distrează de Revelion, dacă sunt prinși de polițiști că organizează petreceri private. Cei care locuiesc la casă și au curte, pot sta afară chiar și la miezul nopții, atâta timp cât nu pășesc pe stradă, a mai spus ministrul. Concluzia e simplă, după cum ne anunță guvernarea încă în …
Dosar penal pentru un vasluian care conducea mașina având un permis fals

Dosar penal pentru un vasluian care conducea mașina având un permis fals

Polițiștii Secție 4 Poliție Rurală Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 284, pe raza localității Epureni, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui. Acesta era condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Duda-Epureni, județul Vaslui. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a prezentat un permis de conducere despre care a precizat că este emis de autoritățile din Marea Britanie, asupra căruia există suspiciuni de contrafacere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,”uzul de fals” și ”falsul în înscrisuri sub semnătură privată”. Articol original