7/10/2018

LASTING System încheie un nou parteneriat în domeniul securității IT LASTING System încheie un nou parteneriat în domeniul securității IT

✎ Stiri Noi 📅 7/10/2018

LASTING System a anunţat că pune la dispoziție soluțiile de securitate informatică Sophos, în calitate de Distribuitor Autorizat pe piața din România. Acest parteneriat se înscrie în strategia LASTING System de a-și consolida prezența pe piață la nivel național și de a oferi clienților săi soluții IT B2B complete, precum și suport continuu și servicii performante, de ultimă generație.

„Suntem încântați să lansăm colaborarea cu Sophos și să avem în portofoliul nostru soluții ale acestui partener în domeniul securității IT de ultimă generație, oferind o abordare all-in-one, tip one stop shop, pentru gestionarea diferitelor aspecte legate de securitatea cibernetică. Orice companie se confruntă cu nevoia de a se proteja contra riscurilor de securitate, iar cu Sophos, soluția pentru complexitatea în creștere a riscurilor mizează pe claritate și siguranță. LASTING System vă invită să descoperiți că securitatea informatică inteligibilă este cel mai bun răspuns într-o lume a provocărilor complicate. Colaborarea cu Sophos reprezintă o evoluție importantă a portofoliului nostru de soluții pe zona Cybersecurity, marcând astfel interesul LASTING System de dezvoltare continuă ca VAD (Value Added Distributor”, a declarat Dl. Mircea Sîrbu, Director Distribuție LASTING System.

Sophos este una dintre cele mai importante companii din domeniul securității informatice la nivel global. Soluțiile sale complete, ușor de instalat și administrat protejează rețelele de calculatoare ale diverselor organizații private și ale instituțiilor guvernamentale din toată lumea, împotriva amenințărilor de securitate cibernetică. Sistemul său de integrare a endpoint-urilor este o premieră în industrie, fiind apreciat pentru performanța unică oferită, și recunoscut pe piața de specialitate ca atare.

„Suntem foarte entuziasmați de colaborarea directă cu LASTING System, deoarece palmaresul acesteia și experiența solidă în implementarea celor mai bune soluții informatice de infrastructură se vor aplica acum și în livrarea soluțiilor de securitate marca Sophos”, a declarat Mariusz Rzepka, Territory Manager Eastern Europe, Sophos.

 



Articol original

👍 Va multumim ca ati citit LASTING System încheie un nou parteneriat în domeniul securității IT

Trimiteți un comentariu
-->