ALEGERI CRUCIALE… În județul Vaslui, duminică dimineață, se deschid 542 de secții de votare, pentru cei peste 400.000 de alegători cu drept de vot. Sunt semnale că vor fi unele probleme la o serie de secții, din cauza cazurilor de Covid 19, însă rămâne de văzut cum vor rezolva cei de la Prefectură aceste probleme.

Cert este că, în ultimele zile, mulți vasluieni au spus că nu se vor prezenta la urne, supărați pe actuala clasă politică. Va fi sau nu așa, vom afla duminică seara, la ora 21.00. Județul Vaslui va avea, în urma acestui scrutin, șapte deputați și trei senatori. Până atunci, haideți să vedem cum se va vota în ziua alegerilor parlamentare.

Votarea începe la ora 7.00, iar la ora 21 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot. Alegătorii aflați în situația de mai sus pot vota până cel mult la ora 23.59. Doi membri desemnați din cadrul biroului electoral al secției de votare vor verifica la ora 21.00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și vor monitoriza ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.

Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.

Accesați www.registrulelectoral.ro, introduceți datele personale și veți afla secția de votare la care ați fost arondat, inclusiv adresa acesteia.

Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani (dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv). Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție și persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților. Fiecare alegător își exprimă votul personal, exercitarea votului în numele altui alegător este interzisă, iar votul exercitat în cadrul alegerilor este secret.

Au dreptul de a fi aleși cetățenii români, indiferent de rasă, sex, naționalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau origine socială, conform Constituției și legislației în vigoare.

Pentru cetățenii cu drept de vot din țară, care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba votarea prin intermediul urnei speciale. Măsura se poate aproba la cererea scrisă a alegătorului, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată în preziua votării, în data de 5 decembrie 2020, în intervalul 18.00-20.00 la cea mai apropiată secție de votare.

Dacă este în carantină (izolare), alegătorul trebuie să depună o cerere pentru urna specială însoțită de copia deciziei de carantină emisă de direcția de sănătate publică județeană.

Dacă cetățeanul cu drept de vot se află în izolare la domiciliu, în locația declarată ori într-un spațiu special desemnat de către autoritățile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens și copia unuia dintre următoarele documente:

  • biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul și indicația de izolare;
  • decizia de izolare emisă de direcția de sănătate publică județeană/ a municipiului București;
  • rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile.

Cererile pentru exercitarea dreptului de vot cu urna mobilă pentru cetățenii care nu pot ajunge la sediul secției la care sunt arondați se face doar dacă alegătorii au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală în care se află secția de votare, însă cererile pot fi depuse la cea mai apropiată secție de imobilul unde se află persoana care solicită deplasarea echipei cu urna mobilă.

Cererea pentru solicitarea urmei speciale poate fi scrisă de mână sau printată și cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, conform mențiunilor din actul de identitate ori dovada de reședință, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon.

Cererile de vot cu urna specială pot fi depuse prin intermediul oricărei persoane, dar cererea trebuie semnată și datată olograf de către alegătorul care solicită urna specială.

Pot solicita urna specială și persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, cu condiția să domicilieze în raza teritorială a circumscripției electorale în care au loc alegeri. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin hotărâre a Biroului Electoral Central.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

  • a) cartea de identitate;
  • b) cartea electronică de identitate;
  • c) cartea de identitate provizorie;
  • d) buletinul de identitate;
  • e) pașaportul diplomatic;
  • f) pașaportul diplomatic electronic;
  • g) pașaportul de serviciu;
  • h) pașaportul de serviciu electronic;
  • i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea “VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează. După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare. ștampila cu mențiunea “VOTAT”, încredințată pentru votare, se restituie președintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe verso-ul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea “VOTAT” și data scrutinului.

Președintele secției de votare poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat. În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală permanentă, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.

Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de acesta, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secției de votare.

Pe buletinul de vot se vor regăsi patrulatere, paralele între ele, în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidați și candidaturile independente, în afară de ultima pagină, pe care se aplică ștampila de control. În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor regăsi listele de candidați. Candidații se identifică pe listă prin prenume, nume și, în cazul alianțelor, prin apartenența politică și se trec în ordinea stabilită de partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale care a depus lista.

Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri