Ministerul de Interne și Parchetul General au fost sesizate după ce la o biserică din Vaslui a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, a anunțat Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei.

„Am urmărit cu surprindere și revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 02.06.2021 în Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României. Ceremonia religioasă a fost urmată de o serie de alocuțiuni, cele mai multe fiind o deșănțată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității, la adresa a sute de mii de civili”, arată Muraru într-un comunicat de presă.

Acesta spune că acțiunea „a încălcat flagrant legislația în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală”.

„Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populației evreiești. Atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat în lăcașul de cult este o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acțiune ilegală și incalificabilă”, a spus Muraru.

El a adăugat că a trimis o sesizare către Ministrul de Interne și către Procurorul General și a sesizat și prefectul județului, pentru ca astfel de acțiuni să nu mai aibă loc în viitor.

„Deși este cunoscut faptul că Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui ar fi o „ctitorie” a mareșalului Ion Antonescu, este obligatoriu să abandonăm definitiv paradigma comemorării criminalilor de război sau a legionarilor care au rămas în istorie pentru sângeroasele masacre și pogromuri și să procedăm, în schimb, la comemorarea victimelor acestora.

Încercarea de reabilitare a unuia dintre cei mai mari criminali din istoria României nu trebuie tratată cu superficialitate sau ignorată. Aceasta este o acțiune incalificabilă și incompatibilă cu eforturile pe care le-a făcut România în ultimii 20 de ani în materia protejării victimelor Holocaustului, a prevenirii și combaterii negării Holocaustului sau a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război. Această încercare de reabilitare este incompatibilă cu angajamentele pe care le-a luat România în fața comunității internaționale și a organizațiilor sau instituțiilor la care este parte”, a mai scris Muraru.

Articol original

Scandal MAXIM! Preoți și ofițeri în rezervă din Vaslui, plângere penală a Guvernului României! L-au comemorat pe Ion Antonescu!
Ministerul de Interne și Parchetul General au fost sesizate după ce la o biserică din Vaslui a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, a anunțat Alexandru Muraru, reprezentantul…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri