Arheologii au descoperit “cel mai mare oraş antic” din Egipt în apropiere de Luxor

Arheologii au descoperit “cel mai mare oraş antic” din Egipt în apropiere de Luxor

O echipă de arheologi egipteni a descoperit “cel mai mare oraş antic din Egipt” datat de mai mult de 3.000 de ani înaintea erei noastre, în apropiere de Luxor, în sudul ţării, a indicat joi fostul ministru al Antichităţilor şi arheologul Zahi Hawass, potrivit AFP. “Misiunea arheologică (…) a descoperit un oraş îngropat (…) care datează din timpul dinastiei regelui Amenhotep III şi care fost folosit de regele Tutankhamon, adică acum 3.000 de ani”, afirmă misiunea arheologică în comunicat. Ajuns pe tron în 1.391 înaintea erei noastre, Amenhotep III a murit în 1.353. Obiecte, între care bijuterii şi ceramică cu sigiliul său au fost descoperite în oraş, confirmând datarea. Este vorba despre “cel mai mare oraş antic din Egipt”, potrivit lui Hawass, citat în comunicat. Misiunea a început excavările în septembrie 2020 între templele lui Ramses al III-lea şi a lui Amenhotep III de lângă Luxor, la aproape 500 de kilometri de Cairo. “În câteva săptămâni, spre marea surprindere a echipei,…
Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului

Studiu: reducerea consumului de carne, impact pozitiv asupra mediului

Consumul cat mai rar de carne are un impact semnificativ asupra emisiilor de carbon, potrivit unui raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) în Germania şi publicat de DPA. Organizația din domeniul conservării naturii a urmărit consumul mediu de alimente al germanilor între anii 2015 şi 2018 şi a descoperit că, deşi alimentaţia vegană şi vegetariană au cel mai bun impact asupra mediului, consumul conştient al unei cantităţi mai reduse de carne reduce în mod semnificativ emisiile de carbon. Un german obişnuit consumă 817 grame de carne săptămânal, astfel fiind creată dietă flexitariană, ai cărei adepţi consumă în medie 470 de grame de carne pe săptămână. Reducerea consumului de carne la jumătate ar putea reduce emisiile de carbon ale Germaniei cu 27%, echivalentul a 56 de milioane de tone, potrivit WWF. Daca oamenii nu ar mai consuma carne, emisiile de carbon ar putea fi reduse chiar cu jumătate, sau cu o cantitate cuprinsă între 98 şi 102 milioane de tone, a precizat WW…
Studiu: Măștile umezite sunt mai sigure decât cele uscate

Studiu: Măștile umezite sunt mai sigure decât cele uscate

Un studiu dat publicității marți în Statele Unite demonstrează că măștile chirurgicale din bumbac, umezite de respirație în proporție de 35%, sunt mai sigure decât cele uscate. Măștile sintetice nu sunt influențate de umezeală și, deci, nu-și modifică performanțele. Au fost testate șase tipuri de mateiale sintetice și toate s-au comportat mai slab comparativ cu bumbacul. Vezi și  Școala online: copii au deja probleme de vedere și chiar la coloana vertebrală Același studiu demonstrează că măștile de nivel medical și cele de tip N95 filtrează la fel, indiferent de gradul de umezeală. Articolul Studiu: Măștile umezite sunt mai sigure decât cele uscate apare prima dată în Pedagoteca . Articol original
14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob

14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob

RFI a publicat un articol despre Fascism, așa cum îl vedea Umberto Eco. Mai exact, în acest articol se vorbește despre 14 trăsături ale Fascismului, oriunde s-ar afla el pe glob. În 1995, Umberto Eco publica un eseu intitulat” Ur-fascismul” în revista The New York Review of Books. El afirma că fascismul este greu de definit, deoarece își schimbă forma constant. Dar autorul reușea să sublinieze 14 trăsături de bază ale tuturor mișcărilor fasciste. „Aceste trăsături”, scria romancierul și semioticianul, „nu pot fi organizate într-un sistem; multe dintre ele se contrazic și sunt, de asemenea, tipice altor tipuri de despotism sau fanatism. Dar este suficient ca una dintre ele să fie prezentă pentru a permite fascismului să se coaguleze în jurul său”. Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară de aripă dreaptă, definită de un naționalism radical. Mai multe despre fascism aici:  https://ro.wikipedia.org/wiki/Fascism Vezi și  Rusia face public protocolul secret al Pactulu…
Avionul spaţial suborbital produs de Virgin Galactic a zburat doar o oră

Avionul spaţial suborbital produs de Virgin Galactic a zburat doar o oră

SpaceShipTwo, avionul spaţial suborbital construit de Virgin Galactic, a trebuit să îşi întrerupă sâmbătă un zbor de testare şi să revină pe Terra. Cei doi piloţi ai săi au adus avionul pe pământ din cauza unei probleme tehnice, a anunţat compania producătoare pe contul său de Twitter, informează AFP. “Secvenţa de aprindere a motorului-rachetă nu s-a finalizat”, au explicat reprezentanţii companiei Virgin Galactic, specializată în turismul spaţial, care au precizat apoi că atât vehiculul, cât şi echipajul “sunt în mare formă”. SpaceShipTwo a decolat de la baza Spaceport America din New Mexico, la ora 15:24 GMT. Însă cei doi piloţi ai săi au trebuit să întrerupă zborul şi să revină la acea bază după un zbor care a durat puţin mai mult de o oră, aterizând la 16:45 GMT, potrivit contului de Twitter al companiei producătoare. “Avem mai multe motoare care sunt pregătite aici, la Spaceport America. Vom verifica vehiculul spaţial şi vom repeta acest zbor în curând”, au precizat managerii…
Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID

Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID

Tații și copiii stau mai mult timp împreună de la începutul pandemiei de COVID. 2020 a generat schimbări importante în privinţa relației dintre tați și copii. Potrivit cercetătorilor, suntem martorii celor mai semnificative şi profunde transformări din punctul de vedere al responsabilităţilor față de îngrijirea copiilor, de la al doilea Război Mondial încoace. Cercetările au arătat faptul că, în timp ce femeile au suportat greutatea îngrijirii suplimentare a copiilor în prima perioadă de lockdown, numărul de ore pe care bărbaţii le petrec acum cu copiii lor a crescut enorm. Acest lucru ar putea conduce la o reevaluare constantă a paternităţii şi a tiparelor de lucru. „Liderii de afaceri au văzut direct ce presupune atât serviciul cât şi și viața de familie și au conştientizat faptul că ambii părinți trebuie să fie împuterniciți să se ocupe de creşterea copiilor în mod egal”, a declarat Ann Francke, directorul executiv al Chartered Management Institute din Marea Britanie. Adoptare…