Proiectul București, capitală culturală europeană în 2021. Evenimentele culturale se mută din centrul Capitalei

Reporter, 10/28/2015 11:00:00 a.m.

Şase euro pe cap de bucureştean, în următorii şase ani. În total, 75 de milioane de euro. Sunt banii care ar trebui cheltuiţi pentru proiectul Bucureşti - Capitală culturală europeană în 2021. Autorităţile locale au un proiect cu care speră să câştige. Vor să ia evenimentele culturale din centrul oraşului şi să le mute în casele de cultură şi cinematografele închise şi abandonate. Proiectul București, capitală culturală europeană în 2021. Evenimentele culturale se mută din centrul Capitalei
10/28/2015 11:00:00 a.m.

Klaus Iohannis: Am avut o întâlnire foarte, foarte bună cu Victor Ponta

Reporter, 10/28/2015 11:00:00 a.m.

Preşedintele Klaus Iohannis spune că încearcă să aibă relaţii instituţionale bune cu premierul. În ceea ce îl priveşte pe Gabriel Oprea, preşedintele a evitat să spună dacă mai are să-i transmită vreun mesaj, după ce i-a cerut demisia, iar vicepremierul a refuzat să facă acest gest. Klaus Iohannis: Am avut o întâlnire foarte, foarte bună cu Victor Ponta
10/28/2015 11:00:00 a.m.

Mii de ţigarete de contrabandă, găsite în pneurile unei maşini

Reporter, 10/28/2015 10:44:00 a.m.

Câinele poliţist Nakagu a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în pneurile unui autoturism, 17.620 ţigarete de contrabandă, informează Poliţia de Frontieră. Mii de ţigarete de contrabandă, găsite în pneurile unei maşini
10/28/2015 10:44:00 a.m.

Nicuşor Constantinescu, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

Reporter, 10/28/2015 10:30:00 a.m.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Decizia le aparţine magistraţilor Tribunalului Constanţa, dar poate fi contestată. Nicuşor Constantinescu, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare
10/28/2015 10:30:00 a.m.

Austria va ridica o barieră la granița cu Slovenia

Reporter, 10/28/2015 10:15:00 a.m.

Austria va ridica o barieră de-a lungul graniței cu Slovenia, pentru a ține sub control fluxul de migranți, a anunțat miercuri ministrul de interne austriac, Johanna Mikl-Leitner. Austria va ridica o barieră la granița cu Slovenia
10/28/2015 10:15:00 a.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 28 octombrie

Reporter, 10/28/2015 10:15:00 a.m.

Parlamentarii puterii fac zid în jurul vicepremierului şi spun că moţiunea depusă de liberali este neconstituţională. Opoziţia cere demiterea ministrului de interne. Parlamentarii UNPR îi cer însă preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să nu supună moţiunea dezbaterii plenului. Aceasta şi alte ştiri importante ale momentului în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii de 28 octombrie. VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 28 octombrie
10/28/2015 10:15:00 a.m.

Primul laborator pentru cercetarea energiei regenerabile din România

Reporter, 10/28/2015 10:15:00 a.m.

Cu o investiţie de opt milioane de euro, la Timişoara a fost finalizat cel de-al doilea laborator de cercetare a energiei regenerabile, din Europa. Cercetătorii de aici caută cea mai bună soluţie pentru folosirea energiei solare despre care, spun ei, va asigura viitorul energetic al lumii. Primul laborator pentru cercetarea energiei regenerabile din România
10/28/2015 10:15:00 a.m.

Trei persoane reţinute în dosarul pensionărilor ilegale din Ministerul de Interne

Reporter, 10/28/2015 10:00:00 a.m.

Trei persoane au fost reţinute şi una va fi cercetată sub control judiciar în dosarul în care, ieri, procurorii au percheziţionat Spitalul Ministerului Afacerilor Interne, Spitalul Colentina şi Casa de pensii a Sectorului 1. Trei persoane reţinute în dosarul pensionărilor ilegale din Ministerul de Interne
10/28/2015 10:00:00 a.m.

S-a deschis Salonul Internațional al Ciocolatei

Reporter, 10/28/2015 10:00:00 a.m.

Salonul Internaţional al Ciocolatei s-a deschis la Paris. 400 de expozanţi din 40 de ţări au venit în capitala Franţei. S-a deschis Salonul Internațional al Ciocolatei
10/28/2015 10:00:00 a.m.

Percheziţii la Primăria Sectorului 3

Reporter, 10/28/2015 09:44:00 a.m.

Procurorii DNA fac percheziţii la Primăria Sectorului 3. Percheziţii la Primăria Sectorului 3
10/28/2015 09:44:00 a.m.

Victor Ponta, în vizită oficială în Mexic

Reporter, 10/28/2015 09:44:00 a.m.

Premierul Victor Ponta se află miercuri și joi într-o vizită oficială în Mexic, pentru a participa la Summit-ul Global pentru o Guvernare Deschisă, anunță Guvernul României într-un comunicat. Victor Ponta, în vizită oficială în Mexic
10/28/2015 09:44:00 a.m.

Vacanţe în lagărele naziste de concentrare sau la Cernobîl

Reporter, 10/28/2015 09:30:00 a.m.

Turismul în zone exotice, cu plaje cu nisip alb şi ape azurii nu mai este în trend. Sunt oameni care plătesc bani grei pentru vacanţe în adevărate zone de dezastru. Lagărele naziste de concentrare, oraşele devastate de cutremure sau închise după explozii nucleare se transformă în adevărate atracţii turistice. Vacanţe în lagărele naziste de concentrare sau la Cernobîl
10/28/2015 09:30:00 a.m.

Dieta personalizată, cheie în tratarea bolilor cronice

Reporter, 10/28/2015 09:15:00 a.m.

În bolile cronice, tratamentul are succes dacă este completat de o alimentaţie corespunzătoare. Fiecare pacient este unic, iar dieta va fi personalizată. Prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu, preşedintele societăţii române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a explicat la Digi24 care sunt principiile unei alimentații corecte care să ajute la ameliorarea bolilor. Dieta personalizată, cheie în tratarea bolilor cronice
10/28/2015 09:15:00 a.m.

Corneliu Dobrițoiu, invitat astăzi la „24 de minute”

Reporter, 10/28/2015 09:00:00 a.m.

Miercuri, invitatul lui Claudiu Pândaru la „24 de minute” este Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării. Corneliu Dobrițoiu, invitat astăzi la „24 de minute”
10/28/2015 09:00:00 a.m.

Percheziţii la şeful securităţii Apa Nova. El le-ar fi fotografiat pe Elena Udrea şi Alina Bica la Paris

Reporter, 10/28/2015 09:00:00 a.m.

Procurorii DNA fac nouă percheziţii în legătură cu ancheta din dosarul Apa Nova. Percheziţii au loc şi la sediul firmei conduse de Teodor Stelian, şeful securităţii de la Apa Nova. Percheziţii la şeful securităţii Apa Nova. El le-ar fi fotografiat pe Elena Udrea şi Alina Bica la Paris
10/28/2015 09:00:00 a.m.

Apple anunță noi rezultate record grație vânzărilor de iPhone

Reporter, 10/28/2015 09:00:00 a.m.

Grupul informatic american Apple a informat marți că în perioada iulie-septembrie 2015 a vândut 48 de milioane de telefoane iPhone, cu 22% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, ceea ce a permis grupului să raporteze rezultate peste estimările analiștilor, transmite Agerpres. Apple anunță noi rezultate record grație vânzărilor de iPhone
10/28/2015 09:00:00 a.m.

Proiectul de lege privind votul prin corespondență intră la vot în plenul Camerei Deputaților

Reporter, 10/28/2015 08:45:00 a.m.

Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă ajunge astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru dezbatere şi vot final. Surse politice spun că votul prin corespondenţă pentru românii din diaspora va funcţiona doar ca un proiect pilot, la alegerile parlamentare. Acesta ar fi rezultatul înţelegerii din comisia de cod electoral dintre PSD şi PNL. Proiectul de lege privind votul prin corespondență intră la vot în plenul Camerei Deputaților
10/28/2015 08:45:00 a.m.

Spectacol de artificii declanșat de un incendiu

Reporter, 10/28/2015 08:45:00 a.m.

Un incendiu la o casă din Olanda a aprins o mare cantitate de artificii depozitate in pod. Spectacol de artificii declanșat de un incendiu
10/28/2015 08:45:00 a.m.

Primarii, liberi să dea amenzi

Reporter, 10/28/2015 08:02:00 a.m.

Guvernul le dă primarilor dreptul să-i amendeze pe cei care refuză să le dea informaţii despre tranzacţiile cu locuinţe, terenuri sau maşini. Primarii, liberi să dea amenzi
10/28/2015 08:02:00 a.m.

Fără pediatru la Urgențe. Copiii din Călărași nu au voie să se îmbolnăvească grav între orele 8 și 13

Reporter, 10/28/2015 08:02:00 a.m.

Copiii din Călăraşi nu au voie să se îmbolnăvească grav între orele 8 şi 13. La Unitatea de Primiri Urgenţe nu există niciun pediatru în acest interval, iar toată munca este făcută de o singură asistentă. Doar în cazuri de maximă urgenţă, aceasta poate să cheme medicul din secţie. Aşa că părinţii aşteaptă ore întregi cu bebeluşii sau copiii bolnavi în braţe. Fără pediatru la Urgențe. Copiii din Călărași nu au voie să se îmbolnăvească grav între orele 8 și 13
10/28/2015 08:02:00 a.m.

Lonely Planet: Transilvania, regiunea numărul 1 de vizitat în 2016

Reporter, 10/28/2015 07:42:00 a.m.

Transilvania este regiunea numărul 1 de vizitat în 2016, potrivit ghidului turistic Lonely Planet. Lonely Planet: Transilvania, regiunea numărul 1 de vizitat în 2016
10/28/2015 07:42:00 a.m.

HOROSCOP. Peștii se remarcă printre colegi

Reporter, 10/28/2015 07:42:00 a.m.

Vărsătorii au o zi însorită, iar Peștii se remarcă printre colegi. Urmăriți predicțiile zilei. HOROSCOP. Peștii se remarcă printre colegi
10/28/2015 07:42:00 a.m.

1990, ANUL 0. Economia în anii 90: reforme amânate politic

Reporter, 10/28/2015 07:07:00 a.m.

Liderii FSN priveau cu suspiciune proprietatea privată şi libera iniţiativă. Pe de altă parte, hotărârea lui Ceauşescu de a izola România în anii '80 lăsase urme catastrofale. Pe lângă sărăcie, naţional-comunismul a indus majorităţii ura faţă de Occident şi spaima de nou. Iar vechile şabloane comuniste - boierii-răi, patronii-exploatatori şi investitorii-hoţi - au ajutat regimul postcomunist să rămână la Putere până în 1996. Sub cuvânt că apără interesele celor mulţi, săraci şi cinstitiţi, Ion Iliescu şi FSN au supervizat transferul resurselor economice către nomenclatură, foşti ofiţeri de Securitate şi alţi clienţi ai vechiului regim. 1990, ANUL 0. Economia în anii 90: reforme amânate politic
10/28/2015 07:07:00 a.m.

