Pregătiți-vă pentru maratonul de vaccinare, la Vaslui! Vă puteți vaccina fără programare!

Pregătiți-vă pentru maratonul de vaccinare, la Vaslui! Vă puteți vaccina fără programare!

Urmând exemplul orașelor mari, în care această inițiativă a avut mare succes, municipiul Vaslui va fi gazda unui maraton de vaccinare anti-Covid, acțiune destinată persoanelor care doresc să se vaccineze fără programare. Vor fi două zile pline, 15 și 16 mai, în care sperăm că mii de vasluieni vor putea fi inoculați cu serul anti-Covid. Această acțiune face parte din seria de activități incluse în cadrul Campaniei de vaccinare maraton. Deși în orașele mari – București, Timișoara, Ploiești – maratonul de vaccinare s-a desfășurat non-stop, este foarte probabil ca la Vaslui programul să fie între 8.oo și 20.00, pe parcursul a 12 ore. Serul administrat este Pfizer/BioNTech. Persoanele care doresc să se vaccineze vor trebui să se prezinte la locația care va fi anunțată în aceste zile de Prefectură și DSP cu cartea de identitate sau cu pașaportul. Articol original
Începem sã ne facem bine? Tot mai multe paturi libere la ATI, în spitalul Bârlad mai sunt doar 80 de pacienti!

Începem sã ne facem bine? Tot mai multe paturi libere la ATI, în spitalul Bârlad mai sunt doar 80 de pacienti!

SEMNALE POZITIVE… Pare cã se vede luminita de la capãtul tunelului, dupã un an si ceva de restrictii. Seara trecutã, conform datelor oferite de Prefectura Vaslui, dintr-un numãr total de 28 de paturi ATI, la spitalele din judet, erau disponibile 14 paturi, ceea ce înseamnã cã a scãzut semnificativ presiunea pe unitãtile spitalicesti. . De altfel, datele oficiale arãtau, seara trecutã, cã mai erau internate în spitalul din Bârlad doar 81 de persoane, cu Covid 19, dintre care 71 pe sectii (forme usoare 6, forme medii 30, forme severe 35) si 10 în ATI (intubati 0, pe masca CPAP 4), în timp ce 137 de persoane pozitive sunt la domiciliu, la izolare. Sã mai mentionãm cã, în ultimele 24 de ore, s-au vaccinat 1.265 de persoane, numãrul de doze primit de judetul Vaslui fiind de aproape 76.000. Articol original
Se schimbã regulile vaccinãrii. De vineri, ne putem vaccina si fãrã programare

Se schimbã regulile vaccinãrii. De vineri, ne putem vaccina si fãrã programare

NOU…Se schimbã regulile de vaccinare anti-COVID. Din 7 mai, persoanele de peste 60 de ani se vor putea prezenta direct la centre fãrã programare. Restul persoanelor care vor sã se vaccineze se pot prezenta la centrele de vaccinare dupã ora 14, tot fãrã programare, a anuntat medicul Valeriu Gheorghitã, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România. „Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem sã avem urmãtoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru cã vinerea se face aprovizionarea centrelor pe perioada zilelor de sâmbãtã, duminicã si luni, foarte probabil cã vom stabili urmãtoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fãrã programare. De asemenea, restul persoanelor care doresc sã se vaccineze se vor prezenta dupã ora 14, pânã la finalul programului, ora 20, fãrã programare. Articol original
S-a umplut (din nou!) Spitalul Covid de la Bârlad! Asearã, disponibil un singur pat la ATI!

S-a umplut (din nou!) Spitalul Covid de la Bârlad! Asearã, disponibil un singur pat la ATI!

DATE OFICIALE… Seara trecutã, conform informatiilor oferite de Directia de Sãnãtate Publicã Vaslui, se înregistrau la nivel de judet 15.281 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, din care 6.370 sunt internãri. Erau, ieri searã, 302 de persoane internate în spital, din care 283 pe sectii (asimptomatici 0, forme ușoare 18, forme medii 144, forme severe 121) si 19 în ATI (intubati – 2, pe masca CPAP 12). Vasluiul a ajuns deja la 448 de persoane decedate, în timp ce 447 de persoane declarate pozitive sunt la domiciliile lor. “La nivelul judetului Vaslui, dintr-un numãr total de 28 de paturi ATI mai este disponibil un pat”, a anuntat conducerea Prefecturii. Probabil, astãzi va fi ocupat si acesta… Articol original
Judetul Vaslui, în jur de 600 de injectii anti-Covid, zilnic! S-au primit peste 43.000 de doze de vaccin!

Judetul Vaslui, în jur de 600 de injectii anti-Covid, zilnic! S-au primit peste 43.000 de doze de vaccin!

CIFRE OFICIALE… Prefectura Vaslui a prezentat, ieri, ultimele date legate de procesul de vaccinare din judetul Vaslui. Astfel, în 24 de ore, în judet s-au vaccinat 562 de persoane, din care 466 la rapel (a doua dozã). Ne mentinem, astfel, în limita de 600 de vaccinãri pe zi, cifrã care va creste considerabil, atunci când vaccinurile se vor putea face si la cabinetele medicilor de familie. De la începutul campaniei de vaccinare, judetul Vaslui a primit 43.230 de doze, din care doar 42.101 au fost administrate. Aproape 16.000 de vasluieni au ambele doze fãcute, deci se socotesc protejati de îmbolnãvirea cu Covid 19 si tulpinile apãrute în ultima perioadã. În schimb, ne apropiem vertiginos de 15.000 de cazuri de îmbolnãvire cu coronavirus, de la începutul pandemiei. Situatia epidemiologicã la nivelul judetului Vaslui, ieri, arãta cã 7 vasluieni sunt intubati la sectiile ATI, fiind în stare gravã. La spitalul suport Covid din Bârlad, sunt 303 persoane internate: 285 pe sectii (asimptom…
Este cel mai vârstnic locuitor al judetului! Ieri, a împlinit 102 ani!

Este cel mai vârstnic locuitor al judetului! Ieri, a împlinit 102 ani!

SÃ NE TRÃITI!… Clipe emotionante pentru o familie din Dumesti, care a sãrbãtorit ieri un moment important din viata celui mai vârstnic locuitor al judetului. Neculai Spumã a împlinit, ieri, 102 ani de viatã, fiind sãrbãtorit de rude si prieteni, dar si de conducerea primãriei Dumesti, care i-a fãcut un cadou surprizã. “Am sãrbãtorit aniversarea a 102 ani a domnului SPUMÃ NECULAI din comuna Dumesti. Drept recunostintã pentru veteranul celui de al Doilea Rãzboi Mondial din partea Primãriei Dumesti a primit o diplomã aniversarã, un premiu de 1000 de lei si un tort. Un veteran în adevãratul sens al cuvântului, a luptat pe câmpul de bãtãlie alãturi de camarazii sãi, a suferit ani grei de prizonierat, un cetãtean care a fãcut cinste prin comportamentul sãu comunitãtii noastre. Felicitãri! La cât mai multi ani binecuvântati, cu bucurii sfinte!”, a postat primarul comunei Dumesti, Ionitã Ciprian Barnea. Articol original
Vestea asteptatã de zeci de mii de vasluieni! Din 4 mai, puteti sã vã vaccinati la medicii de familie!

Vestea asteptatã de zeci de mii de vasluieni! Din 4 mai, puteti sã vã vaccinati la medicii de familie!

CAMPANIE… Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie va începe dupã sãrbãtorile pascale, la începutul lunii mai, cel mai probabil în jurul datei de 4 mai, spune presedintele Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoitanu. Aproape douã treimi dintre medicii de familie din România si-au exprimat dorinta de a vaccina în cabinetele lor si o treime dintre pacienti asteaptã deschiderea cabinetelor pentru imunizare. Acest lucru ar dubla, practic, numãrul de vaccinãri si ar duce, implicit, la încetinirea rãspândirii virusului SARS COV 2. „Cred cã spre sfârsitul lunii aprilie, începutul lunii mai, vom începe vaccinarea si în cabinetele medicilor de familie, în mod deosbit cu vaccin de la Johnson&Johnson si foarte probabil si AstraZeneca, fãrã sã mai existe posibilitatea de programare în platformã. Medicii de familie îsi vor evalua persoanele pe care le au în evidentã si le vor programa”, spune si coordonatorul Campaniei Nationale de Vaccinare, Valeriu G…
Medicii și asistentele din secțiile ATI, pe un butoi de pulbere! „Demisionăm, dacă se ajunge la această situație”!

Medicii și asistentele din secțiile ATI, pe un butoi de pulbere! „Demisionăm, dacă se ajunge la această situație”!

NEMULȚUMIRI… În plină expansiune a numărului de infectări cu SARS COV 2, în loc să premieze medicii și asistenții care-și petrec viețile în spitale, vicepremierul Raluca Turcan anunță că va tăia salariile medicilor și asistenților. În special vor fi vizate cadrele medicale din secțiile ATI care primesc sporuri „prea mari”, în opinia lui Turcan. Doctorul Ilie George, medic primar ATI și unul dintre fondatorii Alianței Medicilor a invitat-o pe Raluca Turcan să se alăture grupului de Facebook intitulat „Medici la Datorie” ce numără peste 38.000 de membri, pentru a vedea în direct reacțiile medicilor la afirmațiile sale. La rândul său, președintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, a postat un comentariu prin care anunța că, în cazul în care veniturile medicilor vor fi reduse, specialiștii din domeniul terapiei intensive vor demisiona în bloc și se vor constitui în grup sau societate liberală, care va oferi servicii spitalelor, considerând incalificabil ca în pli…
La Bârlad și Fălciu, grădinițe, școli și licee în scenariul roșu! De luni, sute de copii trec la ore online!

La Bârlad și Fălciu, grădinițe, școli și licee în scenariul roșu! De luni, sute de copii trec la ore online!

DECIZIE… Întrunit ieri, în ședință de analiză, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, în baza datelor de la DSP și a raportărilor din teritoriu, schimbarea scenariilor de funcționare pentru unități școlare din 18 UAT-uri din județul Vaslui. Conform datelor prezentate de CJSU, sunt mai multe școli, grădinițe și licee în Bârlad și Fălciu care trec pe scenariul roșu, începând de luni, 22 ianuarie, ceea ce înseamnă că elevii din acele școli trec la ore online. Pentru a vedea cum stă situația în fiecare școală din cele verificate ieri de Comitetul pentru Situații de Urgență verificați lista de mai jos. Pentru a vedea cum stă situația în fiecare școală din cele verificate ieri de Comitetul pentru Situații de Urgență verificați lista de mai jos. Articol original
Lucrările de la Secția Pediatrie, proiectul primarului Dumitru Boroș, intră într-o nouă etapă!

Lucrările de la Secția Pediatrie, proiectul primarului Dumitru Boroș, intră într-o nouă etapă!

PROIECT DE SUCCES… Este, de departe, cel mai harnic primar pe care l-a avut acest municipiu, cu idei care devin realitate. Edilul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a anunțat că, în aceste zile, lucrările la Secția Pediatrie (fostul Spital de copii) a Spitalului „Elena Beldiman” au intrat într-o nouă etapă, și anume extinderea șantierului spre aripa nordică a clădirii. După finalizarea anvelopării termice exterioare și a lucrărilor de reabilitare a interioarelor din partea de sud a imobilului, desfășurate în paralel cu refacerea în totalitate a acoperișului, constructorul a primit avizul de a se extinde pe toată suprafața secției. „Un contract aflat în execuție la nivel local și finanțat din fonduri europene care continuă fără întrerupere. În prezent, lucrările se desfășoară cu respectarea prevederilor contractuale și se lucrează deja în jumătatea nordică a imobilului, pe toate cele patru nivele, la anveloparea termică, refacerea instalațiilor și înlocuirea stoleriei. Supervizăm…
Vasluieni puși pe drumuri aiurea! Programați pentru vaccinul anti Covid la Iași, Galați sau Suceava!

Vasluieni puși pe drumuri aiurea! Programați pentru vaccinul anti Covid la Iași, Galați sau Suceava!

TURISM DE NEVOIE… Prezentam, recent, cazul unui vasluian programat să se vaccineze în orașul Siret, la 231 de kilometri de orașul său. Mai nou, am auzit de alți vasluieni care au primit programări la Galați sau Iași, ori în alte comune din Moldova. În mod aberant și de neînțeles, zeci de vasluieni sunt puși pe drumuri de către unii medici de familie din județ, care au găsit, chipurile, o soluție de compromis. A apărut ceea ce se cheamă, mai nou, turismul de vaccinare. Pentru că, de exemplu, un vasluian care locuiește în București a fost programat undeva în județul Iași, pentru vaccinarea cu Pfizer. La sute de kilometri de locuința sa! Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, admite că se petrec astfel de aberații. Gheorghiță mai spune că sunt persoane din mediul rural care se plâng că nu se pot programa pentru că vin să se vaccineze oameni din alte județe. Păi, dacă tu, ca medic sau coordonator local de vaccinare decizi ca un vasluian să se vaccineze la S…
COD ROȘU! Se închid restaurantele, sălile de jocuri și cinematograful, la Bârlad! Se închid și 30 de unități de învățământ!

COD ROȘU! Se închid restaurantele, sălile de jocuri și cinematograful, la Bârlad! Se închid și 30 de unități de învățământ!

Pentru a doua oară în acest an, municipiul Bârlad este sub cod roșu de îmbolnăviri Covid, astfel că Prefectura și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au impus măsuri excepționale. Până pe 19 martie, în Bârlad se închid toate restaurantele, terasele și cafenelele, se va permite doar livrarea hranei la domiciliu, se închid cinematograful și sălile de jocuri, dar și barurile. Orașul pare în stare de război, dacă stăm să analizăm și decizia 16 a CJSU, care anunță că se închid zeci de școli, licee și grădinițe, care trec în scenariul roșu, adică elevii vor învăța online. Alături de Bârlad, cu 3,18 cazuri la mia de locuitori, în scenariul roșu intră și Tutova, cu 3,32 cazuri la mia de locuitori, și Pogonești, 4,12 cazuri la 1.000 locuitori. Iată decizia 17 a CJSU Vaslui, care blochează tot activitatea în Bârlad: „Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 3 a hotărârii, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 3‰ …
ȘOCANT! Un vasluian a fost programat să se vaccineze la 231 km de casă, tocmai în orașul Siret, Suceava!

ȘOCANT! Un vasluian a fost programat să se vaccineze la 231 km de casă, tocmai în orașul Siret, Suceava!

NU E GLUMĂ… Campania de vaccinare continuă în forță, în județul Vaslui, prin zecile de centre deschise în toate localitățile. Ce te faci, însă, dacă dorești să te vaccinezi cu serul Pfizer și la centre sosesc doar serurile Moderna și Astra Zeneca? Simplu! Ești programat de medicul de familie la dracu-n praznic! A pățit-o un vasluian care a cerut să fie programat la medicul de familie pentru vaccinul Pfizer. Medicul i-a dat răspunsul aproape imediat: „V-am găsit un loc pentru vaccinare la Siret, în județul Suceava. Veți fi prezent pe 18 martie, la ora 16.00, pentru a primi doza”. Omul nu a comentat nimic. „Ce să spun? Dacă acolo este un loc liber, acolo mă prezint, pe 18 martie”, a spus vasluianul. Numai că Siret este la vama României cu Ucraina, iar de la Vaslui până la această localitate de frontieră sunt 231,2 km, conform hărților rutiere online. Daniel Tănăsuc Articol original
Deputatul Popica, amănunte în premieră de la moțiunea de cenzură împotriva ministrului Sănătății! „Sistemul sanitar din Români este la pământ!”

Deputatul Popica, amănunte în premieră de la moțiunea de cenzură împotriva ministrului Sănătății! „Sistemul sanitar din Români este la pământ!”

REACȚIE… Invitat la postul de televiziune VasluiTV, deputatul PSD de Vaslui, Eduard Popica, a adus elemente interesante, neștiute de vasluieni, din timpul dezbaterilor pe tema moțiunii de cenzură împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. „În timp ce colegii noștri îi prezentau date concrete despre dezastrul din Sănătate, știți ce făcea acest ministru? Învârtea placa cu „PSD este vinovat, ei au condus în ultimii 30 de ani”. Nu este normal ce fac acești politicieni aflați acum la guvernare, pentru că dacă ne uităm după 1989 încoace vom vedea că sunt alte partide care au fost mai mult la guvernare decât PSD”, spune parlamentarul vasluian. Acesta a lansat un atac extrem de dur la adresa actualei coaliții care guvernează România. „Se plângea acest ministru USR de greaua moștenire pe care a primit-o atunci când a intrat la guvernare. Dar, de la cine a preluat acest minister? Înaintea dumnealui a fost ministru Nelu Tătaru, iar înaintea lui Tătaru a fost dl. Costache, care sunt de …
La Vaslui, mori cu zile, chiar dacă ai contribuit o viață la sistemul de sănătate! Mărturii incredibile!

La Vaslui, mori cu zile, chiar dacă ai contribuit o viață la sistemul de sănătate! Mărturii incredibile!

SĂ VĂ FIE RUȘINE!… Sute, probabil mii de vasluieni trăiesc, în aceste zile, coșmarul vieții lor. Oameni ajunși la pensie, după 40-50 de ani de cotizații la Sănătate se trezesc „scuipați” afară de sistemul de stat și trimiși la privat, acolo unde medici veroși și patroni de clinici plini de bani îi jecmănesc așa cum se pricep mai bine. Iată declarația unui vasluian, om ajuns la 70 de ani, care a contribuit toată viața sa la sistemul public de sănătate și care a dorit să-și facă o electrocardiogramă, pe baza cardului de sănătate, primit după o viață de muncă. „Joi, am fost la o clinică din Crucea Gării, la Vaslui. Mi s-a spus că lista de așteptare este până în 15 aprilie. Mi-am spus că poate nu aud bine și am mers la o clinică din centru. Acolo, mi s-a spus că voi fi trecut pe o listă și voi fi programat pentru 15-20 aprilie. Vă dați seama, ce bătaie de joc este în România? Luni, am mers la aceeași clinică din centru. Coada pe lista de așteptare era acum până în 15 mai! Cu o lună ma…
Doar trei comune vasluiene mai sunt sub cod roșu de îmbolnăviri Covid! Acolo, s-au închis barurile și sălile de jocuri!

Doar trei comune vasluiene mai sunt sub cod roșu de îmbolnăviri Covid! Acolo, s-au închis barurile și sălile de jocuri!

ALERTĂ… Comuna Pogonești, din apropierea Bârladului, este cea mai afectată de cazurile de îmbolnăvire Covid 19, cu un procent de 4,71 cazuri la mia de locuitori, astfel că s-au luat măsuri speciale, începând de sâmbătă. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a interzis orice activitate culturală, de servire a publicului sau sălile de jocuri atât în Pogonești, cât și în Ferești (3,32 cazuri la mia de locuitori) sau Tutova (3,06 cazuri la mia de locuitori). Alte patru comune sunt în zona galbenă, cea de atenționare, având în vedere creșterea numărului de cazuri Covid. Este vorba de Ivești (2,64), Dodești (2,91), Poienești (2,11) sau {uletea (1,77). Iată ce s-a decis în cazul comunelor cu cod roșu de îmbolnăviri, în cadrul CJSU Vaslui: „Pentru localitățile din județul Vaslui, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 3‰ de locuitori, începând cu data de 13 februarie 2021, ora 00:00 și până la data de 26 februarie 2021, ora 24:00, se i…
Dramă la Bârlad, sâmbătă noaptea! O mamă și fetița ei de numai 4 ani au murit în urma unei scurgeri de gaze!

