Duminică, 26 iulie, vremea se menține instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, exceptând regiunile estice și sud-estice, unde vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat și pe arii restrânse, indicele de confort temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil.


Potrivit ANM , de la ora 06:00 a intrat în vigoare o avertizare de Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până la ora 23:00.


În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Carpaților Orientali temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină.


Cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.


În Est și Sud-Est astfel de fenomene se vor semnala izolat, îndeosebi după-amiaza.


Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade Celsius, în dealurile de Vest și 34 de grade Celsius în Sud-Est, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 23 de grade Celsius.


În București cerul va fi temporar noros și, mai ales în prima parte a zilei, se vor semnala ploi de scurtă durată.


Vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.


Temperatura maximă va fi de 30-32 de grade Celsius, iar cea minimă de 16-18 grade Celsius.


Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rugam nu faceti spam.

Alte Stiri