S-au realizat noi studii care privesc efectul pe care îl are consumul de Vitamina D în cazul infecțiilor respiratorii. Cercetătorii și-au propus să afle dacă acest supliment le poate preveni.

Vitamina D nu-i protejează pe oameni de apariția răcelii, a gripei sau a altor infecții respiratorii acute. Se pare totuși că ajută la reducerea duratei și a severității simptomelor acestor boli. Oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Medicale QIMR Berghofer din Australia au analizat datele obținute de la un total de 16.000 de persoane din această țară, cu vârste cuprinse între 60 și 84 de ani.

Cei care au participat în cadrul studiului au primit fie vitamina D, fie un medicament placebo, lunar, timp de până la cinci ani. Au fost rugați să completeze un raport de sănătate anual. De asemenea, au ținut și un jurnal al bolilor sezoniere, pe timpul iernii. Acest document era menit să le arate medicilor cât de des s-au îmbolnăvit pacienții, pe durata experimentului, se arată în The Lancet Diabetes and Endocrinology

Ce a demonstrat studiul medicilor australieni despre vitamina D

„Testul nostru a arătat că persoanele care au luat vitamina D au fost infectați la fel ca cei care au primit placebo. Însă, în medie, au avut parte de un număr redus de zile în care au resimțit simptomele. Acest interval s-a redus cu o jumătate de zi. Această descoperire demonstrează că vitamina ajută sistemul imunitar, dar nu poate preveni apariția inițială a boli și nici nu îmbunătățește cu mult viteza cu care se vindecă bolnavii”, a declarat Rachel Neale, profesor și autor al studiului, conform IFLScience.

Cu toate acestea, mai este un factor care ar putea influența rezultate unui astfel de experiment. În Australia sunt puține persoane care au un deficit de această vitamină.

Specialistul recunoaște că ar putea fi obținute niște date diferite dacă s-ar repeta testul într-o zonă cu astfel de pacienți. Ea este prezentă, în mod natural, în mai multe alimente. De asemenea, ea este produsă de corpul nostru în urma expunerii la soare. Persoanele care au un deficit de vitamina D sunt mai predispuse să sufere de infecții virale.

Vă invităm să citiți și:

Articolul Vitamina D nu poate preveni apariția infecțiilor respiratorii, dar le poate ușura, sugerează un nou studiu apare prima dată în Descopera.ro.

Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri