Liderul sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, a înaintat o adresă pentru a obține dosarul de pensionare, primul pas spre ieșirea la pensie, conform unui document obținut de Economedia.


În vârstă de 59 de ani, Ion Rădoi a fost parlamentar PSD și conduce de 15 ani sindicatul de la metrou.


Odată cu ieșirea la pensie, va trebui să renunțe la funcția de președinte al sindicatului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou și nu va mai putea fi nici membru al sindicatului.


„Poate dobândi calitatea de membru al U.S.L.M. (Uniunea - Sindicatul Liber din Metrou, n.r.) orice salariat al Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S.A. Calitatea de membru poate fi redobândită - fără drepturile sindicale timp de 6 luni de la data reînscrierii - numai o singură dată”, arată statutul sindicatului, potrivit Economedia.


Directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, a confirmat, pentru sursa menționată, că Ion Rădoi nu va mai fi președinte sau membru de sindicat după ce iese la pensie.


Pe 13 iulie, DNA l-a pus sub control judiciar pe liderul sindical, după ce l-a audiat, la capătul a șapte ore de percheziții în 16 locații, printre care sediul USLM și locuința lui Rădoi.


Între acuzațiile DNA se numără faptul că Rădoi și-a folosit influența pe care o deține pentru a obține venituri ilegale prin administrarea spațiilor comerciale de la metrou. Potrivit procurorilor anticorupție, când unul din contractele încheiate la Metrorex a încetat, liderul sindical a organizat proteste pentru a șantaja decidenții și a obține o decizie în favoarea sa.


Unul dintre aceste proteste a avut loc pe 25/26 martie 2021, când Rădoi a coordonat angajații Metrorex și membrii de sindicat în blocarea circulației de la metrou.


Evacuarea și demolarea spațiilor comerciale de la metrou au început pe 7 aprilie, în stația Ștefan cel Mare. Primăriile Sector 3 și Sector 5, care nu au participat la această operațiune, au fost vizate de perchezițiile de miercuri.


Pe stenogramele DNA publicate de G4Media, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a fost înregistrat când îi spune lui Ion Rădoi că vrea „o jumate de staţie la Izvor”, pentru a nu evacua chioșcurile de la metrou.


După apariția lor în presă, Piedone a spus că discuția a fost o glumă, iar chioșcurile de la Izvor au fost dărâmate în noaptea de marți spre miercuri.


Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri