Podul istoric al României, testat cu preţul vieţii de creatorul lui

Podul istoric al României, testat cu preţul vieţii de creatorul lui

La construcţia podului de l Cernavodă, Saligny a utilizat în premieră mondială grinzi cu console pentru suprastructura podului şi oţelul moale la tabliere, iar lucrările au durat mai puţin de cinci ani. La inaugurarea oficială au asistat nu numai regele Carol I, ci şi numeroşi alţi conducători ai ţării. Cel mai important moment al zilei a fost testarea rezistenţei podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat cu alţi muncitori de rând într-o şalupă pe care a ancorat-o chiar sub pod. Practic, Saligny a garantat cu propria sa viaţă calitatea podului, iar convoiul de locomotive a trecut cu bine pe celălalt mal al Dunării. “Ştiam că va ţine!”, a fost reacţia lui Saligny. Numele oficial al construcţiei a fost Podul Carol I.  Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. Podul se regăseşte la 30 de metri peste nivelul apelor mari ale…
Muzicianul care a făcut istorie cu vocea sa baritonală. A fost nevoit să îşi schimbe numele din cauza celui ales de părinţi – VIDEO

Muzicianul care a făcut istorie cu vocea sa baritonală. A fost nevoit să îşi schimbe numele din cauza celui ales de părinţi – VIDEO

Johnny Cash s-a nascut la data de 26 Februarie 1932 si a decedat la 12 Septembrie 2003. Citeşte şi O farsă ar fi putut să pună capăt carierei de scriitor a lui Mark Twain   Citeşte şi Ce citeşte Barack Obama? Surprizele de pe lista lui de lectură   A fost un cantaret si compozitor de muzica country, castigator a mai multor premii Grammy. Cash este considerat a fi unul dintre cei mai importanti muzicieni americani ai secolului XX. Cash a fost cunoscut pentru vocea sa baritonala, pentru atitudinea sa si pentru imbracamintea de culoare neagra ce i-a adus porecla de  „The Man in Black” („Omul in Negru”). Isi incepea concertele cu formula introductiva „Hello, I’m Johnny Cash” („Buna, sunt Johnny Cash”). Printre cele mai cunoscute cantece ale sale se numara: I Walk the Line, Folsom Prison Blues, Ring of Fire, Get Rhythm sau duetul cu June Carter, intitulat Jackson. A vandut peste 90 de milioane de albume in cei aproape 50 de ani de cariera si a ajuns sa ocupe „un loc de frunte in…
”Necioplitul” care l-a demolat pe Stalin

”Necioplitul” care l-a demolat pe Stalin

Născut într-un sat extrem de sărac al Imperiului ţarist de la graniţa cu Ucraina, într-o familie de analfabeţi, fiind obligat să fie toată viaţa un autodidact, în pofida caracterului său ambiţios (Priestland, 2012, Steagul roşu, Litera, p. 407), Hrusciov a fost muncitor instalator într-o mină din Donbas şi  activist sindical ce s-a alăturat bolşevicilor abia în 1918, devenind apoi comisar politic în Războiul civil al acestora cu „armata albilor”. Citeşte şi Cine este cel mai mare criminal în masă din istorie? Răspunsul nu e nici Hitler, nici Stalin   Citeşte şi Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin   Hruşciov a sprijinit epurările sângeroase declanşate de Stalin în 1934 şi a semnat aprobările pentru arestarea  multor bolşevici, despre care ştia că erau nevinovaţi. La izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pentru a-i controla îndeaproape pe generalii Armatei Roşii, Hruşciov a fost numit de Stalin comisar poli…
Sissi, frumoasa împărăteasă care a scandalizat curtea de la Viena

Sissi, frumoasa împărăteasă care a scandalizat curtea de la Viena

Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach s-a născut în 1837 ca fiică a lui Maximilian Joseph de Bavaria şi Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Bavariei. Citeşte şi Elizabeth I, Regina Virgină în Anglia crimelor şi uneltirilor. Ce făcea Shakespeare în timpul ăsta   Citeşte şi Vocea Reginei Maria, ”Regina Soldat” – VIDEO   Prinţesa de Bavaria şi-a petrecut copilaria lipsită de rigiditatea şi restricţiile etichetei de la palatul Possenhofen, descoperind din felul de a trai al familiei propria pasiune pentru echitaţie, vânătoare, natură şi frumos. Pe când Elisabeta avea doar 16 ani, prinţul Franz Joseph, viitorul împărat al Austriei, îşi sărbătoreşte logodna cu Helena, sora Elisabetei. Întâlnind-o însă pe Elisabeta şi cucerit de naturaleţea şi nonconformismului felului său de fi, Franz Joseph o alege pe aceasta pentru a-i fi soţie. Incă adolescentă şi obişnuită să se bucure din plin de libertăţile statutului său, Elisabeta se trezeşte peste noapte împărăteasă a Austriei (1854…
Panica stârnită de apariţia „întâiul drum de fier românesc“

Panica stârnită de apariţia „întâiul drum de fier românesc“

În ziua de 7 septembrie 1869, din Gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat: acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“. Citeşte şi Abdicarea lui Carol al II-lea. Protejat de Mareşalul Antonescu, fostul rege a plecat din ţară cu 12 vagoane pline cu bogăţii şi cu Elena Lupescu   Citeşte şi Cum arăta ”Bucoavna”, abecedarul unicat din care învăţau copiii români acum peste 200 de ani – Galerie Foto   Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 19 octombrie/31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare a trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul Gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuş…
Abdicarea lui Carol al II-lea. Protejat de Mareşalul Antonescu, fostul rege a plecat din ţară cu 12 vagoane pline cu bogăţii şi cu Elena Lupescu

Abdicarea lui Carol al II-lea. Protejat de Mareşalul Antonescu, fostul rege a plecat din ţară cu 12 vagoane pline cu bogăţii şi cu Elena Lupescu

Carol al II-lea (1893 – 1953) este cel mai controversat rege al României. După o tinereţe aventuroasă, în 1925 s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabit la Paris, împreună cu Elena Wolf-Lupescu. „Eroticul ăsta e o primejdie şi pentru ţară şi pentru noi; să mulţumim Providenţei că putem scăpa de el”, i-a spus Ion I.C. Brătianu lui Gh. Tătărescu, puţin înainte de reuniunea de Consiliu de Coroană care lua act de renunţarea lui Carol. Citeşte şi Povestea tragică a singurului german care a refuzat să îl salute pe Hitler   Citeşte şi Românul care a devenit primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul   Regele Ferdinand l-a îndepărtat din Familia Regală şi l-a desemnat ca moştenitor pe tânărul său nepot, Mihai. Astfel, prima domnie a MS Regele Mihai I a început în 1927, după moartea bunicului Său, Regele Ferdinand I. Regele-copil a fost tutelat de o Regentă condusă de unchiul Său, Principele Ni…
Ziua în care ţarul Petru cel Mare impunea impozitul pe bărbi

Ziua în care ţarul Petru cel Mare impunea impozitul pe bărbi

Se spune că, undeva, în registrele administrative ale statului american Massachusetts există o taxă foarte aspră pentru purtătorii de barbă. Însă, de multe ori, astfel de zvonuri despre legi bizare şi vechi date de diverse state americane în urmă cu 150-200 de ani sunt simple legende urbane. Citeşte şi Detaliul incredibil scos la iveală după 20 de ani de la moartea Prinţesei Diana. Cine ar fi, de fapt, adevăratul vinovat: ”Plănuieşte un accident în maşina mea”   Citeşte şi O descoperire răstoarnă tot ce se ştia despre Chivotul Legământului, menţionat în Biblie ca fiind adăpostul celor 10 Porunci ale lui Dumnezeu. Cercetătorii susţin că ar fi avut un conţinut păgân   Din fericire, istoria are ascunsă în maneca ei şi un exemplu concret şi verificabil, referitor la o asemenea taxă, iar pentru acesta trebuie să îi mulţumim ţarului Petru cel Mare al Rusiei (1672 – 1725). Lui Petru I i s-au atribuit toate atributele posibile, de la „radical” la „nebun”; totuşi, taxa impusă pe barbă…
Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

În acest context, vă prezentăm mai jos cele mai importante momente ale ascensiunii Germaniei naziste conduse de Adolf Hitler, către o dominaţie cvasitotală a Europei, ce a durat opt ani. Citeşte şi 103 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un clip emoţionant: ”Ajutaţi România!”   Citeşte şi Dintr-o greşeală, americanii au fost pe punctul de a declanşa un război nuclear împotriva sovieticilor. ”Da, jumătate din Soare tocmai a explodat!”   – 5 noiembrie 1937 : Hitler, ajuns la putere în 1933, anunţă că vrea să creeze „Germania Mare”, care să reunească toţi vorbitorii de limbă germană din Europa Centrală şi de Est. – 12 martie 1938 : Germania realizează „Anschluss”-ul, prin invadarea Austriei. Franţa şi Marea Britanie se limitează la proteste. Advertisement – 30 septembrie: La Munchen, Hitler, Benito Mussolini, Neville Chamberlain şi Edouard Daladier semnează acorduri care prevăd evacuarea regiunii Sudeţi (din Cehoslovacia) de către cehii care nu vorbesc lim…
Un tezaur de monede de aur descoperit în Israel

