Vremea astăzi, 8 august 2020. Caniculă în București și alte 19 județe

Vremea astăzi, 8 august 2020. Caniculă în București și alte 19 județe

Sâmbătă vremea va fi călduroasă în toată țara în acest final de săptămână, chiar caniculară local în sud și sud-vest, pe fondul consolidării unui regim anticiclonic peste aproape întreaga Europa, coroborat cu un val de aer tropical dinspre nordul Africii via Anatolia. În primele ore ale dimineții în sud-estul Banatului și în sud-vestul Olteniei se vor semnala în mod local unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, astfel de fenomene urmând să se înregistreze, în mod izolat, în cursul după-amiezii în sud-vest și în zonele de deal și de munte. Pe arii extinse în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35-38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h. Potrivit ANM, până la ora 20:00 este în vigoare o avertizare Cod galben de ca…