Sarcofag din perioada vizigotă, descoperit în Spania

Sarcofag din perioada vizigotă, descoperit în Spania

Un sarcofag vizigot a fost descoperit într-o necropolă romană din Los Villaricos, la 5 km est de orașul Mula (Murcia, Spania). Descoperirea a fost făcută de arheologi de la Universitatea din Murcia în timpul sezonului săpăturilor de vară. Sarcofagul a fost găsit printre ruinele unei vile romane excavată anterior, care a fost abandonată în jurul secolului V e.n. În perioada romană, în Los Villaricos se practica agricultura la scară largă, localnicii concentrându-se în special pe producția și depozitarea uleiului de măsline. În anii următori, părți ale vilei au fost refăcute ca loc de închinăciune pentru creștini, în timp ce zona centrală a fost folosită ca necropolă, fiind denumită „necropola ad sanctos” (necropola sfinților), potrivit Heritage Daily . Monograma lui Iisus Hristos Săpăturile arheologice efectuate recent în zonă au scos la iveală un sarcofag lung de doi metri, decorat cu modele geometrice și frunze de iederă. În partea de sus a fost sculptată monograma lui Iisus Hr…
Cum vor să-şi redeschidă turismul pentru străini Grecia, Italia, Spania şi Franţa

Cum vor să-şi redeschidă turismul pentru străini Grecia, Italia, Spania şi Franţa

Cum vor să-şi redeschidă turismul pentru străini Grecia, Italia, Spania şi Franţa? A venit vremea să vă rezervaţi vacanţele în Italia, spune Mario Draghi, premierul italian. Grecia şi-a redeschis plajele la începutul acestei luni, în condiţiile în care ţara îşi relaxează restricţiile pentru a se pregăti de revenirea turiştilor străini, scrie Reuters. Turismul reprezintă aproximativ o cincime din economia şi locurile de muncă din Grecia, iar, după cel mai slab an din istorie pentru industrie în 2020, ţara nu-şi permite o altă vară pierdută. Restricţiile de călătorie pentru vizitatorii străini vaccinaţi vor fi ridicate începând cu 15 mai. Premierul grec Kiriakos Mit­sotakis a arătat că o combinaţie între testarea pe scară largă, vacci­nare şi faptul că multe activităţi vor avea loc în aer liber le-a dat autorităţilor ţării încredere că vizitele turiştilor vor fi sigure. Italia, pregătită să primească din nou turişti străini Italia, care se bazează pe revenirea turismului pentru a…
S 80, in sfarsit

S 80, in sfarsit

Mare bucurie mare pe spanioli, dupa multe peripetii si umilinte chiar, primul lor submarin din seria S 80 a fost lansat la apa. Construit de cine altii decat de cei de la Navantia, nava a fost oficial lansata pe 22 aprilie din santierul naval Cartagena si se va numi Isaac Peral (S-81). Daca totul merge bine la inceputul anului viitor nava va iesi in larg iar in 2023 ar trebui sa fie predata marinei regale spaniole. 81 de metri lungime, 7,3 metri in diametru si un deplasament in submersie de aproximativ 3000 de tone. Seria S 80 va dispune de un sistem de propulsie AIP Bio-Ethanol Stealth Technology (BEST) dezvoltata de spanioli. Ca o noutate, pentru o nava de dimensiunea sa, S 80 va putea sa lanseze din imersiune rachete de croaziera. Revenind in timp, aflam ca S 80ul a fost initial un proiect francez al Naval Group (pe atunci – 1980 si ceva – DCNI), iar spanioli care erau si ei in cautare de noi submarine au sarit in barca, astfel incat in 1990 cei doi parteneri au dezvaluit pub…
Sute de morminte dezvăluie istoria secretă a unui orășel din Spania

