​Premierul canadian Justin Trudeau, despre o eventuală participare a Rusiei la reuniunea G7: Exclus!

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a exclus, luni, orice participare a Rusiei la viitoarea reuniune a G7, aşa cum şi-a exprimat dorinţa preşedintele american Donald Trump în momentul anunţării amânării sine die a summitului de anul acesta găzduit de SUA, informează AFP, citată de Agerpres. “Rusia a fost exclusă din G7 după invazia Crimeii în urmă cu câţiva ani şi a continuat să nu respecte şi să ignore standardele şi regulile internaţionale şi de aceea Rusia rămâne în afara G7 şi asta nu se va schimba ”, a declarat Trudeau în conferinţa de presă zilnică de la Ottawa.

Articol original