OMS: E timpul ca toate țările să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID

image

Robb Butler, reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății Europa, a declarat miercuri, într-un interviu pentru Sky News, că a venit vremea ca în toate țările să aibă loc „discuții serioase” privind vaccinarea obligatorie anti-COVID a cetățenilor. Până acum, doar Austria a anunțat că va impune vaccinarea obligatorie pentru întreaga populație.

Butler admite că e o decizie dificilă, dar spune că e, totodată, necesară pentru a preveni formele grave de COVID și decesele cauzate de această boală.

„Am văzut că, în trecut, astfel de decizii au venit în detrimentul încrederii, al incluziunii sociale. Deci este un subiect foarte delicat, dar credem că a venit timpul să avem această discuție”, a spus expertul OMS.

Numărul infectărilor cu COVID a crescut din nou în mare parte din Europa. Printre țările puternic afectate se numără Germania, Olanda și Austria. Aici, autoritățile au impus noi reguli.

În Germania, de exemplu, începând de miercuri, certificatul verde e obligatoriu la locul de muncă și pentru folosirea mijloacelor de transport în comun. Prima țară din UE care a luat această decizie a fost Italia, pe 15 octombrie.

Măsuri mai dure s-au luat în Austria, care a intrat luni într-un lockdown național de trei săptămâni, iar începând cu luna februarie a anului viitor, va impune vaccinarea obligatorie a cetățenilor.

Butler a spus că doar 54% din populația celor 53 de state membre ale regiunii OMS Europa este vaccinată, „deci mai sunt atât de multe de făcut. Nu suntem încă unde ar trebui”.

„Se pare că urmează o perioadă îngrijorătoare”, a adăugat el.

Butler a vorbit și despre un studiu publicat săptămâna trecută în British Medical Journal, care a sugerat că transmiterea COVID-19 a fost prevenită 53% prin folosirea măștii de protecție. Expertul OMS a adăugat însă că doar 48% din populația de pe continent poartă masca.

Dacă vedem o creștere a folosirii măștii, vom avea o reducere a numărului de cazuri și decese. Dacă 95% dintre oameni ar purta mască, estimăm că am putea salva aproximativ 160.000 de vieți în Europa.

Robb Butler:
OMS: Încă o jumătate de milion de morți din cauza COVID până în februarie, în Europa

La începutul lunii noiembrie, directorul OMS Europa, Hans Kluge, a avertizat că Europa este din nou „epicentrul” pandemiei și a atras atenția cu privire la ritmul „foarte îngrijorător” al transmiterii COVID în prezent.

Dacă trendul continuă, avertiza atunci expertul OMS, Europa ar putea număra încă o jumătate de milion de decese asociate virusului până în luna februarie.

Prognozele au fost întărite de Butler: „Tocmai am depășit, din păcate, pragul de 1,5 milioane de morți săptămâna trecută. Dacă continuăm pe cursul actual, proiectăm încă 500.000 de decese până în primăvara anului viitor”, a spus el.

Foto: EPA


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
November 25, 2021 at 12:10AM

OMS: E timpul ca toate țările să ia în considerare vaccinarea...
OMS: E timpul ca toate țările să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID Robb Butler, reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății Europa, a declarat miercuri, într-un i…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri