De ce traim?

De ce traim?

Si cu asta am rezolvat si problema filosofica a existentei umane si scopul omului in viata ;) Urmariti videoclipul de mai jos. Nu avem ne...

1/16/2018

Garanti Bank: PIB-ul României va crește cu 4% în 2018 Garanti Bank: PIB-ul României va crește cu 4% în 2018

✎ Stiri Noi 📅 1/16/2018

Garanti Bank estimează că rata de creștere a produsului intern brut (PIB) va încetini în 2018, la 4%, de la 6,5% în 2017, în principal din cauza ritmului de creștere mai lent al industriei și al comerțului, corelat cu o posibilă încetinire a economiilor Germaniei și Italiei, două dintre primele trei destinații ale exporturilor din țara noastră.

Conform celui mai recent Raport Macroeconomic al Garanti Bank, capacitatea industrială a avansat în ultimul trimestru al anului 2017, peste media anilor de după criză. Așadar, banca estimează că principalele ramuri industriale care vor crește în continuare vor fi, asemeni trimestrelor anterioare, producția de mașini, utilajele și echipamentele electrice.

În ceea ce privește inflația, instituția financiară estimează că aceasta va continua să crească și va atinge un nou vârf, cel mai probabil în primul trimestru al anului, în timp ce media anuală ar putea înregistra un salt, de la 1,3% în 2017, la 4% în 2018.

În urma presiunii creșterii prețurilor de consum, Garanti Bank anticipează că Banca Națională a României (BNR) va opera mai multe majorări în 2018. De asemenea, potrivit raportului antemenționat, Banca Centrală ar putea efectua noi creșteri ale ratei dobânzii de politică monetară. Așadar, dobânda cheie ar putea ajunge la 2,75% în 2018, iar BNR a decis deja, în cadrul primei ședințe de politică monetară din acest an, să o majoreze la 2%, după ce a menținut-o neschimbată de la mijlocul anului 2015.

Deficitul de cont curent va continua să se mărească în 2018, dar nu va lua un avans semnificativ, pe fondul ritmului mai puțin alert de creștere a salariilor. Cu toate acestea, adâncirea deficitului, coroborată cu o posibilă deteriorare a climatului investițional, ar putea pune presiune pe moneda națională. Astfel, Garanti Bank estimează că paritatea euro față de leu ar putea ajunge la 4,78 până la finalul anului.

Creditarea s-a aflat pe o pantă ascendentă în 2017, depășind media zonei euro la finalul lui 2017. Potrivit raportului macroeconomic, ritmul de creștere a creditării se va menține și în 2018. Garanti estimează o majorare a volumului de împrumuturi acordate companiilor, precum și un avans moderat al creditelor de consum, pe fondul unor posibile recomandări din partea BNR ca băncile să nu adâncească gradul de îndatorare a populației.

 

 

 

 



Articol original

👍 Va multumim ca ati citit Garanti Bank: PIB-ul României va crește cu 4% în 2018

Trimiteți un comentariu
-->