Cum poate cere o persoană suspendarea carantinei în Germania. Singura condiție care trebuie îndeplinită

Cum poate cere o persoană suspendarea carantinei în Germania. Singura condiție care trebuie îndeplinită

Perioada de carantină poate fi suspendată înainte de expirarea termenului standard de 10 zile dacă persoana în cauză face un test pentru depistarea infecției cu COVID-19, începând cu a cincea zi după intrarea în Germania, precizează MAE. Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile germane au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Germaniei, în special cu privire la regimul de carantină în cazul persoanelor care sosesc din zone de risc, inclusiv din România. Măsurile sunt aplicabile începând cu data de 8 noiembrie 2020 și vizează, în principal, reducerea perioadei de carantină obligatorie de la 14 la 10 zile, precum și restrângerea semnificativă a posibilității de exceptare de la măsura carantinei prin prezentarea unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat anterior intrării pe teritoriul german. Perioada de carantină poate fi suspendată înainte de termenul standard de 10 zile Astfel, conform in…
S-a speriat Europa de vasluieni! Județul Vaslui, zonă de risc pentru autoritățile germane!

S-a speriat Europa de vasluieni! Județul Vaslui, zonă de risc pentru autoritățile germane!

CU OCHII PE VASLUI!… Autoritățile germane au actualizat lista ”zonelor de risc“ din România, cu intrare în vigoare din 9 septembrie, și au inclus județul Vaslui pe listă. La acest moment, ținând cont de aceste ultime decizii ale autorităților germane, alături de municipiul București, 11 județe din România se află pe lista “zonelor de risc: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Iași, Ilfov, Prahova, Vaslui , Vâlcea” , a anunțat MAE, printr-un comunicat de presă. Potrivit informărilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe anterior, județele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Buzău (la 9.09), Galați (la 9.09), Gorj (la 2.09), Ialomița (la 20.08), Mehedinți (la 20.08), Neamț (la 02.09), Timiș (la 20.08) și Vrancea (la 9.09). Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” . Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent d…
Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

Ziua în care a început a doua mare conflagraţie mondială. Dominaţia nazistă în Europa, de la Anschluss la atacul împotriva Uniunii Sovietice

În acest context, vă prezentăm mai jos cele mai importante momente ale ascensiunii Germaniei naziste conduse de Adolf Hitler, către o dominaţie cvasitotală a Europei, ce a durat opt ani. Citeşte şi 103 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un clip emoţionant: ”Ajutaţi România!”   Citeşte şi Dintr-o greşeală, americanii au fost pe punctul de a declanşa un război nuclear împotriva sovieticilor. ”Da, jumătate din Soare tocmai a explodat!”   – 5 noiembrie 1937 : Hitler, ajuns la putere în 1933, anunţă că vrea să creeze „Germania Mare”, care să reunească toţi vorbitorii de limbă germană din Europa Centrală şi de Est. – 12 martie 1938 : Germania realizează „Anschluss”-ul, prin invadarea Austriei. Franţa şi Marea Britanie se limitează la proteste. Advertisement – 30 septembrie: La Munchen, Hitler, Benito Mussolini, Neville Chamberlain şi Edouard Daladier semnează acorduri care prevăd evacuarea regiunii Sudeţi (din Cehoslovacia) de către cehii care nu vorbesc lim…
Uniunea Europeana se destrama

Uniunea Europeana se destrama

"Exista doua metode de a cuceri si subjuga o natiune. Prima este taisul sabiei. A doua este datoria externa." John Adams, 1975-1826 Să presupunem că Tsipras e un incompetent, desi a venit recent la guvernare si nu ii putem asuma lui raspunderile pentru datoria Greciei. Ori să presupunem că nu doriți să vedeți SYRIZA la putere sau poate ca nu va plac grecii si ii vreti dati afara din zona euro. Chiar dacă toate acestea sunt adevărate, listă cerintelor Eurogroupului este o nebunie. Trendul ThisIsACoup de pe Twitter este corect din acest punct de vedere. Acest lucru merge dincolo de austeritate la pura răzbunăre, la distrugerea completă a suveranității naționale fara și nici o speranță de ușurare. Este o ofertă pe care Grecia nu o poate accepta; și este o trădare groteasca a tot ceea ce  proiectul european trebuia să sustina. Ce poate trage Europa înapoi de pe marginea prăpastiei? Se spune că Mario Draghi încearcă să reintroducă bunul-simț si ca Olanda ar incepe sa se îm…
Clinton acuza China

Clinton acuza China

Nenumarate scandaluri au luat nastere in urma dezvaluirilor Wikileaks si ale agentiilor de presa, de pe urma carora imaginea Statelor Unite a avut grav de suferit. In domeniul cibernetic, s-a dovedit ca SUA si-a spionat pana si aliatii, tari precum Franta, Germania ori Brazilia si chiar sedintele ONU. Frustrarea si indignarea liderilor acestor tari nu a fost deloc mica.  Totusi, iata ca Hillary Clinton, candidata democratilor la prezidentiale, avertizeaza pe cei prezenti la un eveniment organizat recent in privinta Chinei. Potrivit acesteia, China ar trebui monitorizata mai atent deoarece isi dezvolva capacitatile militare foarte rapid si... fura informatii comerciale despre companiile ce au contracte cu guvernul Statelor Unite, in special in domeniul apararii. Probabil Clinton si-a inceput deja campania prezidentiala, desi mai este destul pana la alegeri, insa nu e sigur ca atitudinea ipocrita pe care a adoptat-o ii va aduce si noi sustinatori la vot.
Gainarii de Spania, cu BMW

Gainarii de Spania, cu BMW

La ora 5 dimineata, un locuitor din Molina de Segura, Spania a chemat politia, dupa ce si-a dat seama ca tocmai este calcat de hoti. Politistii au ajuns la timp pentru a prinde infractorii. Acestia sunt cu totii romani, in numar de cinci, si venisera la furat.... orice, cu BMW-ul. Astfel politistii au constatat ca depozitul de scule agricole al pagubitului fusese spart iar in masina hotilor se mai gaseau gaini si iepuri ce fusesera furati din ograda altui localnic, si pe care infractorii romani ii transasera si curatasera deja (?!). Toti cei 5, dintre care unul minor, au antecedente penale fiind prinsi si in Madrid si Castilla La Mancha, iar unul dintre ei este cautat de politie si in Germania.