image

Nicolae Ciucă, ministrul apărării, a fost prezent marţi la ceremonia militară şi religioasă prin care a fost marcată încheierea operaţiunilor majore de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial de pe Caraiman, informează Agerpres.

Ministrul a explicat că lucrările pentru reabilitarea celei mai înalte cruci din lume de pe un vârf montan au durat cinci ani.

„Am primit, în 2016, o misiune de onoare, aceea de a restaura şi reintroduce în circuitul valorilor naţionale acest monument înnobilat de istoria neamului. Şi iată dovada că militarii au reuşit să se ridice la înălţimea misiunii primite şi să putem fi astăzi, din nou, mândri de Monumentul Eroilor de pe Caraiman, cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan”, a notat Nicolae Ciucă.

„Nu a fost o misiune uşoară, nu a fost la îndemâna oricui, dar prin multă muncă, prin profesionalism şi dăruire, lucrările au fost finalizate cu succes”, a afirmat Nicolae Ciucă.

În prezent, se desfăşoară activităţi specifice recepţiei la finalizarea lucrărilor şi sunt executate intervenţii de detaliu conform solicitărilor comisiei de recepţie. 

În perioada 2016 – 2021, Ministerul Apărării Naţionale, prin Secretariatul General şi Direcţia domenii şi infrastructuri, a implementat proiectul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor Crucea Caraiman/Monumentul Eroilor de pe Vârful Caraiman)”.

Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie – noiembrie 2019) şi 5 luni în anul 2020 (iulie – noiembrie 2020).

„Având în vedere condiţiile meteorologice specifice amplasamentului monumentului situat la 2.291 m altitudine, anul 2021 a fost rezervat analizării comportamentului lucrărilor de restaurare şi remedierii deficienţelor apărute pe timpul iernii asupra acestora”, a precizat MApN.

FOTO: Nicolae Ciucă – Facebook


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original

Crucea de pe Caraiman a fost restaurată, după 5 ani de lucrări. „Nu a fost o misiune uşoară”
Nicolae Ciucă, ministrul apărării, a fost prezent marţi la ceremonia militară şi religioasă prin care a fost marcată încheierea operaţiunilor majore de restaurare, reabilitare şi conservare a Cru…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri