Bittnet anunță o majorare de capital - Reporter Stiri

Ultimele Stiri

2/07/2019

Bittnet anunță o majorare de capital

Bittnet anunță o majorare de capital

Bittnet (BNET) a anunțat că o majorare de capital pentru a implementa planul de incentivare a persoanelor cheie, un Stock Option Plan (SOP). Această majorare de capital se va realiza prin emiterea unui număr de 3.477.967 acțiuni comune, nominative, dematerializate, de valoare egală și cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare, în contul deținătorilor de opțiuni, persoane cheie în conformitate cu planul de incentivare.

Majorare de capital Bittnet. Stock Option Plan

Stock Option Plan-ul companiei Bittnet a fost aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 28 aprilie 2016.

Este pentru prima dată în istoria pieței de capital din țara noastră când un Stock Option Plan al unei companii listate este realizat prin majorare de capital și nu prin răscumpărarea de acțiuni din piață.

În urma acestei operațiuni, capitalul social al Bittnet se va majora cu suma de 347.796,70 lei. De asemenea, capitalurile proprii vor crește adițional cu suma de 3.584.392,30 lei – prime de emisiune.

Majorare de capital Bittnet. Dreptul de a cumpăra acțiuni

Potrivit SOP2016 un număr de 18 persoane au primit dreptul, dar nu obligația, de a achiziționa de la Bittnet acțiuni la un preț per acțiune echivalent cu o capitalizare a societății de 7.800.000 lei.

În anul 2018, cele 18 persoane au exercitat această opțiune. Astfel, compania a avut posibilitatea de a răscumpăra acțiuni din piață sau să opereze o majorare de capital prin care să emită către persoanele cheie un număr de acțiuni care să echivaleze, la prețul pieței, cu valoarea financiară a opțiunii.

Majorare de capital Bittnet. Un beneficiu dublu

Această derulare a programului de incentivare creează un beneficiu dublu din punct de vedere al cash-flow-ului și al poziției financiare.

Astfel, pe de o parte, pentru a finaliza planul de incentivare, compania nu a fost nevoită să se decapitalizeze prin răscumpărări de acțiuni din piață. Pe de altă parte, capitalurile proprii ale Bittnet cresc cu suma de 3.932.189 lei. Acest lucru se realizează fără a genera vreun dezavantaj pentru acționarii minoritari.

Majorare de capital Bittnet. Ce spune conducerea companiei?

”Valoarea opțiunii, care se constituie în creanță asupra Bittnet, a fost certificată prin raport de expertiză contabilă extrajudiciară. Numărul de acțiuni nou emise a fost determinat în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, a Legii 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață și cu Regulamentul ASF nr. 5/2018”, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet.

Numărul de acțiuni a fost stabilit prin împărțirea creanței la prețul din piață al BNET din perioada 6 februarie 2018 – 5 februarie 2019.

”Datorită faptului că prețul per acțiune este egal cu prețul pieței, operațiunea este neutră pentru acționarii care nu sunt incluși în majorare, aceștia putând achiziționa acțiuni suplimentare din piață la același preț”, completează Cristian Logofătu.

Majorare de capital Bittnet. Ce urmează?

Pentru a încheia acest proces, Bittnet va depune, în perioada următoare, toate diligențele în vederea implementării acestei operațiuni de piață. Compania se va adresa:

  • Oficiului National al Registrului Comerțului
  • Autorității de Supraveghere Financiară
  • Bursei de Valori București
  • Depozitarului Central

Citește și Uniunea piețelor de capital: o distribuție mai rapidă a fondurilor de investiții

 

Articolul Bittnet anunță o majorare de capital apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.



Articol original

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Thou shalt not spam!!!