Claudia Gilia, candidat PSD: Dacă Ioahnnis și Orban nu se trezesc, îi va deștepta poporul!

Claudia Gilia, candidat PSD: Dacă Ioahnnis și Orban nu se trezesc, îi va deștepta poporul!

Sunt onorată să candidez la Senat pentru că, în această perioadă de criză sanitară și socială, este nevoie de oameni implicați, profesioniști, care au soluții pentru problemele din sistemul educațional, sanitar, economic etc. Trăim timpuri speciale și avem nevoie de măsuri speciale. Însă, orice măsură trebuie să fie una bine cântărită. Este exact ceea ce nu face Guvernul condus de Klaus Iohannis. Nu voi spune condus de Orban pentru că în ultimele luni am văzut altceva: un Președinte care iese la ora 18.00 și ne anunță ce va face Guvernul două ore mai târziu sau peste o zi. Am văzut cum ies miniștrii lui Iohannis și anunță că nu se închid școlile, iar la câteva ore distanță toți părinții află că la școli s-au pus deja lacăte. Am văzut cum spun că economia ”duduie”, dar zilnic mor zeci de firme, românii își pierd locurile de muncă și nu au niciun sprijin din partea Guvernului. Zilnic ne spun cât de mult fac pentru sistemul sanitar, câte teste pot face și câte ventilatoare și paturi v…
Donald Trump a cerut oprirea numărării voturilor trimise prin poştă

Donald Trump a cerut oprirea numărării voturilor trimise prin poştă

Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Donald Trump, a cerut joi oprirea numărării voturilor, în contextul în care denunţă posibile fraude în procesarea buletinelor de vot prin corespondenţă. „Opriţi numărarea voturilor!”, a transmis Donald Trump, prin Twitter. „Orice buletin de vot venit după ziua alegerilor nu va fi numărat!”, a adăugat Donald Trump . Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare. „Toate voturile trebuie numărate. Păstraţi-vă încrederea, vom câştiga” Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, s-a declarat joi încrezător că va obţine victoria, în contextul în care mai are nevoie de câştigarea unui singur stat american. „Toate voturile trebuie numărate. Păstraţi-vă încrederea, vom câştiga”, a transmis Joseph Biden prin Twitter. Şansele lui Joseph Biden de a deveni preşedinte al SUA depind de …
Echipa de campanie a lui Trump pregăteşte contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial

Echipa de campanie a lui Trump pregăteşte contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial

Echipa de campanie electorală a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, se pregăteşte de contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial în unele state americane. „Statul Wisconsin se îndreaptă spre renumărare”, a declarat Bill Stepien, citat de cotidianul The New York Times şi de postul CNN. „În pofida sondajelor ridicole folosite ca tactică de limitare a participării la vot, Wisconsin are o cursă strânsă aşa cum am ştiut mereu că va avea. Există sesizări privind nereguli în unele comitate din Wisconsin, ceea ce generează dubii serioase privind validitatea rezultatelor. Preşedintele este în marja în care poate fi cerută renumărarea şi vom face imediat acest lucru”, a argumentat Bill Stepien. „Dacă vom număra toate buletinele de vot valide, preşedintele câştigă scrutinul. Credem că preşedintele poate câştiga dacă sunt numărate toate buletinele de vot trimise în mod legal”, a subliniat Bill Stepien. Echipa de campani e a lui Donald Trump consideră „total greşite” proiecţii…
Nu sunt impresionat de „aura” de carton a unora, construită pe minciună

Nu sunt impresionat de „aura” de carton a unora, construită pe minciună

Aurelian Cotinescu, liderul PNL Târgovişte și candidat pentru funcția de primar al municipiului, spune că niciodată nu s-a dat la o parte din fața unei provocări, considerând că misiunea noastră este de a depăși obstacolele pe care ni le pune în față viața și de a învăța din fiecare experiență în parte. „Același lucru îl trăiesc și în cursa pentru Primărie. Mulți se anunță câștigători cu mult înainte de sfârșitul cursei. Îi anunț, pe această cale, că eu am anduranță și nu sunt impresionat de “aura” lor de carton, construită pe minciună. Pentru mine, Târgovişte este mai mult decât un oraș, este un simbol al identității naționale, face parte din ADN-UL nostru ca popor și toți cei care au terfelit numele acestui oraș trebuie să fie pierdut în negura istoriei. Vă promit că voi face tot ce stă în puterea mea pentru a readuce Târgoviște în locul cuvenit pe harta orașelor prospere, frumoase, în care să-ți dorești să locuiești și de care să te mândrești. Ne vedem pe 27. Se poate!”, este me…