CTRL + D

2/01/2019

Cum pregătim tinerii pentru compentețele de viitor? Cum pregătim tinerii pentru compentețele de viitor?

✎ Stiri Noi 📅 2/01/2019

Misiunea şcolii a devenit tot mai provocatoare deoarece aceasta trebuie să pregătească tinerii pentru un viitor incert şi locuri de muncă neinventate încă. Avem nevoie să îi înzestrăm pe elevi cu iniţiativă, valori morale puternice, creativitate şi căutare de soluţii, iar educaţia antreprenorială este una dintre aceste soluții.

Educația antreprenorială se diferenţiază de alte forme de educaţie prin faptul că aceasta se concentrează pe reacţia la oportunităţi, punerea în valoare a creativităţii şi a spiritului critic.

Împreună cu Vitas România, Fundația Noi Orizonturi a inițiat proiectul „Şcoala de Antreprenoriat Verde” cu scopul de a dezvolta spiritul antreprenorial pentru 300 de elevi din 17 școli pentru utilizarea responsabilă și creativă a resurselor naturale și/sau culturale locale. Prima activitate din cadrul programului a inclus un curs de formare pentru profesori de limba română, arte, economie, matematică, antreprenoriat, limbi străine, învăţători sau educatori.

Folosind metodologia învăţării prin experienţă, cei 30 de participanţi şi-au livrat unii altora sesiunile de training, experimentând şi învăţând unii din experienţa celorlalţi. Indiferent de domeniu, materie predată, abilităţile antreprenoriale sunt transversale. Profesorii au învăţat tehnici experienţiale pentru a-i ghida pe elevi în conceperea, planificarea şi implementarea unui proiect de antreprenoriat verde.

„Plec de la acest curs cu metode experenţiale noi şi curaj puţin mai mult decât am avut când am venit”, menționează un profesor care a participat la cursul de antreprenoriat.

Ei se numără printre profesorii care şi-au luat misiunea de a dezvolta spiritul antreprenorial, deoarece îşi doresc tineri:

  • adaptabili la o economie globală şi o piaţă de muncă în transformare
  • cu valori ce duc la o dezvoltare sănătoasă a societăţii: perseverenţi, responsabili, curajoşi, cu spirit de iniţiativă şi integri
  • cetăţeni activi, capabili să aprecieze şi să valorifice resursele locale pentru binele comunităţii, acum și pentru viitor

Odată cu finalizarea cursului, elevii ghidaţi de profesori, învaţă în mod practic să valorifice oportunităţile, să fie perseverenţi şi curajoşi să găsească soluţii creative la probleme şi să îşi ajute comunitatea.

Cursul de Antreprenoriat Verde a avut loc în 25-27 ianuarie la Colegiul Economic „Dionisie Pop Martian” Alba Iulia. Cursul a fost livrat de traineri ai Fundaţiei Noi Orizonturi şi reprezentanţi ai companiei Vitas care şi-au oferit expertiza din domeniu pentru a clarifica concepte cheie. „În „Scoala de Antreprenoriat Verde”, pe parcursul celor 3 zile, am învățat foarte multe unii de la alții și cred că trainingul și-a atins scopul și anume acela de a deprinde tehnici experiențiale pentru a-i ghida pe elevi în realizarea unui proiect de antreprenoriat verde. Important pentru noi, ca și companie, este ca prin acest curs să dezvoltăm abilități precum responsabilitatea, spiritul de independenţă, orientarea spre obiective, simţul iniţiativei – capacitatea de a transforma ideile în acţiune şi ca prin aceste deprinderi să îi ajutăm pe elevi să tranziteze mai uşor la absolvire în rândul populaţiei active, indiferent de tabăra aleasă (cea a antreprenorilor sau în postura de angajat)”, declară Mihaela Schiopu, Manager Sucursala VITAS Sibiu.

Articolul Cum pregătim tinerii pentru compentețele de viitor? apare prima dată în Pedagoteca.



Articol original

👍 Va multumim ca ati citit Cum pregătim tinerii pentru compentețele de viitor?

-->