Sute de morminte dezvăluie istoria secretă a unui orășel din Spania

Un sit arheologic din nord-estul Spaniei deține unul dintre cele mai vechi cimitire musulmane cunoscute din țară, 433 de morminte fiind descoperite aici, unele datând chiar din primii 10 de ani ai expansiunii musulmane în Peninsula Iberică. Descoperirea confirmă că regiunea, de-a lungul frontierei dintre lumea islamică și creștină în vremurile tulburi de la începutul Evului Mediu, a fost cândva dominată de conducători musulmani, care mai apoi au fost înlocuiți de conducători creștini, iar istoria celor dintâi a fost ștearsă. Arheologii au dezgropat mormintele antice dintr-o necropolă musulmană, care datează între secolele VIII și XII, în vara anului 2020 în orașul Tauste, din Valea Ebru, la aproximativ 40 de kilometri depărtare de Zaragoza. Îngropați conform ritualurilor funerare musulmane Rămășițele au arătat că morții au fost îngropați conform ritualurilor funerare musulmane și sugerează că orașul a fost în mare parte islamic timp de sute de ani, în ciuda faptului că nu este …
O broască țestoasă a înotat 3.000 de kilometri până acasă, după ce a primit îngrijiri medicale în Spania

O broască țestoasă a înotat 3.000 de kilometri până acasă, după ce a primit îngrijiri medicale în Spania

O broască țestoasă din familia chelonidelor, care a devenit vedetă după ce a fost vindecată la Oceanografic, în Valencia, Spania, unde a ajuns cu carapacea crăpată, a parcurs 3.000 de kilometri înot până acasă, în Grecia. Animalul, cu greutate de 100 de kilograme, a fost eliberat în 25 iunie pe o plajă din Valencia şi a fost urmărit prin satelit de cercetători, care i-au lipit pe spate un emiţător. Colomera „La Viajera” (Călătoarea) a fost „lansată” la apă în aplauzele tuturor şi a fost urmărită prin satelit când a dat ocolul Insulelor Baleare, ca la mijlocul lui iulie să fie localizată în Sicilia şi, în cele din urmă, în Marea Ionică, pe coasta de vest a Greciei, unde se află de câteva săptămâni. 90 de ţestoase rănite ajung anual la Fundaţia Oceanogràfic din Valencia Colomera a parcurs 3000 de kilometri prin Marea Mediterană, fără să se abată prea mult de la drumul ei către golful Kyparissia din Grecia. Locul este cunoscut pentru bogaţia în alimente pentru ţestoase şi este ales …
Spania testează, în premieră, pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

Spania testează, în premieră, pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

Autorităţile spaniole au aprobat prima testare clinică pe 190 de voluntari a unui vaccin aflat în faza 2 de studiu. Cercetarea vaccinului Ad26.COV2-S este realizată de compania Janssen, care aparţine Johnson & Jonhson. Guvernul spaniol a permis studierea unui vaccin împotriva COVID-19 , care se află în faza 2 de testare. Medicii vor aplica Ad26.COV2-S pe 590 de persoane, care vor participa voluntar la studiu, în Spania, Germania şi Belgia. Potrivit testelor efectuate până acum, Ad26.COV2-S generează anticorpi, care protejează aproape în totalitate plămânii în cazul expunerii la SARS-CoV-2 . 190 de subiecţi sănătoşi vor participa la testarea clinică Agenţia spaniolă a Medicamentelor şi Produselor Sanitare (AEMPS) a aprobat ca testările să se facă pe 190 de subiecţi sănătoşi la două spitale din Madrid şi unul din oraşul Santander. Vor fi constituite două grupuri de voluntari în Spania, în funcţie de vârstă: 18 – 55 ani şi peste 65 de ani. Ministrul spaniol al Sănătăţii, Salvad…
Gainarii de Spania, cu BMW

Gainarii de Spania, cu BMW

La ora 5 dimineata, un locuitor din Molina de Segura, Spania a chemat politia, dupa ce si-a dat seama ca tocmai este calcat de hoti. Politistii au ajuns la timp pentru a prinde infractorii. Acestia sunt cu totii romani, in numar de cinci, si venisera la furat.... orice, cu BMW-ul. Astfel politistii au constatat ca depozitul de scule agricole al pagubitului fusese spart iar in masina hotilor se mai gaseau gaini si iepuri ce fusesera furati din ograda altui localnic, si pe care infractorii romani ii transasera si curatasera deja (?!). Toti cei 5, dintre care unul minor, au antecedente penale fiind prinsi si in Madrid si Castilla La Mancha, iar unul dintre ei este cautat de politie si in Germania.