Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

Cum reușesc elefanții să inhaleze cu viteze comparabile cu trenurile de mare viteză din Japonia

Noi cercetări desfășurate de Institutul pentru Tehnologie din Georgia (Georgia Tech), SUA, au descoperit că elefanții își dilată nările astfel încât să creeze mai multă spațiu în trompă. Asta le permite elefanților să stocheze până la nouă litri de apă. De asemenea, animalele pot să sugă până la trei litri de apă pe secundă, o viteză de 30 de ori mai mare decât cea a strănutului uman, care este de 150 metri pe secundă. Studiul desfășurat de Colegiul de Inginerie de la Georgia Tech a avut ca scop înțelegerea modului în care elefanții își folosesc trompele pentru a mișca și manipula aerul, apa, hrana și alte obiecte. Cercetătorii au încercat să afle și dacă acest comportament ar putea inspira dezvoltarea unor roboți mai eficienți care folosesc mișcarea aerului pentru a apuca și mișca obiecte. În timp ce caracatițele folosesc jeturi de apă pentru a se deplasa și unii pești aruncă apă deasupra suprafeței apei pentru a prinde insecte, cercetătorii de la Georgia Tech au aflat că elefanții…
Top 10 lumi oceanice extraordinare din Sistemul Solar

Top 10 lumi oceanice extraordinare din Sistemul Solar

Într-adevăr, noi trăim pe o planetă acoperit cu apă, însă Pământul nu este singura lume oceanică din Sistemul Solar. De la planeta pitică Ceres și până la Callisto, satelitul plin de cratere al lui Jupiter, iată cele mai extraordinare lumi oceanice din vecinătatea noastră galactică. Europa, cel mai neted dintre toate corpurile cerești Europa este al patrulea cel mai mare satelit al planetei Jupiter și cel mai neted dintre toate corpurile cerești. Craterele aproape că nu există aici. În ciuda unei rețele dense de fisuri și creste care acoperă acest satelit, nicio formațiune nu este mai înaltă sau mai adâncă de câteva mii de metri. Asta sugerează că suprafața Europei este tânără din punct de vedere geologic și că ar putea pluti pe o manta lichidă. De asemenea, Telescopul Spațial Hubble a observat vapori de apă care ajung până la 200 km în aer la polul sud al lui Europa. Ganymede, cel mai mare satelit al lui Jupiter Ganymede, cel mai mare satelit al lui Jupiter, este cu 8% mai mare …
Un oraș întreg din California se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant

Un oraș întreg din California se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant

În centrul statului american California, aproape la distanță exactă între Los Angeles și San Francisco, un oraș agricol numit Corcoran se scufundă în Pământ într-un ritm alarmant. Deși „scufundarea” în sine a fost neregulată de-a lungul anilor și are loc la o scară prea mare pentru a fi observată de la sol, sateliții NASA au putut confirma că unele regiuni din Corcoran s-au scufundat cu peste 3,3 metri în ultimii 14 ani. Astfel, infrastructura orașului este acum în pericol, experții așteptându-se ca regiunea să continue să se scufunde în următorii ani. „Este un risc pentru noi. Știm cu toții asta, însă ce putem face? Nu putem face prea multe. Și eu nu vreau să mă mut”, a spus Mary Gonzalez-Gomez, locuitor al orașului Corcoran. „Mare parte din infrastructură este în pericol” Problema vine de la consumul excesiv de apă al industriei agricole din zonă. Atunci când râurile nu asigură suficientă apă pentru fermele din regiune, oamenii încep să pompeze apă din rezervoarele din subtera…
Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate

Istoricii au descoperit sistemul ingenios prin care apeductele lumii antice au fost păstrate curate

Cu mult timp în urmă, Apeductul lui Valens era una dintre cele mai mari astfel de construcții ale lumii antice. Până în secolul al V-lea, locuitorii Constantinopolului își primeau apa prin acest canal, numit după împăratul Valens, care ar fi depășit 500 de kilometri în perioada sa de glorie. Astăzi, oamenii de știință au identificat în sfârșit trucul ingenios folosit cândva pentru a păstra curată întreagă infrastructură. Apeductul necesita multă mentenanță. Canalul se întindea pentru a include izvoare de apă dulce de până la 120 de kilometri depărtare de oraș. Sistemul încorpora canale uriașe, 90 de poduri imense și numeroase tuneluri care ajungeau până la 5 kilometri lungime. Prin colectarea și studierea depozitelor de carbonat de calciu, echipa de cercetători a reușit să evalueze depunerile de calcar din apeduct. Mostrele colectate au sugerat că depunerile de calcar erau echivalente cu mai puțin de 30 de ani de acumulare, deși canalele au funcționat timp de peste șapte secole, c…
De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat

De ce apa din lacul IOR s-a făcut roșie? Misterul a fost descifrat

Autoritățile au reușit să afle de ce apele lacului IOR din Capitală s-au înroșit. De vină este o algă roșie care a invadat lacul. Aceasta nu este toxică și nu afectează calitatea apei sau fauna acvatică. Apa lacului din parcul IOR s-a înroșit în luna februarie. Autoritățile au luat probe din apă și au avut mai multe piste, inclusiv o poluare masivă. Rezultatele analizelor făcute de specialiștii de la Apele Române arată că algele sunt de vină. „Colegii de la Apele Române ne informează că au identificat prezența unei alge roșii pe nume Crysococcus, conform ultimelor rezultate de analiză ale apei lacului IOR din București. Este o algă brun-aurie care are o perioadă de dezvoltare primăvara timpuriu, atunci când temperatura apei este până la 13 grade”, au anunțat reprezentanții Ministerului Mediului . Alga descoperită în apele lacului bucureștean nu este de natură toxică. Prin urmare, prezența ei nu afectează nici calitatea apei și nici fauna acvatică. Vă recomandăm să citiți și:�…