Un tezaur de monede de aur descoperit în Israel

Săpăturile au dus la descoperirea a 425 monede de aur, bătute în perioada Califatului Abbasid. Autoritatea Israeliană pentru Antichități a anunțat descoperirea unui tezaur de 425 monede de aur de către un grup de tineri care s-au oferit voluntari înainte de realizarea stagiului militar obligatoriu. Cel mai probabil, aceste monede au fost îngropate în urmă cu peste 1.100 de ani de către o persoană care a intenționat să le recupereze mai târziu, dar nu a mai avut oportunitatea, notează Live Science . „Am săpat în pământ și când am dat la o parte solul, am văzut ceva ce păreau a fi frunze foarte subțiri”, explică Oz Cohen, unul dintre tinerii voluntari care a realizat această descoperire. Acesta mai adaugă: „Când m-am uitat din nou, am văzut că erau monede de aur. A fost surprinzător să găsim o comoară atât de specială și străveche”. Un tezaur din perioada Califatului Abbasid Majoritatea monedelor din aur de 24 de carate datează din perioada abbasidă, cunoscută și sub numele de Epoc…
Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Ion Ghica, matematician, om politic, diplomat și președinte al Academiei Române, a fost una dintre figurile proeminente românești ale secolului al XIX-lea de care se leagă în special nu numai mișcarea revoluționară de la 1848, ci și aducerea principelui străin și crearea Partidului Național Liberal. S-a născut la 12 august 1816 la București într-o familie de fanarioți naturalizați care a dat Principatelor nu mai puțin de 10 domnitori. Tatăl său, boierul Dimitrie (Tache) Ghica, a fost mare logofăt și avea studii la Viena. Mama, Maria, era sora patriotului Ion Câmpineanu. Ion Ghica a învățat carte mai întâi în grecește și apoi în românește. Un rol important în educația sa din copilărie îl va avea Ion Heliade Rădulescu, alături de care, peste ani, va plănui și organiza minuțios izbucnirea Revoluției de la 1848 (evenimente care au implicat și alte nume mari, precum Nicolae Bălcescu, Christian Tell, fraţii Golescu, fraţii Brătianu, C.A. Rosetti sau Gheorghe Magheru). La 14 ani începe c…
Cum l-a împiedicat biserica pe Goethe să devină jurist

Cum l-a împiedicat biserica pe Goethe să devină jurist

Johann Wolfgang a fost fiul lui Johann Kaspar Goethe, înalt funcţionar de stat, şi al Catharinei Elisabeth Textor. Citeşte şi Harta lumii pe care o cunoaştem este greşită. Ce nu apare pe ea   Citeşte şi Cea mai spectaculoasă pasarelă din lume. Cum arată construcţia realizată la 1.500 de metri înălţime   De-a lungul întregii sale vieţi, Johann Wolfgang von Goethe a scris şi trimis peste 10.000 de scrisori. De timpuriu, a început să iubească literatură, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2000 de volume a tatălui său. Fascinat era şi de teatru, în casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuşi. În anul 1763,  a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea şapte ani. Cu ocazia unei călării în Sessenheim, tânărul Goethe a ajuns într-o casă parohială ospitalieră unde s-a îndrăgostit de fiica pastorului, Friederike Brion. Poeziile pe care i le-a dedicat, care mai târziu au fost numite „Sesenheimer Lieder” au fost prin puterea lor…
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin

Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin

Inceputul de secol al XVI-lea aducea in tinuturile inzapezite ale Rusiei un monarh cum lumea nu mai vazuse inca de pe vremea imparatilor romani. Sadic, mistic, sangeros dar in acelasi timp diplomat de geniu, manuitor neintrecut al condeiului si veritabil vizionar politic, Ivan al IV-lea Vasilyevich si-a atras deopotriva atributele „cel groaznic” si „cel mare”. Citeşte şi Cine este cel mai mare criminal în masă din istorie? Răspunsul nu e nici Hitler, nici Stalin   Citeşte şi ”Calea Ferată a Morţii”, proiectul lui Stalin realizat cu preţul a peste 100.000 de vieţi omeneşti   Considerat de Stalin drept conducatorul ideal, tarul Ivan si-a depasit timpurile cu o imagine controversata si la fel de disputata in prezent ca si in urma cu secole. Semnele divine si nasterea unui print Trecusera 20 de ani de cand Marele Cneaz al Rusiei, Vasili al III-lea, era casatorit cu Salomeea Saburova, o descendenta a vechilor hani tatari, fara a avea nici un urmas. Constient de pericolul de a pi…