Cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi

Cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi

Născut în 21 aprilie, în timpul revoluţiei mexicane, actorul de teatru şi film, regizorului, pictorul, sculptorul şi scriitorul Anthony Quinn a fost unul din cele mai pitoreşti personaje ale lumii filmului de la Hollywood. Citeşte şi Într-o biserică antică din Betleem a fost făcută o descoperire neaşteptată. ”A fost un moment foarte emoţionant” – FOTO+VIDEO   Citeşte şi Mircea Paul Goreniuc: ”Pacea, ca şi aerul, nu o apreciem decât atunci când nu o mai avem…” A avut o copilărie extrem de dificilă, câştigându-şi existenţa ca lustragiu sau vânzător de ziare, a visat în tinereţe că va deveni arhitect sau negustor pe mare, însă a ajuns să joace rolul Alexis Zorba – un ţăran grec fermecător, rol considerat de mulţi specialişti ca fiind cel mai celebru caracter de film din secolul al XX-lea, în producţia „Zorba Grecul”, care l-a consacrat definitiv în lumea filmului. A fost protagonist în peste 100 de producţii de cinema şi a obţinut două premii Oscar. La fel de exploziv şi pasiona…
Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

Crescut într-o familie săracă, Lincoln, de profesie avocat,  a fost al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, funcţie pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 şi până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar şi cea mai mare criză morală, constituţională şi politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal şi a modernizat economia. Citeşte şi Săptămâna Patimilor: ce trebuie să ştii din istoria şi religia creştină   Citeşte şi Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim, o farsă din raţiuni financiare?   Abraham Lincoln a fost asasinat pe data de 14 Aprilie 1865 în incinta teatrului Ford din Washington de către John Wilkes Booth. Acesta era un actor în cadrul acestui teatru şi simpatizant al Confederaţilor care au conspirat, de asemenea, pentru uciderea vicepreşedintelui Andrew Johnson şi Secretarului de Stat William Sewar…
Actorul Macaulay Culkin ar fi de acord ca apariția lui Donald Trump în filmul „Singur acasă 2” să fie scoasă

Actorul Macaulay Culkin ar fi de acord ca apariția lui Donald Trump în filmul „Singur acasă 2” să fie scoasă

Actorul Macaulay Culkin, care l-a interpretat pe Kevin McCallister în „Singur acasă 2: Pierdut în New York” nu ar fi împotriva ideii ca filmul să fie editat astfel încât Donald Trump să nu mai apară pe peliculă. Un fan l-a înlocuit deja, într-un clip, pe Trump cu Culkin, varianta actuală. Actorul Macaulay Culkin a răspuns unei sugestii venite pe Twitter din partea unui fan, de a-l înlocui, digital, pe Donald Trump, în prezent președintele SUA, din pelicula „Singur acasă 2: Pierdut în New York”, scrie International Business Times. Actorul a comentat: „Vândut” (Vândut – n.r.), semn că nu ar fi împotriva acestei idei. Cu cine a fost înlocuit Donald Trump de internauți Un alt fan a făcut imediat o regie, publicând pe Twitter, un clip în care președintele actual al SUA este eliminat din film. Alți fani au editat momentul din film folosind imagini decupate ale altor vedete pentru a-l înlocui pe Donald Trump, între ei Keanu Reeves, Dolly Parton, Matt Smith și chiar o versiune actuală …
Actorul Michael B Jordan a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul Michael B Jordan a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul Michael B. Jordan, care a jucat în „Black Panther”, a fost numit cel mai sexy bărbat în viață de revista People, el fiind al treilea actor de culoare care a primit consecutiv titlul, conform Reuters. Jordan este în vârstă de 33 de ani și este celibatar. „Este un club bun din care să faci parte”, a spus el într-un interviu pentru People. Jordan și-a început cariera de actor pe când era copil Jordan și-a început cariera ca actor copil în emisiuni TV precum „Toți copiii mei” și a urcat constant în ierarhia de la Hollywood. În 2015 a jucat în „Creed” și trei ani mai târziu în „Black Panther”. Jordan, al cărui titlu a fost anunțat în emisiunea TV „Jimmy Kimmel Live!”, îi urmează pe cântărețul John Legend și pe actorul britanic Idris Elba, care au fost numiți în 2019 și 2018. Jordan s-a alăturat organizației nonprofit Color of Change Actorul aeste un promotor al diversității la Hollywood, potrivit Mediafax . La începutul acestui an, la apogeul protestelor Black Lives Matter…