A început cursa după bani și influență politică în care televiziunile se angrenează publicitar.


”Nicușor Dan și-a lansat noul slogan: Împreună construim noul București”, este titlul articolului nesemnat, care a apărut vineri seara pe siteul televiziunii Digi 24. Inițial, articolul, o reclamă electorală mascată, nu avea nici un marcaj publicitar. El a fost ilustrat cu un banner de campanie al lui Nicușor Dan.


”Conform site-ului noulbucuresti.ro, Nicușor Dan își propune să construiască un oraș care se mișcă mai bine, respiră mai bine și câștigă mai bine. Traficul, poluarea și stagnarea economică sunt, deci, principalele probleme pe care le are în vedere spre rezolvare prioritară candidatul Dreptei”, scrie în articol.


După câteva ore, articolul de pe digi24.ro a primit anunțul  ”Articol susținut de PNL”.


O altă apariție publicitar politică nedeclarată a fost știrea în buclă pe Antena 3 care a anunțat că Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4, este susținut de Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal (PPUSL). 


Partid insignifiant, PPUSL este creația lui Dan Voiculescu prin forța televiziunilor familiei sale, grupare descrisă de jurnalistul Cornel Nistorescu drept cea care ”mobilizează toți dezertorii politicii, toți ratații și cercetații penali, plus cîteva personaje care nu încap prin alte partide, la care mai adaugă cîțiva anonimi cultivați sau gonflați cu insistență de Antena 3”


Ca să crească suspansul, cu o zi înainte primarul Băluță era invitat la Mihai Gâdea și anunța că nu pleacă din PSD și că, dimpotrivă, ”avem parteneri în PPUSL”.


Pe seară, Antena 3 a publicat pe site un articol publicitar semnat ”Redacția Antenei 3” în care este elogiat Daniel Băluță cu termenii din mai multe articole ale echipei primarului PSD: ”cele mai mari şanse le are actualul edil, Daniel Băluţă, susţinut de PSD. În timpul mandatului său, Sectorul 4 a cunoscut o dezvoltare economică foarte rapidă, cu multe investiții ale Primăriei prin care s-a încercat schimbarea imaginii acestei părţi a Capitalei".


Postul de televiziune cu pretenții de obiectivitate la standarde CNN face știri din fiecare întrunire a fantomaticului partid, invită, pe rînd, toată suflarea acestei cete politice pestrițe și apoi o ia iar de la capăt.

Cornel Nistorescu despre Antena 3:

Știrea sprijinirii lui Băluță de către ”partidul Antenei 3”, exact în formatul în care a dat-o PPUSL, a fost preluată și de către Digi 24, într-un alt articol nesemnat. 



Articol original

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Thou shalt not spam!!!

Alte Stiri