Ce restricții a decis președintele Klaus Iohannis. Nimic pentru persoanele vaccinate

Ce restricții a decis președintele Klaus Iohannis. Nimic pentru persoanele vaccinate

Reading Time: 2 minute După două săptămâni de recorduri ale îmbolnăvirilor cauzate de pandemia de coronavirus, președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință cu premierul interimar(demis) Florin Cîțu, dar și alți oficiali din domeniul sănătății. La finalul acestei ședințe au fost anunțate noi restricții pentru persoanele care nu s-au vaccinat. Persoanele care sunt vaccinate sunt scutite de aceste restricții. Restricțiile vor fi decise de Guvern până la finalul săptămânii Pentru că nu Președintele este cel care impune restricții, ci Guvernul sau Parlamentul, s-a decis ca de luni toți elevii să intre în vacanță. O vacanță era oricum programată pentru cei din ciclul primar. Dar datorită faptului că în școli situația este precară, toți elevii vor fi în vacanță pentru două săptămâni. Celelalte norme și restricții vor fi stabilite de Guvern până la finalul săptămânii. De luni masca va fi obligatorie peste tot, şi în interior şi în exterior, şi în târguri şi la cinema, şi dacă vă pli…
Restricții de circulație de la Capul Dealului până la Bălteni Deal

Restricții de circulație de la Capul Dealului până la Bălteni Deal

UAT Județul Vaslui implementează proiectul ”Regiunea Nord-Est – Axa rutieră strategică 4: Vaslui, Reabilitatea și modernizarea drumului strategic județean Bârlad-Laza-Codăești (DJ 245, DJ 245M, DJ 247, DJ 246)-Lot 2”. Pentru realizarea lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată de pe drumul județean DJ 247, km 67+700, în zona comunei Bălteni, se impun introducerea unor restricții de circulație conform avizului IPJ Vaslui-Serviciul Rutier. Sectorul de drum, de la intersecția drumului național DN 15D cu drumul județean DJ 247 și intersecția drumului județean DJ 247 cu drumul județean DJ 207E, va fi închis în perioada 7-14 IUNIE 2021, pentru efectuarea lucrărilor de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată. Ca rută ocolitoare se va folosi traseul următor: intersecția DJ 247 cu DN 15D (strada Călugăreni)-sens giratoriu (Lukoil) intrare în municipiul Vaslui-DN 2F (Șoseaua Bacăului)-intersecția DN 2F cu DJ 207E-localitatea Bălteni. ”Vă mulțumim pentru înțeleger…
Ungaria elimină majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend

Ungaria elimină majoritatea restricţiilor COVID-19 în acest weekend

Ungaria va ridica în acest weekend, majoritatea restricțiilor COVID-19, inclusiv cele pe timp de noapte. Suspendarea măsurilor vine odată cu atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate, a anunţat, vineri, premierul Viktor Orban. Premierul ungar a declarat, la postul public de radio, că va fi eliminată măsura purtării măştilor în public, iar în aer liber vor fi permise adunări de până la 500 de persoane. Evenimentele în spaţii închise vor fi permise doar persoanelor cu adeverinţe de vaccinare. „Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei”, a spus Orban, citat de Reuters. Ungaria este singura ţară din UE care a aprobat şi utilizat vaccinuri ruseşti şi chinezeşti, în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le examineze sau să le aprobe. Una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE, 50% din populaţia sa de aproximativ 10 milioane având dej…
Masca de protecție nu mai este obligatorie din 15 mai, în aer liber

Masca de protecție nu mai este obligatorie din 15 mai, în aer liber

Prima etapă a relaxării va începe din 15 mai, când se va renunța la măștile de protecție la exterior și la restricțiile nocturne, a anunțat președintele României Klaus Iohannis. „Pe 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu unele excepții, târgurile, piețele sau stații de transport public”, a explicat președintele. De asemenea, vor fi eliminate restricțiile de circulație de pe parcursul nopții și simultan se va renunța la orice restricție care vizează programul operatorilor economici, a mai spus șeful statului. Tot din weekendul care urmează activitățile sportive în are liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate. Cum se pot face nunți și botezuri Nunțile, botezurile și mesele festive organizate în aer liber nu vor mai fi restricționate de la 1 iunie dacă organizatorul garantează că toți cei prezenți sunt vaccinați . „În interior vom avea câteva relaxări, care încep majoritatea din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, de de servire în restaurante și așa mai d…
România, inclusă pe lista „nu călătoriţi” întocmită de Departamentul de Stat al SUA

România, inclusă pe lista „nu călătoriţi” întocmită de Departamentul de Stat al SUA

Departamentul de Stat al SUA a adăugat săptămâna aceasta 116 ţări la lista sa consultativă „Nivelul patru: nu călătoriţi”, printre care România, Marea Britanie, Canada, Franţa, Israel, Mexic și Germania. Înainte de actualizare recomandarea Departamentului de Stat privea 34 din aproximativ 200 de state ale lumii. Acum pe această listă se găsesc 150 de state. Departamentul de Stat a declarat că această mişcare nu implică o reevaluare a situaţiilor actuale de sănătate din unele ţări, ci mai degrabă „reflectă o ajustare a sistemului de consiliere de călătorie al Departamentului de Stat”. Recomandările nu sunt obligatorii şi nu interzic americanilor să călătorească, potrivit Mediafax . Statele Unite au prelungit restricţiie Pe lista „Nu călătoriţi” se mai regăsec şi Finlanda, Egipt, Belgia, Turcia, Italia, Suedia, Elveţia şi Spania. Unele ţări precum China şi Japonia rămân la nivelul 3: „reconsideră călătoriile.” Statele Unite au prelungit cu încă 30 de zile restricţii în vigoare d…
”Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987

”Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987

La Iaşi, studenţii au manifestat împotriva condiţiilor inumane din cămine, scandând „Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm!” Citeşte şi Povestea Floricăi Bagdasar, prima femeie din România ministru. Avea studii la Harvard, dar a murit săracă   Citeşte şi Cum a vrut Antonescu să scoată România din război în 1943: ”Îţi încredinţez o misiune specială: uite plicul ăsta…”   Lozinci strigate în stradă, focuri aprinse în parcuri, geamuri sparte, studenţi exmatriculaţi. Aşa s-a petrecut la 17 februarie 1987 revolta anticomunistă a studenţilor de la Iaşi, de la care se împlinesc azi 29 de ani. Sătui de condiţiile de trai mizere din cămine, mii de studenţi au ieşit în stradă şi au manifestat până târziu în noapte, conturând ceea ce s-a numit primul protest, prima revoltă puternică la adresa autorităţilor comuniste din acea vreme. Controlaţi de miliţieni, securişti şi de responsabilii de partid din centrul universitar, studenţilor li s-a promis rezolvarea situaţiei. Caloriferel…
Pârtiile de schi din Italia vor fi închise pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă

Pârtiile de schi din Italia vor fi închise pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă

Pârtiile de schi din Italia vor fi închise pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de iarnă, iar cei care merg la schi în alte țări vor sta în carantină – este una din prevederile noilor măsuri care intră în vigoare din 4 decembrie în Italia. Conform Corriere della Sera, se vor menține multe interdicții deja în vigoare, precum și împărțirea Italiei în culorile galben, portocaliu și roșu, în funcție de indicele de infectare. Speranța autorităților este ca până la Crăciun toate regiunile să facă parte din zona galbenă, cu un indice de contaminare scăzut. Astfel, conform noilor norme, teleschiurile și pârtiile de schi vor fi închise pentru întreaga perioadă de Crăciun. Ipoteza de a putea ajunge la un acord la nivel european cade și, prin urmare, Italia a decis să oprească sărbătorile la munte. Guvernul decisese, de asemenea, să închidă hotelurile de la munte, însă discuția în acest sens nu este încă închisă. Pentru a descuraja plecările peste graniță, în special în țările care au decis …
Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor. Data de la care ar putea fi reluate spectacolele

Cele trei scenarii pentru redeschiderea cinematografelor. Data de la care ar putea fi reluate spectacolele

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunță trei scenarii pentru reluarea spectacolelor: săli deschise 100%, săli deschise la o capacitate de 66% din totalul numărului locurilor disponibile sau menținerea interdicțiilor. „Lucrăm la trei scenarii care vor fi aplicate în funcție de evoluția epidemiologică de la nivelul fiecărui județ. Măsurile de relaxare pentru cinematografe și săli de spectacol le avem pregătite încă de la începutul stării de alertă şi au fost realizate împreună cu reprezentanții sectoarelor cultural-creative, însă evoluția nefavorabilă a pandemiei ne-a ținut pe loc. Luând în considerare sfaturile specialiștilor în epidemiologie și analizând situația din alte state care au implementat măsurile, am așteptat până la momentul oportun pentru a face acest demers, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea românilor și ca sistemul de sănătate publică să fie pregătit”, a scris Bogdan Gheorghiu pe Facebook. „Sperăm ca după 15 septembrie să fie permisă reluarea activităț…
Apă potabilă cu porția la Negrești

Apă potabilă cu porția la Negrești

Aquavas Vaslui a introdus un program de restricții a furnizării apei pentru orașul Negrești. În localitățile Glodeni, Parpanița, Poiana și Valea Mare a fost suspendată furnizarea apei în totalitate, rămânând ca alimentarea cu apă să se facă din surse proprii. Pentru orașul Negrești, programul de furnizare a apei este de la 5.00 la 9.00, dimineața, respectiv 17.00 – 21.00, seara. Populația este rugată să folosească eficient și rațional apa preluată din rețeaua publică de alimentare, respectiv să utilizeze apa furnizată doar în scop igienico-sanitar, . Restricțiile rămân până la refacerea stocului de apă din acumularea Căzănești pentru asigurarea condițiilor de funcționare în regim normal. Articol original