1/19/2018

Rezultate financiare bune pentru Huawei, în 2017 Rezultate financiare bune pentru Huawei, în 2017

✎ Stiri Noi 📅 1/19/2018

Compania Huawei și-a consolidat prezența pe segmentul de smartphone-uri în 26 de piețe din regiunea CEE&Nordic, din Stockholm și până în Atena, înregistrând un avans al vânzărilor de la an la an cu peste 20 de procente.

“Huawei și-a consolidat poziția în regiunea CEE&Nordic cu peste 20%”, a declarat Fred Wangfei, Director of Huawei Romania Consumer Business Group.

Astfel, după ce a demonstrat în mod constant o creștere semnificativă a vânzărilor, Huawei Consumer Business Group continuă să arate un angajament profund și constant în ceea ce privește inovația în cercetare și dezvoltare, pentru a oferi consumatorilor din întreaga lume dispozitivele mobile pe care și le doresc.

“Suntem siguri că, în 2018, datorită noilor smartphone-uri care oferă clienților noștri experiențe intuitive și accesibile, vom reconfirma dedicarea noastră”, a continuat Fred Wangfei.

În plus, compania remarcă o creștere a cererii de smartphone-uri pentru întreaga gamă de produse, de la flagship-uri și până la modelele mid-range. Pentru a analiza schimbările din industrie și pentru a obține mai multe date și informații despre preferințele consumatorilor, în noiembrie 2017, Huawei a sponsorizat un studiu pregătit de IDC (International Data Corporation), intitulat “Mobile AI și Viitorul Dispozitivelor Inteligente”. Astfel, rezultatele obținute arată că în anul 2016 au fost vândute 5,6 smartphone-uri per computer vândut. Conform estimărilor IDC, până în 2021, peste 60 % din populația lumii va deține un smartphone, iar informațiile se reflectă în creșterea constantă și semnificativă a vânzărilor înregistrate de Huawei Consumer Business Group.

Acest trend pozitiv se reflectă și în avântul pe care Huawei l-a luat la nivel global, ca un brand premium recunoscut. În 2017, Huawei s-a clasat pe locul 49 în Top 100 BrandZ – “Cele mai valoroase brand-uri la nivel global”, pe locul 88 în Topul realizat de Forbes – “Cele mai valoroase brand-uri din lume” și pe locul 40 în clasamentul Brand Finance – “Global 500 Most Valuable Brands”.

Pe plan local, odată cu deschiderea propriului magazin, Huawei Customer Service Center, compania a realizat primii pași spre o comunicare mai directă și apropiată cu consumatorii locali, care beneficiază acum atât de cele mai noi modele de produse Huawei, cât și de servicii de calitate și expertiza unor profesioniști, specializați în produsele brandului, și de o gamă variată de accesorii.

 

 



Articol original

👍 Va multumim ca ati citit Rezultate financiare bune pentru Huawei, în 2017

Trimiteți un comentariu
-->