Victorie pentru comercianții vasluieni! Deputatul Olteanu a făcut anunțul!

Victorie pentru comercianții vasluieni! Deputatul Olteanu a făcut anunțul!

„PIEȚELE RĂMÂN DESCHISE. Am votat astăzi (marți, 10 noiembrie, n.r.) amendamentul care face dreptate pentru micii producători locali, agricultori și fermieri, și pentru noi, consumatorii de produse românești. PNL a vrut să pună lacăt pe piețele agroalimentare, dar voința românilor a învins: piețele vor fi deschise în continuare, cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare și protecție sanitară. Nu am nicio îndoială că abuzurile și sfidările PNL la adresa tuturor vor continua, pentru că singura lor soluție la criză e să închidă România și singurul obiectiv sunt alegerile, nu sănătatea și bunăstarea românilor. E simplu: PNL vrea voturi peste cadavre. Noi suntem PRO România și vrem să scoatem România din criză! #PRORomânia #PROmisiuneaIeșiriiDinCriză” – este mesajul lansat seara trecută, pe rețelele de socializare, de deputatul PRO România Vaslui, Daniel Olteanu. Articol original
De marți, avem viceprimari la Vaslui! Pe surse: Daniel Neacșu, propunerea PSD pentru postul de vice!

De marți, avem viceprimari la Vaslui! Pe surse: Daniel Neacșu, propunerea PSD pentru postul de vice!

NEGOCIERI… Va fi o zi grea și agitată, marți, în Consiliul Local Vaslui. După ani de zile în care PSD a deținut majoritatea în CL, iată că taberele reunite ale PNL și USR anunță că au majoritate și vor pune viceprimarii. Fostul viceprimar Dragoș Cazacu și-a găsit un loc perfect la DGASPC, acolo unde a fost deja uns director general, cu același salariu – probabil, și mai mare! – decât cel de la primărie. Cel de-al doilea viceprimar din ultimele două mandate, Daniel Neacșu, nu a prins încă un post pe undeva, însă va fi, spun sursele noastre, una din propunerile pentru posturile de viceprimari, din partea PSD-PRO România. De cealaltă parte, cele mai mari șanse de a ajunge viceprimari le au Lucian Braniște (PNL) și Cătălin Mândru (USR-PLUS), cei care vor reprezenta noua majoritate din CL Vaslui. Rămâne de văzut dacă, pe ultima sută de metri, nu vom avea parte de surprize. Articol original
Daniel Olteanu: „Solicit oficial, Guvernului, explicații: de ce unele județe pot testa de trei ori mai multă populație?”

Daniel Olteanu: „Solicit oficial, Guvernului, explicații: de ce unele județe pot testa de trei ori mai multă populație?”

NEMULȚUMIRI… „18 martie 2020 – „În cel mai rău scenariu, vom ajunge la 10.000 de îmbolnăviri într-un ritm rapid” . Acum, România e pe cale să devină un uriaș cimitir, cu peste 10.000 morți. Doar bolile de inimă omoară azi, la noi în țară, mai mult decât Covid-19. Am strigat, încă din luna martie, TESTAȚI MASIV! „Strategia” Guvernului PNL e alta: nu testăm deloc sau testăm puțin, prin urmare nu avem infectări! Vedeți exemplul testărilor din weekend, unde sunt zero teste în anumite județe și, prin urmare, zero infectări. Cu strategia asta a ascunderii gunoiului sub preș, am ajuns în topul european al ratei fatalității, respectiv al numărului de decedați din număr infectați. La nivel de UE, pe acest criteriu, avem doar trei țări înaintea noastră (Italia, Suedia și Irlanda), iar în câteva zile depășim și Irlanda, pentru că nicăieri în UE nu se moare ca în România de COVID-19. Ce spune Guvernul PNL? Că totul e sub control: „obiectivul e să rămânem pe platou” (!?), „avem suficiente …
Un candidat la primăria Vaslui propune curățirea subsolurilor din oraș, cu fonduri europene!

Un candidat la primăria Vaslui propune curățirea subsolurilor din oraș, cu fonduri europene!

IDEE… Candidatul PRO România la funcția de primar al municipiului Vaslui, Ciprian Pintilie, susține că știe cum să rezolve problema subsolurilor pline de apă, în care mișună șobolani. Este o situație, spune Pintilie, descoperită în mai toate colțurile orașului, pe care știe cum o va rezolva, dacă va ajunge la primărie. „Stimați vasluieni, situația din subsolurile blocurilor din oraș este dezastruoasă. Sunt pline de mizerie și de șobolani care pătrund în scările blocurilor, de gândaci care ajung până în apartamente. De 30 ani, nu s-a făcut nimic în sensul acesta. Oamenii cu care am discutat din toate zonele orașului nostru cunoșteau deja proiectul de igienizare, prin accesare de fonduri europene, propus de către echipa ProRomânia Vaslui, mi-au spus că acesta este principalul proiect pentru Vaslui care îi interesează și că îl vor vota pentru funcția de primar pe Pintilie Ciprian Vasile și echipa ProRomânia pentru Consiliul local Vaslui. Acest proiect amplu se va desfășura în toate z…
Prima poză de campanie a viceprimarului de Negrești! Cu Ponta…

Prima poză de campanie a viceprimarului de Negrești! Cu Ponta…

JOCURI POLITICE… Radu Moroșanu a fost unul dintre cei mai înfocați susținători ai politicii PSD din Negrești. După trei mandate de viceprimar, în momentul plecării din funcție a primarului Vasile Voicu, a crezut că va trece, automat, candidat la primărie. Așa că, Moroșanu și-a făcut planuri. Numai că, Buzatu a avut și el planuri și a convocat o ședință la Todirești cu candidații sau posibilii candidați de primar din partea PSD, de pe zona Negrești. Radu Moroșanu nu a fost invitat, prezent a fost colegul său de CL, Cristinel Popa. Auzind asta și simțind că nu va fi pus de PSD să candideze la primărie, Radu s-a orientat repede și și-a găsit loc la PRO România. Care l-a pus să candideze pentru funcția de primar, cât ai zice „Pește!”. Cu câteva zile în urmă, președintele PRO România a venit la Vaslui, iar Radu Moroșanu, bucuros, s-a pozat cu fostul președinte al PSD, care și-a făcut un alt partid. Ce rezultate va obține (încă!) viceprimarul orașului, vom discuta pe 28 septembrie. Artic…