Președintele rus Vladimir Putin se va imuniza astăzi împotriva noului coronavirus. Kremlinul a comunicat că a decis să nu dezvăluie cu care dintre serurile anti-COVID-19 de fabricaţie rusească va fi vaccinat preşedintele în cursul zilei, întrucât toate sunt de încredere, transmite Reuters, citată de Agerpres.


”În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.


El a mai spus că Putin va fi vaccinat probabil în cursul serii şi va primi unul din cele trei seruri de fabricaţie rusească.


De asemenea, Peskov a subliniat că preşedintele a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.


Purtătorul de cuvânt a mai indicat faptul că preşedintelui Putin nu agreează ideea de a fi vaccinat în faţa camerelor de luat vederi.


În Rusia, sunt produse două seruri antiCovid: Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk.


Oponenții Kremlinului l-au criticat pe Putin pentru că nu s-a vaccinat pe fondul unei lansări relativ lente a vaccinării în Rusia, susținând că reticența sa alimentează suspiciunile oamenilor cu privire la vaccin.


Rusia a început campania de vaccinare la începutul lunii decembrie 2020 cu serul de la Sputnik V. Atunci, vaccinul a fost distribuit în 70 de clinici.


Țara a rămas în urmă cu campania de vaccinare, întrucât doar 4,3% din populația de 146 de milioane a primit cel puțin o doză.


Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri