CJ Dâmboviţa, la un pas să rezilieze contractul pentru podul peste Argeș de la Corbii Mari

CJ Dâmboviţa, la un pas să rezilieze contractul pentru podul peste Argeș de la Corbii Mari

Lucrările la podul peste Argeș dintre comunele Odobești și Corbii Mari nu se desfășoară în condiții corespunzătoare din punct de vedere al mobilizării resurselor de personal și al utilajelor, astfel că, la inițiativa președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au fost organizate, în ultimele două săptămâni, mai multe întâlniri cu toți factorii de decizie implicați, cu scopul de a fi identificată cea mai bună soluție de rezolvare a situației apărute. În cadrul primei runde de discuții, ce a avut loc la fața locului, au fost analizate aspectele legate de tehnologia de lucru și activitățile cuprinse în proiectul tehnic, deoarece antreprenorul general a reclamat anumite deficiențe din acest punct de vedere. Din păcate, nu s-a ajuns la o înțelegere amiabilă, executantul solicitând actualizări ale prețului ofertei, precum și o extensie a perioadei de execuție. Având în vedere acest fapt, a doua întâlnire a avut loc la sediul Consiliului Județean Dâmboviţa, cu participarea liderului de as…
Turist blocat la 100 metri în aer, după ce podul de sticlă pe care se afla a fost distrus de vânt

Turist blocat la 100 metri în aer, după ce podul de sticlă pe care se afla a fost distrus de vânt

Un turist a trecut prin clipe de coșmar după ce podul de sticlă pe care se afla a fost distrus de vântul puternic care a spart mai multe secțiuni de sticlă. Astfel, bărbatul a fost nevoit să se agațe de balustradă. Podul de sticlă este situat deasupra Muntelui Piyan, în apropiere de provincia Jilin din nord-estul Chinei, care s-a confruntat cu vânturi cu viteze record în urmă cu doar câteva zile, potrivit autorităților locale. Imaginile cu podul de sticlă au fost distribuite pe rețelele de socializare, iar bietul turist poate fi văzut cum se ține cu toată forța de balustradă. În jurul lor, secțiuni întregi de sticlă lipsesc. Din fericire, bărbatul a reușit într-un final să ajungă într-un loc sigur, potrivit presei de stat din China. Podul a fost afectat de vânturi cu viteze între 117 și 148 km/h, acestea fiind un record pentru regiune. Turistul a fost dus la spital pentru analize medicale și a părut să fie în „stare emoțională și fizică stabilă”, potrivit presei de stat chineze. T…
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

S-a născut în data de 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, judeţul Tecuci (actualmente, judeţul Galaţi) şi a murit la data de 17 iunie 1925, Bucureşti. Anghel Saligny a provenit dintr-o familie de origine franceză din Alsacia, iar tatăl său, pe numele lui complet Alfred Rudolf de Saligny, a fost pedagog şi s-a  stabilit în România la începutul anilor 1850. Citeşte şi O inscripţie veche de 2.600 de ani, elucidată recent, răstoarnă unul dintre ”adevărurile” despre Biblia ebraică – FOTO   Citeşte şi 5 MISTERE imense ale marilor familii regale. Ce s-a întâmplat cu prinţesa Anastasia? – FOTO   Pasionat de mic copil de astronomie, Anghel Saligny a urmat cursurile Universităţii din Berlin, însă ulterior a ajuns la Scoala Tehnică Superioară din Charlottenburg, iar în 1875 a revenit în ţară. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder şi, sub conducerea lui Gh. Duca (în perioada 1877 – 1879), la construcţia căii ferate Ploi…
O animație 3D dezvăluie cum erau construite podurile superbe din Evul Mediu

O animație 3D dezvăluie cum erau construite podurile superbe din Evul Mediu

Construirea unui pod peste apă poate fi o misiune dificilă, iar în ciuda progreselor tehnologice metodele de bază au rămas neschimbate încă din vremurile antice. Prima dată este construit batardoul pe albia râului și apa din interiorul structurii închise este scoasă. Apoi, în acest loc sunt construiți pilonii podului. În timpul Evului Mediu , batardoul era construit folosind mai multe rânduri de bușteni înfipți în noroi. Structura devenea impermeabilă cu ajutorul noroiului și nisipului. Apoi, apa era scoasă din groapă cu ajutorul unei mori. Subsolul era cel mai probabit întărit cu piloni de lemn. După aceea, o fundație de lemn era amplasată, aceasta fiind fixată cu pietre rotunde interconectate prin intermediul unor bare din fier forjat. Întregul proces de construire a unui pod medieval, explicat printr-o animație 3D Odată ce fundația era gata, construirea pilonului putea fi începută. Pentru a construi arcurile podului, erau ridicate schele din lemn și peste acestea erau așezate b…