Pandemia a impulsionat vânzările de cărți în România. Care au fost cele mai vândute titluri

Pandemia a impulsionat vânzările de cărți în România. Care au fost cele mai vândute titluri

Vânzările de carte au crescut anul trecut cu mai mult de 30% în comparație cu 2019. Este vorba despre o statistică realizat de reprezentanții elefant.ro, din care reiese că în 2020 s-au vândut foarte bine cărțile de dezvoltare personală și cele pentru copii. Reprezentanții elephant.ro anunță că titlurile de dezvoltare personală au luat avânt pe timp de pandemie , fapt care a propulsat câteva dintre volumele din această categorie în topul vânzărilor pe 2020. Astfel, Arta subtilă a nepăsării, a lui Mark Manson se situează pe primul loc în topul celor mai bine vândute titluri ale unui autor străin, anul trecut. În top 5 se află și Unf*ck Yourself. Eliberează-ți mintea și trăiește-ți viața, de Gary Jogh Bishop, un alt titlu din categoria pentru dezvoltare personală. Alte două volume din același segment se situează printre primele 10 titluri scrise de autori străni: Inteligența emoțională, ediția a patra – Daniel Goleman și Arta manipulării – Kevin Dutton. Cele mai populare volume scris…
Studiu: Cât de mult au crescut comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare

Studiu: Cât de mult au crescut comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, comenzile de preparate culinare la pachet și cu livrare au crescut cu 14% în rândul consumatorilor care comandă cel puțin o dată pe lună, determinând restaurantele să-și reconfigureze rețelele, potrivit unui studiu Deloitte. Studiul „The Restaurant of the Future Arrives Ahead of Schedule – Time to Get on Board” a fost efectuat în rândul clienților și managerilor de restaurante din SUA. Aproape două treimi (68%) dintre consumatori spun că își comandă mâncare cu livrare, 52% comandă la pachet, iar aproape jumătate (46%) dintre respondenți se așteaptă să-și mențină aceste obiceiuri și după sfârșitul pandemiei . Exponenții generației Millennials, cu vârste cuprinse între 23 și 39 de ani, plasează cele mai multe comenzi cu livrare (65%), în creștere cu 13% față de perioada anterioară pandemiei, iar 77% dintre exponenții Generației X, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, comandă mâncare la pachet, cu 20% mai mult decât în perioada înainte de COV…
Hortensia Papadat-Bengescu, tânăra educată la pension care a îngrijit mai apoi în gară soldaţii răniţi. Ulterior a devenit una dintre cele mai mari scriitoare

Hortensia Papadat-Bengescu, tânăra educată la pension care a îngrijit mai apoi în gară soldaţii răniţi. Ulterior a devenit una dintre cele mai mari scriitoare

Fiica generalului Dimitrie Bengescu şi a profesoarei Zoe (născută Ştefănescu), nepoata gen. G. Bengescu-Dabija, junimist, studiază, în perioada 1887–1894, la pensionul pentru domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti. Citeşte şi 5 Mari invenţii ale femeilor. Una dintre ele a fost ferăstrăul care le-a uşurat munca bărbaţilor   Citeşte şi O problemă desparte în două lumea filosofică. Tu ce cutie alegi?   Căsătoria, la 20 de ani, cu magistratul Nicolae Papadat (pe care îl va urma în numeroase transferuri prin ţară) şi viaţa de familie (avea cinci copii) i-au întârziat cariera literară. Una dintre şederi a fost la Focşani, unde soţul ei a fost preşedintele tribunalului local. Aici, în calitate de soră de caritate la Crucea Roşie, Hortensia Papadat-Bengescu a îngrijit, în timpul Primului Război Mondial, în Gara din Focşani, soldaţii bolnavi. Debutul literar, precedat în 1912 de articole în presa de limbă franceză şi în 1913 de versuri lipsite de valoare şi proză poematică, şi-l va …
Alexandru Rafila spune că până la sfârșitul anului creșterea cazurilor de COVID-19 va înceta, dar în primăvară se va relua

Alexandru Rafila spune că până la sfârșitul anului creșterea cazurilor de COVID-19 va înceta, dar în primăvară se va relua

Până la sfârșitul anului numărul noilor infectări cu SARS-CoV-2 va scădea, însă, dacă măsurile luate nu vor da rezultate și nu se va reuși gestionarea cazurilor, este posibil ca în primăvară să asistăm la o nouă creștere a cazurilor de COVID-19, a declarat, luni seara, Alexandru Rafila. Medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Naționale de Microbiologie, a spus, la Digi 24, că există o problemă în privința cazurilor de COVID-19 care nu sunt alocate pe județe, iar acest lucru este periculos. „Vedem mii de cazuri în fiecare săptămână, despre care se spune că nu sunt alocate unui județ. Nu știu ce înseamnă asta, că nu sunt alocate. Din punctul meu de vedere, dacă nu știu unde este pacientul, nu pot să fac ancheta epidemiologică și lucrul acesta are consecință pentru că nu pot să identific contacții, infecția continuă să se transmită”, a spus dr. Rafila. „Polonia a avut foarte puține cazuri, iar acum a ajuns la aproape 600 de decese” Reprezentantul României la OMS spune că e…