Dramă la Bârlad, sâmbătă noaptea! O mamă și fetița ei de numai 4 ani au murit în urma unei scurgeri de gaze!

TRAGEDIE… Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit noaptea trecută cu o autospecială de stingere cu modul pentru deblocare, pe strada Vasile Pârvan, bloc FEPA 1, pentru deblocarea ușii unui apartament, acolo unde nimeni nu răspundea la ușă. La sosirea echipajului de intervenție, din apartament a fost perceput un miros înțepător de gaz. După deblocarea ușii, în locuință au fost găsite două persoane în stare de inconștiență. Membrii echipajului, toți cu pregătire de paramedici, au început manevrele de resuscitare, între timp, comandantul de echipaj solicitând în sprijin mai multe ambulanțe. La fața locului au fost deplasate două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, membrii celor două echipaje continuând manevrele de resuscitare. Din nefericire, cele două victime, o femeie în vârstă de 31 ani și o fetiță în vârstă de patru ani, au fost  declarate decedate. Cercetările privind cauzele și circumstanțele producerii celor două decese sunt efectuate de instituțiile abi…
Bârladul este din nou în zona galbenă a cazurilor Covid! De noaptea trecută, limitări pentru bârlădeni!

Bârladul este din nou în zona galbenă a cazurilor Covid! De noaptea trecută, limitări pentru bârlădeni!

CONDIȚII… Municipiul Bârlad este din nou în atenția autorităților județene, privind cazurile de îmbolnăviri cu Covid 19. Potrivit datelor centralizate ieri la DSP și discutate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, de vineri noaptea se iau măsuri excepționale pentru Bârlad și alte șapte comune. Iată decizia CJSU Vaslui, luată ieri după-amiază, decizie din care mai fac parte și comune ca Stănilești, Bogdana sau Perieni: „Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 3‰ de locuitori, începând cu data de 6 februarie 2021, ora 00.00 și până la data de 19 februarie 2021, ora 24.00, se instituie următoarele măsuri: 1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, d…
Sute de vasluieni se tratează acasă, fiind confirmați Covid 19! În spitale, situația este mai relaxată!

Sute de vasluieni se tratează acasă, fiind confirmați Covid 19! În spitale, situația este mai relaxată!

PURTAȚI MASCĂ!… Va fi încă un week-end agitat în spitalele din județ, în special pentru spitalul suport Covid de la Bârlad, din moment ce sunt sute de pacienți internați cu cazuri Covid, în timp ce alte câteva sute se tratează acasă, cazurile ușoare. Prefectura Vaslui a trimis, aseară, situația epidemiologică de la nivelul județului Vaslui, la data de 5 februarie 2021, situație din care am aflat că județul Vaslui are, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, 12.186 de cazuri confirmate. Astfel, sunt 143 de persoane internate în spital – 7 persoane internate fiind din alte județe: 138 pe secții (asimptomatici 3, forme ușoare 17, forme medii 65, forme severe 53) și 5 în ATI, 322 de persoane au decedat, în timp ce 11.379 de persoane sunt declarate vindecate. Un număr de 342 de vasluieni sunt declarați pozitiv și se tratează acasă. Peste 120 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 43 de polițiști locali au desfășurat 7 acțiuni și misiuni specifice. S-au…
Ce se întâmplă cu vaccinarea anti-COVID la jumătatea lunii martie

Ce se întâmplă cu vaccinarea anti-COVID la jumătatea lunii martie

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că se așteaptă la reluarea ritmului de vaccinare la jumătatea lunii martie – potrivit DC News . Reamintim că autoritățile au decis să amâne cu 10 zile vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 65 de ani, programate pentru perioada 30 ianuarie – 11 februarie. Este vorba despre peste 66.000 de persoane care vor fi reprogramate pentru administrarea primei doze, în ordinea planificării inițiale, începând cu data de 16 februarie. Asta dacă nu vor apărea noi probleme! Articol original