Arcon a crescut la 2 luni cu 23%

Grupul Arcon, unul dintre cei mai importanti jucatori din zona productiei de termo si hidroizolatii, a inceput anul in crestere, atat in tara cat si la export. „2015 a inceput bine pentru noi, avem o crestere de 23 de procente fata de perioada similara a anului trecut. Evolutia pozitiva este datorata unei usoare dezmortiri a pietei, dar si introducerii in reteaua de distributie a noii game de adezivi si mortare uscate Arco," declara Ioan Titeiu, director general al grupului Arcon. Grupul intra in 2015 cu companiile sale din Bucuresti, Arcon Amvic si Arcon Corina Gealan, deja restructurate.