Elena Udrea află astăzi dacă poate fi arestată pentru a treia oară

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Plenul Camerei Deputaților urmează să discute, miercuri, cererile DNA care o vizează pe Elena Udrea privind ridicarea imunității pentru urmărire penală, reținere și arestare preventivă, iar votul asupra rapoartelor Comisiei juridice în acest caz va fi secret cu bile. Elena Udrea află astăzi dacă poate fi arestată pentru a treia oară
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Criza refugiaților. Preşedintele Comisiei Europene cere ţărilor UE să-şi respecte promisiunile

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Refugiaţii care continuă să vină în Europa ar putea primi bilete de avion gratuite, ca să ajungă din Grecia direct în Germania sau Suedia. Este doar unul dintre planurile la care lucrează oficialii de la Bruxelles. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un discurs în plenul Parlamentului European, le-a reproşat statelor membre că nu s-au grăbit să pună în aplicare planul prin care fiecare dintre ele trebuie să preia un număr stabilit de refugiaţi. Criza refugiaților. Preşedintele Comisiei Europene cere ţărilor UE să-şi respecte promisiunile
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Noi reduceri de taxe și impozite. Codul Fiscal, modificat prin ordonanță de urgență

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Executivul a aprobat un nou set de măsuri de relaxare fiscală, începând din 2016 și nu din 2017, așa cum sunt acestea prevăzute în noul Cod Fiscal. TVA la apă scade la 9 %, impozitul pe dividende scade la 5%, iar micii patroni vor plăti impozite pe venit în funcție de numărul de angajați. Noi reduceri de taxe și impozite. Codul Fiscal, modificat prin ordonanță de urgență
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Serbia nu se alătură sancțiunilor împotriva Rusiei

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Premierul sârb Aleksandar Vucic a declarat marți la Moscova că Serbia nu va impune sancțiuni Rusiei, în pofida „numeroaselor solicitări venite din lumea întreagă” și în plus cooperarea dintre cele două țări se va intensifica, mai ales în sectorul gazelor naturale, transmit agențiile DPA și Tanjug, informează Agerpres. Serbia nu se alătură sancțiunilor împotriva Rusiei
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Greenpeace: România și-ar putea acoperi 84% din necesarul energetic din surse alternative, până în 2050

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

România și-ar putea acoperi 84% din necesarul energetic din surse alternative până în anul 2050, dar numai cu condiția ca tranziția să se facă prin eforturi și angajamente politice la nivel decizional înalt, susține organizația de mediu Greenpeace, într-un comunicat de presă, transmis, marți, de Agerpres. Greenpeace: România și-ar putea acoperi 84% din necesarul energetic din surse alternative, până în 2050
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Tudor Ciuhodaru va candida pentru președinția Colegiului Medicilor din România

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Deputatul Tudor Ciuhodaru și-a anunțat candidatura la președinția Colegiului Medicilor din România (CMR), adăugând că dorește condiții de muncă adecvate pentru medici, salarizare corespunzătoare și desființarea „feudelor baronilor din sănătate”. Tudor Ciuhodaru va candida pentru președinția Colegiului Medicilor din România
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Sprijin de categorie grea pentru candidatul republican Donald Trump

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Fostul campion mondial de box la categoria grea Mike Tyson a intrat în arena politică americană exprimându-și sprijinul pentru miliardarul Donald Trump în cursa pentru învestitura republicană pentru alegerile prezidențiale din 2016, relatează AFP, citată de Agerpres. Sprijin de categorie grea pentru candidatul republican Donald Trump
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Biziday | În căutarea proprietăților impozabile

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Primăriile vor avea voie să amendeze pe oricine nu declară bunurile pe care le are, dar şi pe cei care ştiau despre respectivele bunuri şi nu au spus nimic. Prevederea apare în ordonanţa de urgenţă care completează Codul Fiscal şi dă voie primăriilor să amendeze cu sume cuprinse între cinci sute de lei şi 2.500 de lei. Biziday | În căutarea proprietăților impozabile
10/28/2015 06:52:00 a.m.

BIZIDAY. Cât ne costă coloanele oficiale ale lui Gabriel Oprea

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Moise Guran a calculat costurile „misiunilor urgente” ale vicepremierului Gabriel Oprea pe o perioadă de nouă luni. Rezultatul final: 172.000 de lei. Detalii, în fișierul video atașat. BIZIDAY. Cât ne costă coloanele oficiale ale lui Gabriel Oprea
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Leonard Orban: România a făcut demersuri pentru preluarea primilor 300 de refugiați

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Trei sute de refugiaţi care se află acum în centrul de primire din Italia ar urma să ajungă în România, a spus consilierul prezidențial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban, în cadrul emisiunii „Jurnalul de Seară”. El a precizat că nu se ştie exact când ar putea să se întâmple acest lucru, fiind vorba despre parcurgerea unor proceduri, însă autorităţile române au făcute deja toate demersurile necesare. Leonard Orban: România a făcut demersuri pentru preluarea primilor 300 de refugiați
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Rușii, gata să le taie internetul americanilor

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Semnal de alarmă tras de prestigiosul The New York Times. Potrivit cotidianului american, ruşii au trimis o navă specială în apropierea coastelor atlantice ale Statelor Unite cu scopul de a tăia cablurile submarine de internet. Acestea fac legătura între Statele Unite şi Europa şi sunt vitale în sistemul de comunicaţii sau cel de afaceri. Nava rusească s-ar îndrepta spre Cuba şi a fost observată recent în apropierea acestei ţări. Deocamdată, Pentagonul nu a confirmat aceste informaţii. Rușii, gata să le taie internetul americanilor
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Viitor incert pentru „Prima casă”

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Suntem la răscruce de drumuri cu programul „Prima casă”. În perioada următoare se va decide dacă achiziţia de case cu subvenție de la stat va continua şi în 2016. Premierul Victor Ponta susţine că se va merge înainte. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, păstrează misterul. Viitor incert pentru „Prima casă”
10/28/2015 06:52:00 a.m.

VIDEO | Erupția unui vulcan noroios, surprinsă pe cameră

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Erupţie spectaculoasă în sudul Rusiei, unde un vulcan noroios a fost filmat de un cameraman amator. VIDEO | Erupția unui vulcan noroios, surprinsă pe cameră
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Două bătrâne, singurele locatare ale unui bloc

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Ajunse la bătrâneţe, înfruntă singure pustietatea într-un cătun părăsit din județul Hunedoara. Două bătrâne de 81 şi, respectiv, 75 de ani, au rămas ultimele locatare ale unui fost bloc muncitoresc. Construit în anii 60, imobilul adăpostea, în vremurile de glorie ale industrializării comuniste, aproape 400 de oameni. După 90, tinerii au plecat în căutarea unor locuri de muncă, iar singurele supraviețuitoare ale poveștii comuniste sunt cele două femei. Una dintre ele stă mai mult în spital. Două bătrâne, singurele locatare ale unui bloc
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Business Club | Ford își dublează profitul

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Echilibru e în toate, inclusiv în industria auto. Dacă Volkswagen e lovit de cel mai mare scandal din istoria sa, rivalii de la Ford şi-au dublat profitul. Americanii au înregistrat un profit net de 1,9 miliarde de dolari pe cel de-al treilea trimestru al anului, cu mult peste cele 835 de milioane încasate în aceeaşi perioadă a lui 2014. Business Club | Ford își dublează profitul
10/28/2015 06:52:00 a.m.

MĂRTURII în cazul Gigină. Polițiști în misiune imposibilă

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Controversele din jurul accidentului în care poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa, dar şi atitudinea ministrului Gabriel Oprea determină tot mai mulţi poliţişti să ia poziţie public. Agenţii renunţă la anonimat şi denunţă abuzurile din sistem şi condiţiile dificile în care sunt obligaţi să muncească. Ei povestesc că sunt scoşi în misiuni cu motociclete care au ambreiajul improivizat din frâne de bicicletă. MĂRTURII în cazul Gigină. Polițiști în misiune imposibilă
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Românii nu cred OMS pe cuvânt

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conform căruia carnea procesată este periculoasă pentru sănătate, este contestat de producătorii români din domeniul alimentar. Produsele tradiţionale, preparate ca pe vremea bunicilor, nu au cum să fie cancerigene, susţin aceştia. De cealaltă parte, oncologii spun că ştiau de mult timp că mezelurile sunt periculoase iar nutriţioniştii recomandă moderaţie. Românii nu cred OMS pe cuvânt
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Investițiile vin pe autostradă. Companiile străine cer mai multe șosele și lucrări bine făcute

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

România are nevoie de infrastructură dacă vrea să fie atractivă în ochii investitorilor, spune şeful Dacia. Acesta speră să nu se mai repete greşelile făcute pe cei 22 de kilometri din autostrada Sibiu-Orăştie care s-au surpat. Lipsa infrastructurii este unul dintre motivele pentru care investitorii ocolesc Moldova şi şi-au concentrat activitatea aproape de graniţa cu Ungaria. Investițiile vin pe autostradă. Companiile străine cer mai multe șosele și lucrări bine făcute
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Prima Mașină merge greu. Doar 120 de români au luat credite

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Programul Prima Maşină este un adevărat eşec, spun experţii. Doar 120 de români au luat credite prin acest program pentru a-şi cumpăra o maşină. Şi asta în condiţiile în care România este raiul maşinilor second hand. La patru maşini vândute, trei sunt vechi. Cei doi mari producători, Dacia şi Ford, trimit la export mai bine de 90% din producţie. Prima Mașină merge greu. Doar 120 de români au luat credite
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Huawei avansează în pas alergător

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Huawei ajunge un jucător de primă mărime pe piața telefoniei mobile, cel puțin după volum. Vânzările sale de smartphone-uri au crescut cu 63% în trimestrul trei. Compania devine producătorul de telefoane cu cel mai rapid ritm de dezvoltare, reducând din decalajul faţă de liderii pieţei, Samsung şi Apple, relatează Reuters. Huawei avansează în pas alergător
10/28/2015 06:52:00 a.m.

General Motors recheamă în service 1,4 milioane de mașini

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Un mare constructor auto recheamă în service un 1,4 milioane de mașini. Este vorba despre mai multe modele fabricate de General Motors între 1997 şi 2004, care ar putea lua foc din cauza unor scurgeri de ulei. General Motors recheamă în service 1,4 milioane de mașini
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Trei investitori interesați de portofoliul Astra

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Trei investitori străini sunt interesaţi să preia portofoliul Astra după ce compania de asigurări controlată de Dan Adamescu va intra oficial în faliment, spun surse din piaţă citatate de Ziarul Financiar. E vorba de polonezii de PZU, chinezii de la Fosun şi un fond american al cărui nume nu este cunoscut deocamdată. Trei investitori interesați de portofoliul Astra
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Compania Schweighofer își extinde afacerile în România

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Scandalul lemnului tăiat ilegal nu opreşte investiţiile austriecilor de la Schweighofer în România. Compania a înfiinţat o nouă fabrică de cherestrea pe care a construit-o cu 150 de milioane de euro în judeţul Covasna, la Reci. Compania Schweighofer își extinde afacerile în România
10/28/2015 06:52:00 a.m.

IVECO ar putea lucra pentru Armata Română

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Divizia de apărare a companiei italiene IVECO ar putea participa împreună cu mai multe firme româneşti la dezvoltarea unui nou transportor blindat pentru Armata Română. Colaborarea a fost negociată la o întâlnire dintre secretarul de stat Sorin Encuţescu şi ambasadorul Italiei la Bucureşti. IVECO ar putea lucra pentru Armata Română
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Transformarea școlilor profesionale

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Numărul elevilor care învaţă în şcolile profesionale s-a triplat în ultimii trei ani, iar pe anumite specializări a apărut şi concurenţă la admitere. Iar când doi tineri luptă pentru un loc, e semnalul că România are nevoie de mai multe şcoli profesionale. Mai multe şi mai variate, pentru că, în acest moment tinerii nu au prea multe specializări din care să aleagă. Transformarea școlilor profesionale
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Tarifele de roaming, eliminate din 2017

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Din 2017 nu vom mai plăti suplimentar pentru serviciile de telefonie mobilă în spaţiul Uniunii Europene. Parlamentul de la Strasbourg a dat votul final pentru eliminarea tarifelor de roaming. Tarifele de roaming, eliminate din 2017
10/28/2015 06:52:00 a.m.

Cauțiune de 2% din valoarea contractului pentru contestarea licitațiilor

Reporter, 10/28/2015 06:52:00 a.m.

Companiile care contestă licitaţiile statului vor trebui să plătească o cauţiune de 2% din valoarea contractului pentru care au depus ofertă. Este o prevedere din noua lege a achizițiilor publice. E o formă de a descuraja contestațiile care blochează lucrările publice. Cauțiune de 2% din valoarea contractului pentru contestarea licitațiilor
10/28/2015 06:52:00 a.m.

METEO. Temperaturile încep să scadă de vineri

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

Mijlocul săptămânii aduce aceeași vreme de care am avut parte în ultimele zile: soare în cea mai mare parte a ţării, ceaţă sau nori, dimineaţa, în zonele joase. Temperaturile maxime vor urca la 18 grade Celsius în regiunile vestice. METEO. Temperaturile încep să scadă de vineri
10/27/2015 04:54:00 p.m.

România, campioană la sudură

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

În România, meseria de sudor nu mai este căutată, dar o echipă din Galaţi a câştigat competiţia europeană destinată acestei specializări. În Marea Britanie, la Cambridge, trei tineri români au fost mai buni decât echipe din ţări cu o tradiţie industrială mult mai puternică. România, campioană la sudură
10/27/2015 04:54:00 p.m.

Votul prin corespondență, doar la parlamentare

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

Legea votului prin corespondență va fi valabilă doar pentru alegerile parlamentare de anul viitor, nu și pentru cele prezidențiale de peste patru ani. Legea a fost modificată printr-un amendament depus de parlamentarii PSD și adoptat în comisia de Cod Electoral. Legea merge mâine în plenul Camerei Deputaților pentru vot final. Votul prin corespondență, doar la parlamentare
10/27/2015 04:54:00 p.m.

Căutătorii de aur de la Roșia Montană, anchetați

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

Poliţiştii şi procurorii din Alba au pornit pe urmele căutătorilor de aur de la Roşia Montană. Oamenii legii au făcut în această dimineaţă peste 60 de percheziţii în judeţele Alba, Mureş, Cluj şi Bihor. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale de minerit, saci cu steril, dar şi un kilogram şi jumătate de aur. 48 de persoane bănuite de evaziune fiscală, furt şi spălare de bani trebuie să răspundă acum în faţa anchetatorilor. Căutătorii de aur de la Roșia Montană, anchetați
10/27/2015 04:54:00 p.m.

VIDEO. Un camion a explodat într-un tunel din Coreea de Sud

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

Imaginile zilei vin din Coreea de Sud, unde un camion încărcat cu 3,5 tone de diluant a luat foc şi a explodat. VIDEO. Un camion a explodat într-un tunel din Coreea de Sud
10/27/2015 04:54:00 p.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 27 octombrie

Reporter, 10/27/2015 04:54:00 p.m.

1500 de urgenţe a avut ministrul Gabriel Oprea anul acesta şi de tot atâtea ori ministrul Gabriel Oprea şi-a aprobat coloană oficială, arată surse judiciare. Asta înseamnă că de patru-cinci ori pe zi vicepremierul a folosit echipajele de însoţire ale poliţiei rutiere, deşi doar preşedintele statului, premierul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului au acest drept . Aceasta şi alte ştiri importante ale zilei în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii de 27 octombrie. VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 27 octombrie
10/27/2015 04:54:00 p.m.

Polițist: Am cumpărat cauciucuri pentru motocicletele de serviciu din banii noștri

Reporter, 10/27/2015 03:55:00 p.m.

Misiuni pe motociclete uzate şi echipamente de protecţie cumpărate din banii propri. Acestea sunt condiţiile în care lucrează agenţii rutieri din România, povesteşte un poliţist din Vrancea. El se plânge că a mers în misiune pe o motocicletă ale cărei cabluri de ambreiaj au fost înlocuite cu frâne de bicicletă. Este doar una dintre mărturiile care ies la iveală după moartea poliţistului Bogdan Gigină. Polițist: Am cumpărat cauciucuri pentru motocicletele de serviciu din banii noștri
10/27/2015 03:55:00 p.m.

Elena Udrea promite dezvăluiri în fața Parlamentului

Reporter, 10/27/2015 03:55:00 p.m.

Elena Udrea promite dezvăluiri în faţa Parlamentului. Fostul ministru al Turismului se plânge că nu a fost audiată de procurori în noul dosar în care este acuzată că ar fi pretins şi primit 5 milioane de euro mită. Deputaţii vor vota mâine, în plen, cele trei noi cereri formulate pe numele său - de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă. Elena Udrea promite dezvăluiri în fața Parlamentului
10/27/2015 03:55:00 p.m.

Ministrul Agriculturii din Australia susţine că raportul OMS este o glumă proastă

Reporter, 10/27/2015 03:55:00 p.m.

Vestea că delicii culinare precum cârnaţii sau pastrama cresc riscul de cancer a fost catalogată drept o glumă proastă de ministrul australian al Agriculturii. Sunt specialişti care spun că riscul este unul redus, cam la acelaşi nivel cu cel al apariţiei cancerului pulmonar în cazul fumatului pasiv. Totuşi, raportul OMS ar trebui să fie un semnal de alarmă privind o schimbare pe plan global a principiilor alimentare. Ministrul Agriculturii din Australia susţine că raportul OMS este o glumă proastă
10/27/2015 03:55:00 p.m.

SUA nu exclud intervenţii terestre în Siria şi Irak

Reporter, 10/27/2015 03:55:00 p.m.

Statele Unite nu vor ezita să recurgă la operaţiuni terestre în Irak şi Siria, împotriva jihadiştilor din Statul Islamic. SUA nu exclud intervenţii terestre în Siria şi Irak
10/27/2015 03:55:00 p.m.

Victor Ponta, la o zi după ce s-a jignit cu președintele: „Respect reciproc pentru bunul mers al României”

Reporter, 10/27/2015 03:55:00 p.m.

„Respect reciproc și colaborare pentru bunul mers al României”, a scris Victor Ponta pe Twitter după întâlnirea cu Klaus Iohannis. Victor Ponta, la o zi după ce s-a jignit cu președintele: „Respect reciproc pentru bunul mers al României”
10/27/2015 03:55:00 p.m.

Primele imagini cu Mohammad Munaf, la 10 ani de la răpirea jurnaliştilor români în Irak

Reporter, 10/27/2015 02:55:00 p.m.

Primele imagini cu Mohammad Munaf, la un deceniu de la răpirea jurnaliştilor români în Irak, au fost filmate astăzi la Curtea de Apel Bucureşti. Condamnat la 10 ani de închisoare în acelaşi dosar cu Omar Hayssam, Mohammad Munaf a fost dat în urmărire internaţională de autorităţi. Primele imagini cu Mohammad Munaf, la 10 ani de la răpirea jurnaliştilor români în Irak
10/27/2015 02:55:00 p.m.

Digi Sport transmite, în exclusivitate în România, din 2017, cinci sezoane ale circuitului WTA

Reporter, 10/27/2015 02:55:00 p.m.

Tenis de top, pe Digi Sport! În perioada 2017-2021 TOATE turneele WTA se văd, în exclusivitate în România, la Digi Sport. Digi Sport transmite, în exclusivitate în România, din 2017, cinci sezoane ale circuitului WTA
10/27/2015 02:55:00 p.m.

Studiu: Poligamia poate aduce mai multă bunăstare în societățile primitive

Reporter, 10/27/2015 01:54:00 p.m.

Copiii pot prospera în familiile poligame și trăiesc adesea mai bine decât cei din gospodăriile monogame din comunitățile sărace, au declarat cercetători britanici făcând apel la o mai mare sensibilitate culturală printre susținătorii interzicerii poligamiei, notează Thomson Reuters Foundation. Studiu: Poligamia poate aduce mai multă bunăstare în societățile primitive
10/27/2015 01:54:00 p.m.

Aleşii puterii îl apără pe Gabriel Oprea

Reporter, 10/27/2015 01:54:00 p.m.

Aleşii puterii au respins propunerea ca ministrul Gabriel Oprea să fie audiat în comisia pentru cercetarea abuzurilor. În schimb, ar putea fi chemaţi să dea explicaţii şeful Poliţiei Române şi cei ai poliţiei din Capitală. Ei ar trebui să lămurească regimul în care se deplasează coloanele oficiale prin Bucureşti. Aleşii puterii îl apără pe Gabriel Oprea
10/27/2015 01:54:00 p.m.

CAF va livra la jumătatea lunii noiembrie, înainte de termen, primul tren din noua serie comandată de Metrorex

Reporter, 10/27/2015 01:54:00 p.m.

Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) va livra, la jumătatea lunii noiembrie, cu o lună și jumătate înainte de termenul stabilit în contract, primul tren din seria de opt trenuri suplimentare comandate de Metrorex, informează compania printr-un comunicat remis marți Agerpres. CAF va livra la jumătatea lunii noiembrie, înainte de termen, primul tren din noua serie comandată de Metrorex
10/27/2015 01:54:00 p.m.

Șoferul lui Gabriel Oprea, audiat la Parchet

Reporter, 10/27/2015 01:54:00 p.m.

Șoferul care conducea mașina în care s-a aflat vicepremierul Gabriel Oprea în seara accidentului este audiat la această oră de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Anchetatorii efectuează cercetări privind moartea polițistului Bogdan Gigină. Șoferul lui Gabriel Oprea, audiat la Parchet
10/27/2015 01:54:00 p.m.

Bisericile fortificate, în pericol din cauza reparaţiilor de mântuială

Reporter, 10/27/2015 01:54:00 p.m.

Bisericile fortificate din zona Sibiului sunt în pericol să îşi piardă valoarea, din cauza reparaţiilor de mântuială, care n-au nicio legătură cu restaurarea unui monument. La Chirpăr, specialiștii au rămas fără cuvinte când au descoperit că ţiglele tradiţionale, vechi de peste un secol, au fost sparte şi înlocuite cu altele noi, care nici măcar la culoare nu se potrivesc cu cele originale. Bisericile fortificate, în pericol din cauza reparaţiilor de mântuială
10/27/2015 01:54:00 p.m.

DOSARUL MINERIADEI. Petre Roman, Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriți penal

Reporter, 10/27/2015 12:54:00 p.m.

Preşedintele Klaus Iohannis a avizat cererile de urmărire penală pentru trei personaje extrem de importante în dosarul Mineriadei. Este vorba despre Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu. Din acest moment procurorii militari îi pot chema pe cei trei la parchet pentru a-i anunţa că sunt urmăriţi penal pentru infracţiuni contra umanităţii. DOSARUL MINERIADEI. Petre Roman, Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriți penal
10/27/2015 12:54:00 p.m.

Gabriel Oprea, pus la zid de tot mai mulți polițiști

Reporter, 10/27/2015 12:54:00 p.m.

Tot mai mulţi poliţişti încep să vorbească despre situaţia din Ministerul de Interne. Cazul Bogdan Gigină, poliţistul care şi-a pierdut viaţa săptămâna trecută în timp ce îi croia drum ministrului de interne prin Bucureşti, dar mai ales modul în care instituţia condusă de Gabriel Oprea a ales să prezinte situaţia a stârnit un val de nemulţumire în rândul oamenilor legii. Mulţii dintre ei cred că totul va fi muşamalizat şi că nimeni nu va plăti pentru moartea colegului lor. Gabriel Oprea, pus la zid de tot mai mulți polițiști
10/27/2015 12:54:00 p.m.

Percheziții la Clinica Ministerului de Interne, într-un dosar ce vizează dosare de pensionare ilegală

Reporter, 10/27/2015 12:54:00 p.m.

Percheziţii la clinica Ministerului de Interne! Procurorii şi ofiţerii Direcţei Generale Anticorupţie au descins în această dimineaţă, având suspiciuni că zeci de angajaţi ai ministerului au fost pensionaţi abuziv. Dosarele de pensionare ar fi fost fabricate cu ajutorul unor medici de la Spitalul Colentina şi a unor funcţionari de la Casa de Pensii Sector 1. Percheziții la Clinica Ministerului de Interne, într-un dosar ce vizează dosare de pensionare ilegală
10/27/2015 12:54:00 p.m.

Fiica poetului Tudor Arghezi, Mitzura Arghezi, a murit

Reporter, 10/27/2015 12:54:00 p.m.

Fiica poetului Tudor Arghezi, Mitzura, a murit astăzi, la vârsta de 90 de ani, a declarat pentru Agerpres criticul literar Eugen Simion. Fiica poetului Tudor Arghezi, Mitzura Arghezi, a murit
10/27/2015 12:54:00 p.m.

G.Firea: Deciziile economice ale Guvernului pot transforma România în pol de dezvoltare regională

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Senatorul PSD Gabriela Firea afirmă că deciziile economice ale Executivului „pot transforma România în pol de dezvoltare regională”, fiind de părere că, indiferent de opțiunile politice, măsurile Guvernului privind scăderea taxelor și sprijinul pentru microîntreprinderi, alături de noul Cod fiscal, „trebuie să fie salutate de toată lumea”. G.Firea: Deciziile economice ale Guvernului pot transforma România în pol de dezvoltare regională
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Cristiano Ronaldo se alătură unei campanii de promovare a donării de sânge

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) s-a alăturat unei campanii de promovare a donării de sânge în rândul tinerilor, a anunțat compania farmaceutică Abbott, care a lansat inițiativa, relatează Agerpres. Cristiano Ronaldo se alătură unei campanii de promovare a donării de sânge
10/27/2015 11:54:00 a.m.

ANAF creşte valoarea bunurilor lui Dan Voiculescu

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

ANAF creşte valoarea bunurilor lui Dan Voiculescu, astfel că patru terenuri şi trei clădiri au fost reevaluate de la 25,4 milioane de euro la 32,5 milioane de euro. ANAF creşte valoarea bunurilor lui Dan Voiculescu
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Mesajul adresat de Klaus Iohannis firmelor şi mediului de afaceri

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Este nevoie de mai puţină birocraţie şi mai multă transparenţă în interacţiunea dintre economie şi stat, de mai puţină grabă şi mai multă responsabilitate în adoptarea deciziilor, a transmis firmelor Klaus Iohannis. Mesajul adresat de Klaus Iohannis firmelor şi mediului de afaceri
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Oficial rus: Opoziția siriană, în vizită la Moscova

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Criza din Siria devine tot mai confuză - mai multe delegaţii ale opoziţiei siriene au vizitat Moscova în ultima perioadă, potrivit unui oficial rus. Oficial rus: Opoziția siriană, în vizită la Moscova
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Cutremur de 7,5 în Afganistan, urmat de șapte replici: peste 300 de morţi

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Bilanţul cutremurului din Afganistan a ajuns la peste 300 de morţi. Seismul cu magnitudinea de 7,5 a durat un minut, timp în care mii de case s-au prăbuşit, iar liniile de electricitate au căzut. Cutremurul a fost urmat de șapte replici. Mii de oameni şi-au petrecut noaptea sub cerul liber, de teamă să se întoarcă în locuinţele şubrezite. Cutremur de 7,5 în Afganistan, urmat de șapte replici: peste 300 de morţi
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Reportaj Digi24 |Transformarea Chinei: Economia statului este controlată parţial, dar nu este taxată excesiv

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Ţara unde trăieşte aproape un sfert din populaţia globului este la capătul unui proces de tranziţie între un stat sărăcit de comunism la o economie de piaţă. Guvernul chinez încă strânge puternic frâiele economiei prin controlul companiilor din domeniile cheie, stabileşte regulile după care se ghidează mediul de business, dar fără a taxa excesiv micile afaceri. Reportaj Digi24 |Transformarea Chinei: Economia statului este controlată parţial, dar nu este taxată excesiv
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Moţiunea contra lui Gabriel Oprea, depusă la Senat

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Opoziția a depus, marți, la Senat moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Moţiunea contra lui Gabriel Oprea, depusă la Senat
10/27/2015 11:54:00 a.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 27 octombrie

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Preşedintele şi premierul se întâlnesc astăzi la Cotroceni, după ce ieri au avut un schimb de replici de la distanţă. Întrevederea va avea loc la ora 15.30. In această dimineaţă, prim-ministrul a postat pe Facebok un nou mesaj în care îl atacă pe şeful statului. Aceasta şi alte ştiri importante ale momentului în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii de 27 octombrie. VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 27 octombrie
10/27/2015 11:54:00 a.m.

Surse: Ședință de urgență la UNPR

Reporter, 10/27/2015 11:54:00 a.m.

Gabriel Oprea a convocat parlamentarii UNPR la sediul central, după ce aceștia au cerut acest lucru, potrivit unor surse. Surse: Ședință de urgență la UNPR
10/27/2015 11:54:00 a.m.

CIFRA ZILEI. 14,2 milioane de șomeri sunt în Uniunea Europeană

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Biroul European de Statistică a urmărit evoluţiile pe piaţa muncii din Uniunea Europeană. Cifra zilei ne arată că 14,2 milioane dintre europenii care erau şomeri în primele trei luni din 2015 nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă până la jumătatea anului. CIFRA ZILEI. 14,2 milioane de șomeri sunt în Uniunea Europeană
10/27/2015 09:53:00 a.m.

Instanţa supremă: Rudele şoferului vinovat de un accident au dreptul la despăgubiri din partea asigurătorului RCA 

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Rudele șoferului vinovat de producerea unui accident pot primi despăgubiri din partea asigurătorului de răspundere civilă auto (RCA), a decis instanţa supremă. Judecătorii au admis astfel un recurs în interesul legii. Instanţa supremă: Rudele şoferului vinovat de un accident au dreptul la despăgubiri din partea asigurătorului RCA
10/27/2015 09:53:00 a.m.

Ce beneficii vor primi refugiații care ajung în România

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Acte de identitate, cod numeric personal şi card special de sănătate. Sunt doar câteva dintre documentele pe care ar urma să le primească refugiaţii care vor ajunge în România. Ce beneficii vor primi refugiații care ajung în România
10/27/2015 09:53:00 a.m.

România furată | Afacerile de la Complexul Energetic Oltenia, astăzi, la Jurnalul de seară

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Urma să fie motorul energetic al României, dar, în trei ani de la înfiinţare, are datorii şi pierderi de 600 de milioane euro. Compania în care statul a investit 1 miliard de euro în modernizare a fost căpuşată sistematic de afaceri proaste, unele intrate în in atenţia procurorilor. Povestea Complexului Energetic Oltenia, diseară, de la ora 21:00, într-un nou episod al campaniei Romania Furată. România furată | Afacerile de la Complexul Energetic Oltenia, astăzi, la Jurnalul de seară
10/27/2015 09:53:00 a.m.

Listă nouă de admitere la UMF Iași, după scandalul punctajelor fraudate

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a publicat o nouă listă de admitere pentru studenţii străini, în urma scandalului punctajelor fraudate. Ierarhia a fost stabilită după reevaluarea a 951 de dosare. Cei 23 de candidaţi care nu se mai regăsesc pe listă, dar au fost deja înmatriculaţi în urma punctajelor viciate, vor fi acţionaţi de către universitate în instanţă pentru anularea înscrierilor. Listă nouă de admitere la UMF Iași, după scandalul punctajelor fraudate
10/27/2015 09:53:00 a.m.

SUA au trimis o navă de război într-o zonă revendicată de China

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Autoritățile chineze au monitorizat, urmărit și avertizat nava de război americană USS Lassen deoarece a intrat „ilegal” în apele din apropierea insulelor și recifelor disputate din Marea Chinei de Sud, potrivit unei declarații difuzate de Ministerul de Externe chinez, relatează Agerpres. SUA au trimis o navă de război într-o zonă revendicată de China
10/27/2015 09:53:00 a.m.

M. Cozma, la Parchet: Imaginile cu mineri date la televizor nu sunt din iunie 1990

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, a ajuns astăzi la Parchet. La intrare, acesta a spus că imaginile transmise de televiziuni cu mineri violenți nu sunt din iunie 1990, ci din septembrie 1991. El a amintit că a dat și un comunicat de presă în care spunea că „minerii nu vor veni împotriva Pieței Universității”. M. Cozma, la Parchet: Imaginile cu mineri date la televizor nu sunt din iunie 1990
10/27/2015 09:53:00 a.m.

Simona Halep - Maria Șarapova, ora 13:30, în direct la Digi Sport 2. Prima dată când românca este favorită

Reporter, 10/27/2015 09:53:00 a.m.

Simona Halep (24 de ani), cea mai bună jucătoare de tenis din România din ultimii ani, se află în fața celui mai așteptat meci de la Turneul Campioanelor, competiție transmisă în direct la Digi Sport 2. Simona Halep - Maria Șarapova, ora 13:30, în direct la Digi Sport 2. Prima dată când românca este favorită
10/27/2015 09:53:00 a.m.

Un biscuit intact de pe Titanic, vândut la o licitație cu 23.000 de dolari

Reporter, 10/27/2015 08:53:00 a.m.

Un biscuit care a rămas intact după naufragiul vasului Titanic în 1912 a fost vândut la o licitație britanică pentru suma de 23.000 de dolari, obținând astfel titlul de „cel mai valoros biscuit din lume”, Agerpres. Un biscuit intact de pe Titanic, vândut la o licitație cu 23.000 de dolari
10/27/2015 08:53:00 a.m.

VIDEO. Imagini nemaivăzute cu bombardierul „invizibil”

Reporter, 10/27/2015 08:53:00 a.m.

Departamentul american al Apărării a dat publicităţii imagini nemaivăzute, într-un montaj video de înaltă definiție, cu bombardierul invizibil B-2, o legendă a aviaţiei americane. Aparatul a fost fabricat cu începere din 1989 şi a intrat în componenţa forţelor armate în 1997. Avionul are o lungime de 21 de metri, anvergura aripilor de 52 de metri, prinde o viteză de o mie de kilometri la oră, poate zbura la 15.000 de metri altitudine şi are o autonomie de zbor de 11.000 de kilometri. VIDEO. Imagini nemaivăzute cu bombardierul „invizibil”
10/27/2015 08:53:00 a.m.

Premierul se întâlneşte astăzi cu preşedintele Iohannis. Ponta: Nu îi datorez nimic, nu am de ce să mă prezint „cu căciula-n mână”

Reporter, 10/27/2015 08:53:00 a.m.

Premierul se întâlneşte astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului l-a invitat pe Victor Ponta la Cotroceni, după schimbul dur de replici dintre cei doi. Premierul a declarat că președintele merge la Bruxelles ca „surda la horă” şi că vrea să schimbe cu orice preţ Guvernul. Replica preşedintelui a venit la conferinţa de presă de aseară. „Victor Ponta este tot mai belicos”, a spus şeful statului. Disputa a continuat în această dimineață, cu o nouă replică a premierului. Domnul Iohannis are des tendinţa de a ne trata cu aroganţă, „ca stăpânul pe iobagi”, a scris Victor Ponta pe Facebook. Premierul se întâlneşte astăzi cu preşedintele Iohannis. Ponta: Nu îi datorez nimic, nu am de ce să mă prezint „cu căciula-n mână”
10/27/2015 08:53:00 a.m.

Execuție brutală ISIS în Palmira

Reporter, 10/27/2015 08:53:00 a.m.

Jihadiștii grupării Statului Islamic au executat trei persoane aruncând în aer coloanele orașului antic Palmira din Siria, de care ostaticii erau legați. Execuție brutală ISIS în Palmira
10/27/2015 08:53:00 a.m.

LA VOLAN. Lionel Messi, imaginea celei mai ieftine mașini

Reporter, 10/27/2015 08:53:00 a.m.

Imaginea fotbaliștilor este asociată, de obicei, cu mașini de sute de mii de euro. Lionel Messi, unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti, va face însă publicitate pentru una dintre cele mai ieftine vehicule din lume: Tata Kite. O altă vedetă, Leonardo DiCaprio, îmbină utilul cu plăcutul: va fi imaginea mașinilor electrice, aşa cum îi stă bine unui suţinător al mişcării eco. LA VOLAN. Lionel Messi, imaginea celei mai ieftine mașini
10/27/2015 08:53:00 a.m.

24 de minute: De ce protestează în stradă Nicușor Dan contra lui Gabriel Oprea

Reporter, 10/27/2015 07:51:00 a.m.

Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul și unul dintre sutele de oameni care protestează în stradă pentru demisia lui Gabriel Oprea, este, marți, invitatul lui Florin Negruțiu, la emisiunea „24 de minute”, la digi24.ro, începând cu ora 12.30. 24 de minute: De ce protestează în stradă Nicușor Dan contra lui Gabriel Oprea
10/27/2015 07:51:00 a.m.

Percheziții la Roșia Montană

Reporter, 10/27/2015 07:51:00 a.m.

Peste 60 de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în judeţele Alba, Mureş, Cluj şi Bihor. Sunt căutate mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală, furt şi spălare de bani, în domeniul minier. Percheziții la Roșia Montană
10/27/2015 07:51:00 a.m.

DIGIMATINAL | Premiera mondială a filmului Spectre

Reporter, 10/27/2015 07:51:00 a.m.

Cel mai cunoscut spion al Marii Britanii, James Bond, şi-a făcut din nou apariţia pe covorul roşu, la Londra. La Royal Albert Hall a avut loc premiera mondială a celui mai nou film din seria James Bond - Spectre. Daniel Craig joacă rolul agentului 007 şi o are ca parteneră pe italianca Monica Belluci. DIGIMATINAL | Premiera mondială a filmului Spectre
10/27/2015 07:51:00 a.m.

HOROSCOP. Scorpionii petrec o seară specială

Reporter, 10/27/2015 07:51:00 a.m.

Scorpionii petrec o seară specială, iar Capricornii sunt sfătuiţi să fie atenţi la cheltuieli. Urmăriți predicţiile zilei. HOROSCOP. Scorpionii petrec o seară specială
10/27/2015 07:51:00 a.m.

1990, ANUL 0. Valuta României, export și operațiuni speciale

Reporter, 10/27/2015 06:51:00 a.m.

La 22 decembrie 1989, în conturile Băncii Române de Comerţ Exterior se afla o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 miliarde de dolari. Cinci luni mai târziu, nota de lichidare a Întreprinderii de Comerţ Exterior Dunărea, cea care domina tranzacţiile de import-export ale României, arăta că în conturi sunt mai puţin de 300.000 de dolari. Pe de altă parte, în iunie 1991, „comisia Isărescu” înfiinţată ca să caute aşa-numiţii „bani ai lui Ceauşescu”, trage concluzille: ceea ce căuta de fapt sunt nu bani furaţi de familia Ceauşescu, ci bani manevraţi şi deturnaţi de ofiţeri de Securitate înainte şi după 1989. 1990, ANUL 0. Valuta României, export și operațiuni speciale
10/27/2015 06:51:00 a.m.

Afaceri mici ajunse mari. Familiile din spatele unor companii de succes din România

Reporter, 10/22/2015 11:03:00 p.m.

Când ne gândim la afacerile româneşti de familie ne vin în minte firmuliţele care cu fonduri europene şi-au luat stupi şi dau mierea la export, şi-au deschis ciupercării sau spălătorii auto. Avem însă în România şi afaceri mari de familie, afaceri care rulează milioane de euro în fiecare an. Sunt companiile care în sânul familiei fac brainstorming, au dezbătut în bucătărie numele firmei, şi-au desenat logo-ul şi cu chiu cu vai au reuşit. Nu avem decât 25 de ani de capitalism în România, dar unele dintre aceste afaceri au ajuns deja la a treia generaţie. Afaceri mici ajunse mari. Familiile din spatele unor companii de succes din România
10/22/2015 11:03:00 p.m.

F.C.Barcelona riscă excluderea din competițiile europene

Reporter, 10/22/2015 10:03:00 p.m.

F.C. Barcelona a primit o a doua sancțiune pentru afișarea steagurilor catalane care simbolizează independența, celebrele „esteladas”, la meciuri din UEFA Champions League. Catalanii au fost amendați cu 40.000 de euro, după arborarea steagurilor pro-independență la un meci din septembrie, cu Bayer Leverkusen. În iulie, Barcelona încasase o altă amendă, de 30.000 euro, pentru fluturarea aceloraşi steaguri, care includeau o stea, simbol al independenţei catalane, şi pentru sloganurile pro-independenţă la finala Ligii Campionilor de la Berlin. F.C.Barcelona riscă excluderea din competițiile europene
10/22/2015 10:03:00 p.m.

Senator UNPR: Minerii au venit în București din patriotism. Au venit să apere țara

Reporter, 10/22/2015 10:03:00 p.m.

Senatorul UNPR Constantin Popa a declarat că minerii au venit în București „să apere țara” de cei care doreau restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist. Senatorul a făcut această declarație în „Jurnalul de Seară” de la Digi24, în timpul unei dezbateri despre dosarul în care fostul președinte este Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni împotriva umanității. Senator UNPR: Minerii au venit în București din patriotism. Au venit să apere țara
10/22/2015 10:03:00 p.m.

Vladimir Putin insistă: Fără scutul antirachetă!

Reporter, 10/22/2015 10:03:00 p.m.

Scutul antirachetă din Europa e motiv constant de nemulţumire cu accente de furie pentru Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei îl invocă la modul acuzator ori de câte ori are ocazia. S-a întâmplat şi azi, în discursul ţinut în faţa participanţilor la Clubul de discuţii Valdai. Vladimir Putin spune iar că scutul nu se mai justifică în condiţiile în care a fost încheiat un acord cu Iranul. Vladimir Putin insistă: Fără scutul antirachetă!
10/22/2015 10:03:00 p.m.

Coaliția proeuropeană de la Chișinău, în prag de destrămare. Democrații fac front comun cu socialiștii și comuniștii

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Președintele Parlamentului de la Chișinău, democratul Andrian Candu, consideră că PLDM, partidul premierului Valeriu Streleț, este cu un pas în afara coaliției, relatează agora.md. Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal formează actuala coaliție de guvernare de la Chișinău, considerată prooccidentală. Coaliția proeuropeană de la Chișinău, în prag de destrămare. Democrații fac front comun cu socialiștii și comuniștii
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Business Club. Samsung, lovit de ieftinirea petrolului

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Înjumătăţirea preţului petrolului face victime neaşteptate: Samsung. În trimestrul al treilea, „braţul” său de construcţii a înregistrat o pierdere record de 1,3 miliarde de dolari. Business Club. Samsung, lovit de ieftinirea petrolului
10/22/2015 09:01:00 p.m.

V.Putin: Rusia nu este îngrijorată de avansarea democrației spre granițele sale, ci de apropierea infrastructurii NATO

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Rusia este îngrijorată nu de avansarea democrației spre granițele sale, ci de apropierea infrastructurii militare a NATO, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin, în timpul discursului susținut în cadrul Clubului Valdai, la Soci, informează Agerpres. V.Putin: Rusia nu este îngrijorată de avansarea democrației spre granițele sale, ci de apropierea infrastructurii NATO
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Marile companii din energie, amendate cu aproape trei milioane de euro în 2015

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Amenzi de aproape trei milioane de euro au primit anul acesta marile companii din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale. Firme precum Petrom, Romgaz, GDF Suez sau CEZ vor plăti pentru încălcarea legii şi prejudiciile aduse consumatorilor. Autorităţile spun că vor extinde investigaţiile privind facturile plătite în avans şi la celelalte companii de distribuţie. Marile companii din energie, amendate cu aproape trei milioane de euro în 2015
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Regulile de semnalizare a șantierelor, neclare

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Marea majoritate a şantierelor de pe drumurile României nu sunt semnalizate pe timp de noapte cu indicatoare luminoase. Actul normativ care reglementează acest domeniu nu este clar şi nimeni nu ştie exact cum trebuie avertizaţi şoferii pentru a evita accidentele. Regulile de semnalizare a șantierelor, neclare
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Vladimir Voronin: „L-am ascultat pe prim-ministrul român Ponta cu toate ponturile lui și e o rușine”

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Includerea pe ordinea de zi a ședinței de joi a Parlamentului de la Chişinău a ratificării Acordului privind asistența financiară rambursabilă între Republica Moldova și România a trezit un schimb de replici între mai mulți deputați, relatează agora.md. Vladimir Voronin: „L-am ascultat pe prim-ministrul român Ponta cu toate ponturile lui și e o rușine”
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Pe ce cheltuie Senatul banii

Reporter, 10/22/2015 09:01:00 p.m.

Senatul are planuri mari. Vrea să investească într-o maşină de numărat bani, în antene Wi-Fi şi servicii de curăţătorie. Maşina de numărat trebuie să depisteze bancnotele lipite între ele şi, spune secretarul general al Senatului, este necesară pentru că prin camera superioară a Parlamentului se vehiculează mulţi bani. În plus, administraţia Senatului va cumpăra şi material pentru perdele noi. Pe ce cheltuie Senatul banii
10/22/2015 09:01:00 p.m.

Mărturii șocante despre accidentul polițistului din coloana lui Gabriel Oprea

Reporter, 10/22/2015 06:59:00 p.m.

Cazul poliţistului care a murit într-un accident de motocicletă în timp ce îl escorta pe timp de ploaie pe ministrul Gabriel Oprea scoate la iveală detalii şocante despre modul în care sunt folosiţi agenţii de la Rutieră de superiorii lor. Poliţia Capitalei a avut nevoie de aproape 48 de ore pentru a confirma că poliţistul se afla în teren pentru a-i croi drum coloanei oficiale a ministrului de Interne. Reporterii Digi24 au reuşit să stea de vorbă cu martorii tragicului accident. Mărturii șocante despre accidentul polițistului din coloana lui Gabriel Oprea
10/22/2015 06:59:00 p.m.

Guvernul Moldovei ar putea fi demis

Reporter, 10/22/2015 06:59:00 p.m.

Moldova ar putea rămâne din nou fără guvern. Partidele de stânga din parlamentul de la Chişinău au depus o moțiune de cenzură împotriva cabinetului condus de Valeriu Streleț. Guvernul Moldovei ar putea fi demis
10/22/2015 06:59:00 p.m.

Bucureștiul, teren arid pentru startup-uri

Reporter, 10/22/2015 06:59:00 p.m.

Bucureştiul este nucleul afacerilor IT din România, dar la nivel european stă foarte prost. Capitala e la coada listei cu oraşe propice pentru dezvoltarea startup-urilor. E un paradox viu - avem specialişti, avem infrastructură digitală, dar nu sunt bani, iar atunci când sunt, vine statul să pună o piedică. O problemă uriaşă pentru startup-urile care vor să prindă rădăcini în România este tocmai birocraţia care îi blochează pe toţi printre dosare. Bucureștiul, teren arid pentru startup-uri
10/22/2015 06:59:00 p.m.

VIDEO. Dacia a lansat noul Logan Prestige

Reporter, 10/22/2015 06:59:00 p.m.

Dacia a lansat noua generaţie a Loganului Prestige. Costă 9.600 euro în varianta pe benzină şi 11.700 euro în cea pe motorină. VIDEO. Dacia a lansat noul Logan Prestige
10/22/2015 06:59:00 p.m.

BUSINESS CLUB. Bănci salvate cu banii deponenților

Reporter, 10/22/2015 06:00:00 p.m.

România este dată în judecată de Comisia Europeană pentru că nu aplică legislaţia europeană care prevede că la salvarea băncilor se pot folosi banii deponenţilor. Ăia cu bani mai mulţi. E pe modelul Ciprului, acolo unde banii aflaţi în bănci au fost folosiţi. Legislaţia trebuia adopată de ceva vreme, dar în România a fost trecută cu vederea. Tocmai pentru că impactul ei este major, cel puţin ca percepţie în ochii publicului larg. BUSINESS CLUB. Bănci salvate cu banii deponenților
10/22/2015 06:00:00 p.m.

Maestru bucătar francez, desemnat cel mai bun datorită stilului simplu de a găti

Reporter, 10/22/2015 05:59:00 p.m.

Arta culinară poate fi realizată din cele mai obişnuite ingrediente. O dovedeşte un maestru bucătar francez, desemnat recent cel mai bun din ţară. A ieşit în evidenţă tocmai prin stilul său de gătit - simplu, dar în egală măsură delicios, iar premiul i-a fost înmânat de una dintre cele mai prestigioase publicaţii de specialitate. Maestru bucătar francez, desemnat cel mai bun datorită stilului simplu de a găti
10/22/2015 05:59:00 p.m.

Elena Udrea şi-a studiat timp de șase ore noul dosar întocmit de DNA

Reporter, 10/22/2015 05:59:00 p.m.

De peste şase ore a avut nevoie Elena Udrea pentru a-şi citi dosarul pentru care procurorii DNA cer începerea urmăririi penale, reţinerea şi arestarea sa. La ora 16:30, uşile comisiei juridice, unde se află voluminosul dosar, au fost închise, iar fostul ministru a ieşit în faţa presei să dea explicaţii. Elena Udrea şi-a studiat timp de șase ore noul dosar întocmit de DNA
10/22/2015 05:59:00 p.m.

Aspirina, posibil remediu împotriva cancerului

Reporter, 10/22/2015 05:59:00 p.m.

Cel mai mare test din istorie, prin care specialiştii vor să stabilească dacă aspirina poate preveni reapariţia cancerului, a început în Marea Britanie. Aspirina, posibil remediu împotriva cancerului
10/22/2015 05:59:00 p.m.

VIDEO. Grădinița în care cade tavanul

Reporter, 10/22/2015 05:00:00 p.m.

100 de copii care învaţă la o grădiniţă din Constanţa sunt în fiecare zi în pericol. Prin acoperişul clădirii curge apă şi, recent, o bucată de tavan a căzut în baie. Conducerea grădiniţei spune că problemele sunt mai vechi, de cel puţin trei ani, şi că a tot cerut bani pentru reparaţii. Primarul interimar se scuză şi spune că nu ştie de ce aceşti bani nu au fost alocaţi, deoarece solicitările ar fi fost făcute în timp ce edil era Radu Mazăre VIDEO. Grădinița în care cade tavanul
10/22/2015 05:00:00 p.m.

Irina Begu și Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului de la Moscova

Reporter, 10/22/2015 05:00:00 p.m.

Perechea română Irina Begu/Monica Niculescu va juca finala de dublu a turneului de tenis de la Moscova (WTA), dotat cu premii totale de 702.900 dolari, după ce a trecut, joi, cu 6-4, 6-0, de cuplul sloveno-ceh Andreja Klepac/Katerina Siniakova, cap de serie numărul trei, în semifinalele probei, informează Agerpres. Irina Begu și Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului de la Moscova
10/22/2015 05:00:00 p.m.

Fostul director al RA-APPS, trimis în judecată

Reporter, 10/22/2015 05:00:00 p.m.

Fostul director al Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Surdu, şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bâgiu, au fost trimişi în judecată. Fostul director al RA-APPS, trimis în judecată
10/22/2015 05:00:00 p.m.

Alina Gorghiu cere demisia lui Gabriel Oprea

Reporter, 10/22/2015 05:00:00 p.m.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu îi cere ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, să furnizeze informațiile necesare cu privire la polițistul care a murit în accidentul de motocicletă și făcea parte din coloana sa oficială, punctând că, dacă nu lămurește urgent situația, soluția este demisia sau demiterea lui. Alina Gorghiu cere demisia lui Gabriel Oprea
10/22/2015 05:00:00 p.m.

Lider al Pieței Universității, mărturie despre evenimentele din iunie 1990: Nu mai puteai face altceva decât să îngenunchezi și să te rogi să nu fii omorât acolo

Reporter, 10/22/2015 05:00:00 p.m.

Unul dintre liderii studenţilor din iunie 1990, Mihai Gheorghiu a fost, joi, în studioul „24 de minute” - emisiune moderată de Florin Negruțiu şi difuzată pe site-ul www.digi24.ro. El a vorbit despre evenimentele petrecute în seara de 13 spre 14 iunie 1990. Iată un scurt fragment. Lider al Pieței Universității, mărturie despre evenimentele din iunie 1990: Nu mai puteai face altceva decât să îngenunchezi și să te rogi să nu fii omorât acolo
10/22/2015 05:00:00 p.m.

Paradisul tinerilor care caută slujbe bine plătite în IT

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

Cluj-Napoca devine încet, dar sigur, paradisul celor care caută slujbe bine plătite, în domeniul tehnologiei. În mai puţin de o lună, de când a început anul universitar, angajatorii au oferit peste trei mii de locuri de muncă. Paradisul tinerilor care caută slujbe bine plătite în IT
10/22/2015 03:59:00 p.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 22 octombrie

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

Poliţia Română confirmă, după două zile, că poliţistul mort marţi seara făcea parte din coloana oficiala a vicepremierului Gabriel Oprea, care nu ar avea dreptul la antemergător, decât în situaţii care ţin de siguranţa naţională. Vicepremierul nu a dat nicio explicaţie şi nu a apărut în public de la accident. Răspunsuri caută şi procurorii care au deschis o ancheta pentru ucidere din culpă. Poliţistul de 26 de ani a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată în astfalt, semnalizată. Aceasta şi alte ştiri importante ale zilei în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii de 22 octombrie. VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 22 octombrie
10/22/2015 03:59:00 p.m.

Datele private: O plângere împotriva Facebook, considerată admisibilă în Austria

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

O curte de apel din Austria a apreciat miercuri drept admisibilă „cu titlu individual” o plângere a juristului austriac Max Schrems împotriva rețelei sociale Facebook, deschizând calea unui prim proces civil privind utilizarea datelor personale, relatează AFP, citată de Agerpres. Datele private: O plângere împotriva Facebook, considerată admisibilă în Austria
10/22/2015 03:59:00 p.m.

Naufragiu pe un râu din China

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

Accident naval în China, unde o barjă s-a răsturnat în mijlocul unui râu. Nava transporta câteva tone de pietriş, iar încărcătura nu a fost distribuită uniform. Prin urmare, s-a deplasat în timpul navigării şi din cauza modificării centrului de greutate, barja s-a înclinat puternic. În scurt timp s-a răsturnat şi tonele de pietriş au ajuns pe fundul apei. Presa chineză nu spune, însă, nimic despre soarta marinarilor de la bord. Naufragiu pe un râu din China
10/22/2015 03:59:00 p.m.

Semifinalele şi finala Cupei Mondiale la Rugby se văd, în exclusivitate, la Digi Sport

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

Careul celor patru aşi din rugby-ul mondial este complet, iar Digi Sport difuzează, sâmbătă, 24 octombrie şi duminică, 25 octombrie, penultima fază a celei mai importante competiţii a sportului cu balonul oval. Semifinalele şi finala Cupei Mondiale la Rugby se văd, în exclusivitate, la Digi Sport
10/22/2015 03:59:00 p.m.

Atac într-o şcoală din Suedia

Reporter, 10/22/2015 03:59:00 p.m.

Atac într-o şcoală din sud-vestul Suediei. Un bărbat înarmat cu o sabie a înjunghiat mortal un profesor şi un elev şi a rănit alţi doi oameni, un elev şi un adult. Atac într-o şcoală din Suedia
10/22/2015 03:59:00 p.m.

Motociclist la Poliția Rutieră fără permis

Reporter, 10/22/2015 02:59:00 p.m.

Anchetă la Inspectoratul de Poliţie Ilfov, după ce s-a descoperit că un agent era folosit în misiuni cu motocicleta, deşi nu avea permis. Acum, anchetatorii vor să stabilească exact cum a fost posibil aşa ceva. Motociclist la Poliția Rutieră fără permis
10/22/2015 02:59:00 p.m.

2015 ar putea fi cel mai călduros an din istorie

Reporter, 10/22/2015 02:59:00 p.m.

Efectele încălzirii globale sunt tot mai evidente, atrag atenţia cercetătorii americani. 2015 ar putea deveni cel mai călduros an de când există statisticile meteo, adică din 1880. 2015 ar putea fi cel mai călduros an din istorie
10/22/2015 02:59:00 p.m.

Valeriu Streleț: R. Moldova ar putea să intre într-un alt model de integrare, altul decât cel european

Reporter, 10/22/2015 02:59:00 p.m.

Premierul liberal-democrat de la Chișinău, Valeriu Streleț, a atras atenția, în discursul său ținut în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Madrid, asupra pericolului ce planează asupra Republicii Moldova în cazul unor alegeri anticipate, alegeri dorite de formațiunile de stânga proruse. Valeriu Streleț: R. Moldova ar putea să intre într-un alt model de integrare, altul decât cel european
10/22/2015 02:59:00 p.m.

Circa 40% din pierderile de natură energetică în România se realizează la clădiri, în special la blocurile vechi

Reporter, 10/22/2015 02:00:00 p.m.

Aproximativ 40% din pierderile de natură energetică în România se realizează la clădiri, în special la blocurile construite înainte de 1990, care sunt mari consumatoare ineficiente de energie, iar în prezent încă se mai construiesc condominii și blocuri după metoda tradițională, nefiind stimulat modul inteligent de alimentare și consum de energie, a declarat joi vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, informează Agerpres. Circa 40% din pierderile de natură energetică în România se realizează la clădiri, în special la blocurile vechi
10/22/2015 02:00:00 p.m.

Arta culinară stă în ingrediente obișnuite

Reporter, 10/22/2015 02:00:00 p.m.

Arta culinară poate fi realizată din cele mai obişnuite ingrediente. O dovedeşte un maestru bucătar francez, desemnat recent cel mai bun din ţară. A ieşit în evidenţă tocmai prin stilul său de gătit - simplu, dar în egală măsură delicios, iar premiul i-a fost înmânat de una dintre cele mai prestigioase publicaţii de specialitate. Arta culinară stă în ingrediente obișnuite
10/22/2015 02:00:00 p.m.

Slovenia | 12.600 de refugiați în 24 de ore

Reporter, 10/22/2015 02:00:00 p.m.

Un nou record a fost doborât în criza refugiaţilor - 12.600 de oameni au ajuns în Slovenia în doar 24 de ore. Recordul îl depăşeşte pe cel înregistrat luna trecută în Ungaria, când în ţară au intrat, într-o singură zi, zece mii de persoane. Slovenia | 12.600 de refugiați în 24 de ore
10/22/2015 02:00:00 p.m.

Marty, un DeLorean care face drifturi singur

Reporter, 10/22/2015 02:00:00 p.m.

Tribut pentru seria „Înapoi în Viitor”. Mai mulţi studenţi de la Universitatea Stanford au luat o maşină asemănătoare aceleia din film, i-au pus un motor electric, computere puternice şi au „învăţat-o” să facă singură derapaje controlate. Mai mult, studenţii au botezat vehiculul autonom „Marty”, după personajul principal din trilogie, jucat de Michael J. Fox. Rezultatul este spectaculos. Marty, un DeLorean care face drifturi singur
10/22/2015 02:00:00 p.m.

Maşina unui român, vedetă la cel mai mare salon auto din Europa

Reporter, 10/22/2015 02:00:00 p.m.

Inventivitatea şi talentul unui român i-au uimit pe vizitatorii celui mai mare salon auto din Europa. Bărbatul din Mureş, pasionat de tâmplărie, a construit o maşină funcţională din lemn de frasin pe care a botezat-o Julia, după numele soţiei. Mii de oameni au admirat maşina cât timp a stat la Frankfurt alături de giganţii industriei auto. Maşina unui român, vedetă la cel mai mare salon auto din Europa
10/22/2015 02:00:00 p.m.

Cetatea Brașovului, obiectiv turistic închis

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Este unul dintre cele mai mari obiective turistice ale Braşovului şi chiar ar putea primi câteva mii de vizitatori, dar este închis publicului. Vorbim despre Cetatea Braşovului aflată în proprietatea SIF Transilvania şi pe care Primăria a vrut să o cumpere în această primăvară, pentru a o reabilita şi a o introduce în circuitul turistic. Cetatea Brașovului, obiectiv turistic închis
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Atac cibernetic la adresa șefului CIA

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Atac cibernetic fără precedent îndreptat împotriva şefului spionilor americani. CIA recunoaşte că adresa personală de e-mail a directorului John Brennan a fost spartă de un hacker. Atac cibernetic la adresa șefului CIA
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Lentilele de contact de pe internet, periculoase

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Atenţie de unde vă cumpăraţi lentilele de contact, avertizează medicii oftalmologi. Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital şi riscă să îşi piardă un ochi, din cauza unei puternice infecţii. Medicii spun că de vină ar fi lentilele de contact pe care tânărul şi le-a cumpărat de pe internet. Lentilele de contact de pe internet, periculoase
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Polițistul care a murit după ce a căzut într-o groapă era în coloana lui Gabriel Oprea

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Poliția a confirmat astăzi că polițistul de la Brigada Rutieră care a murit după ce a căzut într-o groapă era în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Polițistul care a murit după ce a căzut într-o groapă era în coloana lui Gabriel Oprea
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Întâi petrecere, apoi scandal

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Scandal în comuna gorjeană Turburea, după o petrecere organizată pentru pensionari de către primar. Edilul a cumpărat mâncare şi băutură şi abia după două săptămâni le-a cerut consilierilor locali să aprobe plata a șase mii de lei, bani pe care deja îi cheltuise. Consilierii au refuzat să voteze, de teamă că ar comite o ilegalitate. La şedinţă au venit şi pensionari care n-au fost invitaţi şi i-au reproşat primarului acest lucru. Întâi petrecere, apoi scandal
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Demisie la vârful Ministerului Educației, după o declarație controversată

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Secretarul de stat din ministerul Educației Vasile Șălaru a demisionat astăzi, după ce a fost criticat pentru o declarație controversată făcută la Deva. Demisie la vârful Ministerului Educației, după o declarație controversată
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Bilete la Untold Festival 2016, de vânzare

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Clujul se pregăteşte deja pentru a doua ediţie a celui mai mare eveniment de muzică electro și trance din estul Europei, Festivalul Untold. Acesta va avea loc în perioada 4-7 august 2016, iar primele cinci mii de abonamente vor fi puse în vânzare începând de mâine. Bilete la Untold Festival 2016, de vânzare
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Clinică dentară modernizată cu bani din donații

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Condiții de cinci stele pentru pacienții cu probleme dentare care ajung la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Pentru prima dată în ultimii 40 de ani, secția de stomatologie și chirurgie orală a fost complet modernizată. Banii au provenit din donaţii. Clinică dentară modernizată cu bani din donații
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Orașul în care câinii merg în autobuz cu bilet

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

La Cluj-Napoca, orice câine poate călători legal cu mijloacele de transport în comun. Condiţia este ca stăpânul să cumpere un bilet care costă doi lei şi să nu urce îin autobuzele, tramvaiele sau troleibuzele aglomerate. Cine nu respectă noile reguli riscă să plătească amenzi între 100 şi 500 de lei. Orașul în care câinii merg în autobuz cu bilet
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Cum se face recuperarea în cazul parezelor

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Accidentele vasculare cerebrale sunt tot mai frecvente în rândul tinerilor. Pentru a scăpa de paralizia totală sau parţială a membrelor, de exemplu, după un asemenea accident, recuperarea este esenţială. Care sunt paşii pentru revenirea la o viaţă normală, spune Oana Minculescu, kinetoterapeut. Cum se face recuperarea în cazul parezelor
10/22/2015 01:59:00 p.m.

Șomeri somați să dea înapoi indemnizația de șomaj

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Sunt şomeri şi au de dat bani înapoi statului. Unii dintre ei, chiar mii de lei. Este vorba despre aproximativ 200 de persoane din judeţul Braşov, care sunt suspectate că au avut câştiguri suplimentare. Oamenii spun că au obţinut banii respectivi înainte de modificarea de anul trecut a legii, care le permite şomerilor să aibă venituri de maximum 500 de lei. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă este de altă părere. Acum, pentru dobânzi de cel mult o sută de lei, şomerii ar putea să dea înapoi întreaga indemnizaţie. Șomeri somați să dea înapoi indemnizația de șomaj
10/22/2015 01:59:00 p.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 22 octombrie

Reporter, 10/22/2015 01:59:00 p.m.

Avertisment al Fondului Monetar Internaţional. Reducerile de taxe şi creşterile de salarii care vor avea loc anul viitor vor înrăutăţi situaţia finanţelor publice ale României. Dacă Guvernul nu va găsi bani ca să compenseze scăderea de venituri bugetare, în 2016 vom ajunge la un deficit de 3% din Produsul Intern Brut. Aceasta şi alte ştiri importante ale momentului în jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii de 22 octombrie. VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al dimineţii, 22 octombrie
10/22/2015 01:59:00 p.m.

24 de minute. Cum m-am întâlnit cu minerii: mărturia unuia dintre liderii Pieței Universității

Reporter, 10/22/2015 09:59:00 a.m.

Vorbim despre rana deschisă a României, mineriada din 1990. Invitat Mihai Gheorghiu, cel care a deschis balconul Universităţii. 24 de minute. Cum m-am întâlnit cu minerii: mărturia unuia dintre liderii Pieței Universității
10/22/2015 09:59:00 a.m.

Anul 2045, în viziunea savanților

Reporter, 10/22/2015 09:59:00 a.m.

Savanţii de la universitatea americană MIT se gândesc deja cum va arăta lumea de peste 30 de ani. Cercetătorii spun că laptopurile, telefoanele şi tabletele vor dispărea, deoarece oamenii vor putea comunica direct cu lumea digitală. Asta pentru că ne vom putea conecta creierul direct la reţeaua de calculatoare, iar roboţii vor fi mai umani şi mai inteligenţi. Anul 2045, în viziunea savanților
10/22/2015 09:59:00 a.m.

Tribunal pentru terorism, pe masa ONU

Reporter, 10/22/2015 09:59:00 a.m.

Spania face noi demersuri pentru crearea unui tribunal penal internaţional pentru terorişti, a anunţat ministrul de Externe de la Madrid. Declaraţia a fost făcută după o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul căreia victimele unor atentate teroriste au vorbit despre experienţa lor. Tribunal pentru terorism, pe masa ONU
10/22/2015 09:59:00 a.m.

FMI avertizează Guvernul: efecte negative ale creșterilor salariale și taxelor scăzute

Reporter, 10/22/2015 09:59:00 a.m.

Avertisment al Fondului Monetar Internaţional după vizita experţilor la Bucureşti. Reducerile de taxe şi creşterile de salarii care vor avea loc în 2016 vor înrăutăţi situaţia finanţelor publice ale României dacă Guvernul nu găseşte bani ca să acopere golul bugetar din anii viitori. FMI avertizează Guvernul: efecte negative ale creșterilor salariale și taxelor scăzute
10/22/2015 09:59:00 a.m.

Cererea denunțătorilor din procesul Gala Bute de a beneficia de pedepse reduse a fost respinsă

Reporter, 10/22/2015 09:00:00 a.m.

Decizie suprinzătoare a judecătorilor din dosarul Gala Bute. Aceştia au respins cererea celor patru denunţători de judecare a procesului în procedură simplificată. Cererea denunțătorilor din procesul Gala Bute de a beneficia de pedepse reduse a fost respinsă
10/22/2015 09:00:00 a.m.

Noi audieri în dosarul Mineriadei. Miron Cozma va ajunge la Parchet

Reporter, 10/22/2015 09:00:00 a.m.

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, şi Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), au fost puşi sub acuzare pentru crime împotriva umanităţii. Cei doi sunt anchetaţi în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Procurorii Parchetului General continuă audierile în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Surse judiciare spun că au fost citaţi oameni care atunci dețineau puterea şi care ar putea să răspundă la întrebările cheie, cum ar fi „Cine a chemat ortacii în Capitală?”. Miron Cozma, liderul minerilor din 1990, va ajunge la Parchet. Noi audieri în dosarul Mineriadei. Miron Cozma va ajunge la Parchet
10/22/2015 09:00:00 a.m.

Joe Biden, vicepreședintele SUA, nu candidează la Casa Albă

Reporter, 10/22/2015 09:00:00 a.m.

Joe Biden a pus capăt zvonurilor care au circulat în ultimele luni cu privire la intrarea sa în cursa pentru Casa Albă. Joe Biden, vicepreședintele SUA, nu candidează la Casa Albă
10/22/2015 09:00:00 a.m.

Românii nu mai pot trăi fără smartphone

Reporter, 10/22/2015 09:00:00 a.m.

Dispozitivele inteligente schimbă modul în care oamenii comunică, lucrează și se distrează. De câte ori ați ieșit în oraș și ați observat că la masa vecină oamenii nu vorbeau între ei pentru că erau ocupați să stea... pe facebook? Interesant este că, aproape toți cei care au un telefon inteligent declară că îl folosesc strict să dea telefoane, adică pentru funcţia lor de bază, arată un studiu realizat de Ernst & Young. Românii nu mai pot trăi fără smartphone
10/22/2015 09:00:00 a.m.

Toyota anunță lansarea celui mai mic SUV al mărcii

Reporter, 10/22/2015 09:00:00 a.m.

Încă o maşină de oraş, îşi va arăta agilitatea pe străzile aglomerate. Toyota anunţă, oficial, că va lansa un SUV mic, rival al lui Nissan Juke. Conceptul C-HR, prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Paris, și reeditat anul acesta la Salonul Auto de la Frankfurt, dovedește planurile japonezilor pentru un SUV poziționat sub actualul RAV4. Toyota anunță lansarea celui mai mic SUV al mărcii
10/22/2015 09:00:00 a.m.

Românii se mută în Ungaria

Reporter, 10/22/2015 08:15:00 a.m.

Tot mai mulţi români îşi fac bagajele şi se mută la vecini, în Ungaria. De exemplu, aproape jumătate dintre locuitorii unui mic sat de lângă frontieră sunt acum români. Asta în condiţiile în care, în urmă cu patru ani, erau mai puţin de 10%. Oamenii îşi cumpără case peste graniţă la acelaşi preţ cu care ar lua un apartament într-o zonă modestă din Oradea. Românii se mută în Ungaria
10/22/2015 08:15:00 a.m.

DIGIMATINAL | YouTube introduce un abonament lunar

Reporter, 10/22/2015 08:15:00 a.m.

Youtube renunta la reclame, dar contracost. Site-ul va lansa un serviciu premium, numit Youtube Red, pentru cei ce nu vor să fie întrerupţi de mesaje publicitare atunci când se uită la videoclipuri. Preţul va fi de 10 dolari pe lună. DIGIMATINAL | YouTube introduce un abonament lunar
10/22/2015 08:15:00 a.m.

CIFRA ZILEI | 2,4 lei, diferența de preț dintre mașinile Volskwagen și Renault la licitația pentru dotarea Poliției Române

Reporter, 10/22/2015 07:45:00 a.m.

Cifra zilei arată cât de mică a fost diferenţa dintre câștigătorul licitației pentru dotarea Poliției Române, importatorul mărcilor grupului Volskwagen, și următorul înscris. CIFRA ZILEI | 2,4 lei, diferența de preț dintre mașinile Volskwagen și Renault la licitația pentru dotarea Poliției Române
10/22/2015 07:45:00 a.m.

Benjamin Netanyahu: Palestinienii, vinovaţi de Holocaust. Germania îl contrazice

Reporter, 10/22/2015 07:45:00 a.m.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut o declarație uimitoare: „Hitler nu voia să-i extermine pe evrei, ci dorea doar să îi expulzeze din Europa”. Netanyahu a pretins că ideea Holocaustului ar fi venit de la muftiul Ierusalimului din anii '40. După ce inclusiv Germania a reacţionat şi a precizat că este singura responsabilă pentru imensa tragedie a evreilor, premierul israelian a revenit asupra propriei declaraţii. Benjamin Netanyahu: Palestinienii, vinovaţi de Holocaust. Germania îl contrazice
10/22/2015 07:45:00 a.m.

HOROSCOP. Leii vor rezolva probleme financiare, iar Capricornii pot pleca într-o excursie

Reporter, 10/22/2015 07:14:00 a.m.

Taurii au o zi excelentă, iar Gemenii se bazează astăzi pe intuiţie. Astăzi este aniversată Catherine Deneuve, una dintre cele mai frumoase şi respectate actrițe din industria filmului francez. S-a născut la 22 octombrie 1943. HOROSCOP. Leii vor rezolva probleme financiare, iar Capricornii pot pleca într-o excursie
10/22/2015 07:14:00 a.m.

Rectorul UMF Iași a demisionat în plin scandal al admiterii studenților străini

Reporter, 10/22/2015 07:00:00 a.m.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi a demisionat, în urma scandalului admiterii studenților străini. Acesta a recunoscut că procesul admiterii a fost fraudat de angajați ai instituției. Demisia i-a fost înmânată ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, care a spus că o comisie de disciplină îi verifică pe toţi cei implicaţi în scandal. Rectorul UMF Iași a demisionat în plin scandal al admiterii studenților străini
10/22/2015 07:00:00 a.m.

ANM va avea activităţi de securitate naţională

Reporter, 10/22/2015 07:00:00 a.m.

Parlamentul a decis ca ANM să aibă activităţi de securitate naţională. Asta înseamnă că, în cazul unui accident chimic sau nuclear, ANM va monitoriza zonele şi norii poluaţi. ANM va avea activităţi de securitate naţională
10/22/2015 07:00:00 a.m.

Judecător ieșean reținut pentru trafic de influență. Ar fi avut legături cu Vlad Filat

Reporter, 10/22/2015 06:45:00 a.m.

Dan Anton, judecătorul ieșean acuzat de trafic de influenţă, a fost adus la Bucureşti după ce anchetatorii i-au percheziţionat ore în şir casa şi biroul. Procurorii au plecat cu mai multe documente. El le-ar fi cerut unor oameni de afaceri bani pentru a interveni la fostul premier moldovean Vlad Filat pentru ca aceştia să deschidă o bancă în Chişinău. Judecător ieșean reținut pentru trafic de influență. Ar fi avut legături cu Vlad Filat
10/22/2015 06:45:00 a.m.

Astăzi se dă decizia în procesul Traian Băsescu – Sorin Roșca Stănescu

Reporter, 10/22/2015 06:30:00 a.m.

Astăzi se dă decizia în procesul în care fostul preşedinte Traian Băsescu îl acuză pe fostul senator Sorin Roşca Stănescu de afirmaţii calomnioase. Decizia nu este definitivă, şi poate fi contestată. Astăzi se dă decizia în procesul Traian Băsescu – Sorin Roșca Stănescu
10/22/2015 06:30:00 a.m.

Anchetă în cazul poliţistului mort. Între timp, groapa a fost acoperită de muncitori

Reporter, 10/22/2015 12:47:00 a.m.

Procurorii bucureşteni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul polițistului rutier care a murit aseară, după ce intrat cu motocicleta într-o groapă din centrul Capitalei. Anchetatorii vor să afle daca era în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, aşa cum susţin colegii poliţistului şi dacă cineva se face vinovat de moartea lui. La mai puţin de 24 ore de la tragedie, groapa a fost acoperită de muncitori. Anchetă în cazul poliţistului mort. Între timp, groapa a fost acoperită de muncitori
10/22/2015 12:47:00 a.m.

Impozitul pe dividende va scădea de anul viitor

Reporter, 10/21/2015 11:48:00 p.m.

Liderii partidelor politice din coaliţia de guvernare au căzut de acord asupra reducerii acestui impozit, de la 16%, cât este în prezent, la 5%. Impozitul pe dividende va scădea de anul viitor
10/21/2015 11:48:00 p.m.

CNADNR: Autostrada Deva-Lugoj, blocată de lilieci

Reporter, 10/21/2015 11:48:00 p.m.

Un alt şantier de autostradă cu probleme este cel dintre Deva şi Lugoj. Lucrările au fost oprite pentru că nu există o autorizaţie de mediu. Directorul CNADNR spune că vina este a firmei care a executat studiul de fezabilitate şi care a ignorat faptul că şoseaua trece printr-o zonă în care trăieşte o specie protejată de lilieci. Între timp, respectiva firmă a intrat în insolvenţă iar proiectul a fost refăcut de constructor. CNADNR: Autostrada Deva-Lugoj, blocată de lilieci
10/21/2015 11:48:00 p.m.

CNADNR zice că Impregilo a executat prost lucrarea la autostrada Sibiu-Orăştie

Reporter, 10/21/2015 11:48:00 p.m.

Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România susţine că autostrada Sibiu - Orăştie a luat-o la vale din cauza constructorului, care nu a respectat proiectul. Directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, spune că firma italiană Impregilo nu ar fi pus, pe o porţiune, 3 metri de piatră care să stabilizeze fundaţia drumului. Deşi a executat lucrarea defectuos, compania italiană şi-a încasat banii de la CNADNR. CNADNR zice că Impregilo a executat prost lucrarea la autostrada Sibiu-Orăştie
10/21/2015 11:48:00 p.m.

Biziday. Și la sat găsești de lucru

Reporter, 10/21/2015 10:47:00 p.m.

Când toată lumea caută se mute la oraş pentru a găsi un loc de muncă mai bine plătit, în vestul ţării lucrurile se mai întâmplă şi pe dos. Companiile oferă excursii în străinătate, abonamente la săli de sport, cazare plătită și bonusuri pentru cunoștințe de limbi străine celor care sunt dispuşi să plece de la oraş şi să muncească în localităţile mai mici din Transilvania. Peste 50 de companii adunate la un târg de cariera care se ţine la Cluj Napoca au peste o mie de astfel de oferte. Biziday. Și la sat găsești de lucru
10/21/2015 10:47:00 p.m.

C. T. Popescu: Ce a făcut Ion Iliescu în 14 iunie 1990 a fost continuarea reflexelor şi politicii sale de-o viaţă

Reporter, 10/21/2015 10:47:00 p.m.

Minerii au venit în Piaţa Universităţii chitiţi să bată oameni, să plece cu un trofeu în Valea Jiului, a afirmat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu. El a dezvăluit cum a trăit evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 şi a subliniat că, mai mult decât orice chemare a lui Ion Iliescu, minerii ar fi venit oricum la Bucureşti având în vedere întreruperea emisiei TVR. C. T. Popescu: Ce a făcut Ion Iliescu în 14 iunie 1990 a fost continuarea reflexelor şi politicii sale de-o viaţă
10/21/2015 10:47:00 p.m.

Gimnasta Cătălina Ponor s-a operat la Viena

Reporter, 10/21/2015 09:47:00 p.m.

Sportiva Cătălina Ponor, marea absență a echipei României la Mondialele de gimnastică artistică de la Glasgow, a suferit o intervenție chirurgicală la un picior, la Viena, și va reveni sâmbătă în țară. Gimnasta Cătălina Ponor s-a operat la Viena
10/21/2015 09:47:00 p.m.

Care sunt costurile intervenției militare a Rusiei în Siria

Reporter, 10/21/2015 09:47:00 p.m.

Rusia cheltuieşte cel puţin două milioane şi jumătate de dolari pe zi pentru intervenţia din Siria, arată estimările companiei de analiză IHS Jane. Care sunt costurile intervenției militare a Rusiei în Siria
10/21/2015 09:47:00 p.m.

Tribunalul a decis: Sorin Oprescu rămâne în arest

Reporter, 10/21/2015 09:47:00 p.m.

Tribunalul București a decis miercuri ca primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Tribunalul a decis: Sorin Oprescu rămâne în arest
10/21/2015 09:47:00 p.m.

Rusoaicele au început să facă acasă mozzarella, brie şi camembert

Reporter, 10/21/2015 08:48:00 p.m.

De când cu embargoul pe alimentele europene, ruşii descoperă că sunt şi ei puţin francezi. Sau italieni. Fiindcă specialităţile de brânză au dispărut din magazine, rusoaicele au început să facă acasă mozzarella, brie şi camembert. Rusoaicele au început să facă acasă mozzarella, brie şi camembert
10/21/2015 08:48:00 p.m.

Ungurii lucrează din nou la gardul de la granița cu România

Reporter, 10/21/2015 08:48:00 p.m.

Ungaria pare să fi reluat lucrările la gardul de la graniţa cu România, la o săptămână după ce anunţa că renunţă, temporar, la construcţia acestuia. În zona Cenad, pe fâşia verde dintre cele două ţări, militarii maghiari fac măsurători şi marchează traseul cu ţăruşi. Cel mai probabil, autorităţile de la Budapesta iau măsuri preventive pentru cazul în care valul de imigranţi din Serbia îşi va schimba din nou traseul şi se va îndrepta către România. Ungurii lucrează din nou la gardul de la granița cu România
10/21/2015 08:48:00 p.m.

A doua rectificare bugetară din 2015. Ministerul Transporturilor pierde 1,6 miliarde de lei

Reporter, 10/21/2015 08:48:00 p.m.

Ministerul Transporturilor pierde bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an. O variantă de lucru a proiectului pe care Guvernul urmează să-l aprobe vineri arată că bugetul ministerului care se ocupă de autostrăzile, drumurile naţionale şi căile ferate ale României se micşorează cu 1,6 miliarde de lei. A doua rectificare bugetară din 2015. Ministerul Transporturilor pierde 1,6 miliarde de lei
10/21/2015 08:48:00 p.m.

Moment istoric pentru România, după 25 de ani. Ion Iliescu, tras la răspundere pentru Mineriadă

Reporter, 10/21/2015 07:49:00 p.m.

Moment istoric pentru România. După 25 de ani, Ion Iliescu este tras la răspundere pentru cel mai dureros moment al anilor de libertate - Mineriada. Acuzaţia: infracţiuni contra umanităţii. Oficial, până acum - 4 crime, neoficial - aproape 100. Tineri sau bătrâni deopotrivă au fost bătuţi cu bâte, târnocoape şi topoare pentru că au ieşit în stradă să-şi susţină idealul anticomunist. Moment istoric pentru România, după 25 de ani. Ion Iliescu, tras la răspundere pentru Mineriadă
10/21/2015 07:49:00 p.m.

Toyota cheamă în service 6,5 milioane de mașini

Reporter, 10/21/2015 07:49:00 p.m.

Volkswagen nu e singurul care trebuie să-şi cheme clienţii în service. Japonezii de la Toyota tocmai au anunţat că recheamă 6,5 milioane de maşini pentru a remedia o defecţiune la comutatorul geamurilor. Există riscul unui scurtcircuit, butonul se poate supraîncălzi şi, în final, se topește. Toyota cheamă în service 6,5 milioane de mașini
10/21/2015 07:49:00 p.m.

Doar 7% dintre români îşi achită online facturile la utilităţi sau fac cumpărături la distanţă

Reporter, 10/21/2015 06:39:00 p.m.

Românii sunt printre codaşii Europei la plăţi online. Doar 7% la sută îşi achită astfel utilităţile sau fac diverse cumpărături la distanţă. Bancherii îşi recunosc o parte din vină, pentru că au menţinut tarife prea mari pentru serviciile online. O altă explicaţie este că românii se tem să nu le fie furaţi banii sau să le fie sparte conturile în urma unor plăţi prin internet banking. Doar 7% dintre români îşi achită online facturile la utilităţi sau fac cumpărături la distanţă
10/21/2015 06:39:00 p.m.

Un stat membru NATO vrea să renunțe la avioanele F-35

Reporter, 10/21/2015 06:38:00 p.m.

Canada ar putea renunţa la comanda de 60 de avioame militare americane F-35. Viitorul premier Justin Trudeau, liderul partidului liberal care a câştigat alegerile canadiene, spune că ţara sa nu are nevoie de avioane atât de scumpe. Un stat membru NATO vrea să renunțe la avioanele F-35
10/21/2015 06:38:00 p.m.

Business Club. Au dispărut documente din dosarul Volkswagen

Reporter, 10/21/2015 06:38:00 p.m.

Problemele pe care le are Volkswagen cu legea se complică. Autorităţile germane spun că o serie de documente legate de scandalul emisiilor au dispărut. E vorba de un dosar care conţinea documente interne, printre care şi mai multe înscrisuri ale autorităților pe tema problemelor legale de la Volkswagen. Business Club. Au dispărut documente din dosarul Volkswagen
10/21/2015 06:38:00 p.m.

METEO. Ploi, mai ales în sud şi sud-est

Reporter, 10/21/2015 06:38:00 p.m.

Norii vor strânge rândurile mai ales în sudul și sud-estul țării unde va ploua. Totodată, pe crestele montane înalte, trecător pot apărea ninsori slabe. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şI 17 grade. METEO. Ploi, mai ales în sud şi sud-est
10/21/2015 06:38:00 p.m.

Complexul Energetic Oltenia ameninţă că dă în judecată Fiscul

Reporter, 10/21/2015 06:38:00 p.m.

Managerul Complexului Energetic Oltenia ameninţă că dă în judecată Fiscul, după ce instituţia a anunţat pe site că va executa silit compania. Complexul Energetic Oltenia ameninţă că dă în judecată Fiscul
10/21/2015 06:38:00 p.m.

Taxă pentru energia din gunoi

Reporter, 10/21/2015 06:38:00 p.m.

Românii ar putea plăti o nouă taxă în factura la energie electrică. Producătorii de energie din biomasă şi biogaz cer Guvernului aprobarea unei subvenţii, pe modelul certificatelor verzi. Taxa vine în schimbul gunoiului pe care centralele care funcţionează cu biomasă îl vor arde ca să producă apă caldă şi căldură. Promisiunea este că preţul agentului termic astfel obţinut va fi cu 10% mai mic. Taxă pentru energia din gunoi
10/21/2015 06:38:00 p.m.

Cine este Bogdan Buzăianu, omul de afaceri controversat care apare în noul dosar al Elenei Udrea

Reporter, 10/21/2015 05:37:00 p.m.

Al treilea dosar penal deschis pe numele Elenei Udrea îl readuce în prim plan şi pe Bogdan Buzăianu, unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România, care s-ar fi îmbogăţit prin cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica şi revânzarea ei la preţuri astronomice. Acum, surse judicare susţin că Bogdan Buzăianu i-ar fi plătit Elenei Udrea 5 milioane de dolari pentru a-şi proteja contractul cu producătorul de energie. Omul de afaceri nu a putut fi contactat. Cine este Bogdan Buzăianu, omul de afaceri controversat care apare în noul dosar al Elenei Udrea
10/21/2015 05:37:00 p.m.

Dumitru Dragomir, martor în dosarul de șantaj. El a dat declarații în procesul Antena Group – RCS & RDS

Reporter, 10/21/2015 05:37:00 p.m.

Mărturii importante în procesul de şantaj al Antena Group. Dumitru Dragomir le-a povestit judecătorilor că Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, i-a cerut să îl convingă pe administratorul RCS & RDS să accepte un contract prestabilit pentru retransmiterea pe cablu a posturilor din grupul Intact. Chemat în instanţă în calitate de martor, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a declarat că a fost folosit pentru ca Sorin Alexandrescu să îl şantejeze pe administratorul companiei de cablu. Dumitru Dragomir, martor în dosarul de șantaj. El a dat declarații în procesul Antena Group – RCS & RDS
10/21/2015 05:37:00 p.m.

Cum vede presa internaţională punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu 

Reporter, 10/21/2015 05:37:00 p.m.

Punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu a avut impact şi peste hotare. "Ion Iliescu, urmărit pentru crime împotriva umanităţii" este titlul care poate fi găsit în paginile aproape tuturor marilor publicaţii occidentale. Cum vede presa internaţională punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu
10/21/2015 05:37:00 p.m.

Sondaj printre șoferi pe tema autostrăzii Sibiu-Pitești

Reporter, 10/21/2015 04:37:00 p.m.

Sondaj printre şoferi pentru construirea unei autostrăzi. Compania Naţională de Drumuri vrea să afle câţi şoferi circula zilnic intre Sibiu-Piteşti şi cât de folositoare ar fi o autostradă pe această rută. Aşa că sute de şoferi au fost opriţi în trafic, la intrarea pe Valea Oltului, ca să răspundă unor întrebări privind traficul rutier. Sondaj printre șoferi pe tema autostrăzii Sibiu-Pitești
10/21/2015 04:37:00 p.m.

VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 21 octombrie

Reporter, 10/21/2015 04:37:00 p.m.

Ion Iliescu este acuzat de crime împotriva umanităţii. Ce spunea fostul preşedinte despre minerii din iunie 1990, într-un interviu exclusiv Digi24: “Minerii nu puteau fi dirijaţi de nimeni şi stopaţi de nimeni. Şi a fost un factor care nu ne-a favorizat din acest punct de vedere... Pentru că a apărut această imagine că noi am manipulat minerii ca să înăbuşe exprimarea liberă. E o imagine falsă. Dar trebuie înţeleşi şi ei, ca (şi) corp profesional, că trebuiau să se afirme şi lumea să-i ia în seamă.” VIDEO. Jurnalul EXCLUSIV ONLINE al după-amiezii, 21 octombrie
10/21/2015 04:37:00 p.m.

Toate modelele Volkswagen cu motoare diesel Euro 5, oprite de la vânzare inclusiv în România

Reporter, 10/21/2015 04:37:00 p.m.

Volkswagen opreşte de la vânzare toate maşinile diesel cu motoare Euro 5. Este vorba de modelele afectate de scandalul Dieselgate. Toate modelele Volkswagen cu motoare diesel Euro 5, oprite de la vânzare inclusiv în România
10/21/2015 04:37:00 p.m.

Prima vizită externă a lui Bashar al Assad din 2011, la Vladimir Putin

Reporter, 10/21/2015 03:36:00 p.m.

O vizită-surpriză la Moscova. Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a dus la Kremlin să-i mulţumească personal lui Vladimir Putin pentru sprijinul militar pe care îl acordă regimului său. Liderul de la Damasc i-a transmis preşedintelui rus că fără intervenţia Rusiei în această ţară, „terorismul s-ar fi răspândit”. Aceasta este prima vizită pe care Bashar al-Assad o face în afara ţării de la începutul războiului civil din Siria, în urmă cu patru ani şi jumătate. Prima vizită externă a lui Bashar al Assad din 2011, la Vladimir Putin
10/21/2015 03:36:00 p.m.