Director general Signify România. Răzvan Copoiu a fost numit în funcţia de Director General al Signify România și al altor nouă țări din Europa de Sud-Est (Slovenia, Croația, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Macedonia de Nord).

Director general Signify România. Experienţă de peste 20 de ani

Deţinând o experiență de peste 20 de ani în domeniul energetic și industrial, Răzvan Copoiu va coordona activitatea comercială a țărilor pe care le are în subordine. El va urmări consolidarea poziției de lider a companiei pe zona de iluminat inteligent și IoT.

De asemenea, Răzvan Copoiu vine cu o expertiză vastă în managementul vânzărilor B2B de echipamente electrice, în domeniul energiilor regenerabile și al automatizărilor industriale, dar și al soluțiilor software, IoT și Cloud based.

Anunţul făcut de noul director

,,Inovația este cea care face un business să se diferențieze, iar în secolul 21 cred cu tărie că numai companiile care au aceasta în ADN vor avea succes. Mă bucur că mă alătur unei companii care reușeste să facă diferența în piață cu produse care sunt deopotrivă inovative, sustenabile, dar și competitive. Voi valorifica întreaga mea expertiză din domeniu pentru a consolida poziția companiei în domeniul IoT și Industry 4.0, pentru a găsi cele mai eficiente soluții de business în piețele pe care le coordonez’’, a explicat Răzvan Copoiu.

Director general Signify România. Studii

Răzvan Copoiu a absolvit Universitatea Politehnică din București și Ecole Superieure de Electricite SUPELEC din Paris, dar și un Executive MBA în cadrul ASEBUSS București. El a lucrat în companii precum ABB, Alstom, Siemens și cel mai recent la Schneider Electric, unde a condus activitatea comercială a 14 țări din Europa de Sud Est pe zona de Industrie.

Citeşte şi Când se deschide Fashion House Outlet Cernica?

 

 

 

Articolul Signify România are un nou director general apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri